Prefectul care mută muntele către Mahomed. Știți ce lipsea pentru ca prin comunele vasluiene să fie bunăstare și siguranță? Prefectul județului și câteva dezbateri bune. Așa că, în Țara lui Papură-Vodă, după jumătate de an de mandat, prefectul Vasluiului a anunțat cum se va întâmpla minunea: va merge prin comune, îi va convoca pe edili, preoți, profesori și polițiști și îi va sfătui să se „implice în viața comunității”. Adică, primarii vor deveni primari, preoții preoți, profesorii profesori și polițiștii polițiști, iar el, bineînețeles, în sfârșit, prefect. Pentru că ce ar fi trebuit să facă oamenii ăștia până acum, potrivit fișei postului, dacă nu să se implice în viața comunității?! Prefectul a recunoscut astfel că nu au făcut-o. Și nici el… Dar asta se va schimba odată cu ultima ”revelație” a prefectului de Vaslui, după ce în februarie 2016, la preluarea mandatului, a mai avut un „gând nebun”: o „strategie anti-sărăcie” în cel mai sărac județ din țară.
Câteva ședințe bune cu primarul, preotul, polițistul și dascălul din comună, cu condiția ca toți să fie treji, ședințe pline de sfaturi și dezbateri, și un număr infinit de comitete și comisii, eventual. Este tot ce lipsește județului Vaslui pentru a atinge Nirvana, fericirea supremă. Așa că prefectul județului Daniel Olteanu și-a întrerupt munca laborioasă la „strategia anti-sărăcie”, pe care a anunțat-o la începutul mandatului, și a venit cu o minune și mai mare: se va „pogorî” plin de har „legal” din Palatul Administrativ către toate comunele și va aduce cu sine bunăstarea și armonia. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunțat că va merge în toate comunele, ba chiar și prin sate, și îi va chema către sine pe fii risipitori ai bugetelor, edili, preoți, polițiști și dascăli, pentru a-i sfătui să se implice în viața comunităților. Asta pentru că ăștia până acum făceau cu totul altceva…
Și astfel toate se vor rezolva, sau cel puțin „problemele sociale” și „faptele reprobabile”, temele viitoarelor discuții ale prefectului.
Nu contează decât în ordinea lumească a deșertăciunilor că guvernul pe care îl reprezintă a alocat la începutul lui 2016 cele mai mici bugete din istorie comunelor vasluiene, iar o rectificare cu adevărat binefăcătoare la ceas de mare suferință pentru bugetele locale nu s-a produs nici până la sfârșitul lui iulie. Nu are nici cea mai mică importanță în ordinea universală a lucrurilor că nici măcar un singur proiect european nu a putut fi demarat în 2016 în vreun sat vasluian înapoiat, pentru că odată cu Guvern Cioloș programele europene au devenit de domeniul trecutului. Prefectul Daniel Olteanu ne asigură că soluția pentru toate astfel de ”dileme pământești” stă în puterea cuvântului.
„Vor fi întâlniri cu cei mai reprezentativi oameni din comune, care au un cuvânt de spus în comunitățile lor și se bucură de respectul cetățenilor. Este vorba despre primari, preoți, cadre didactice, polițiști, care se pot implica mai mult pentru prevenirea unor fapte reprobabile sau pentru rezolvarea problemelor care apar în societate. Nu vreau să ne întâlnim doar de dragul de a ne întâlni. Vrem ca aceste întâniri să aibă rezultate concrete”, a declarat prefectul județului Vaslui Daniel Olteanu. El a și precizat ce se va dezbate cu „rezultat concret”: protecția socială, siguranța publică sau drepturile copiilor.
Un demers evolutiv
Totul a început joi, 28 iulie 2016, când, după o videoconferință cu ministru Administrației Vasile Dâncu, la care au participat și câțiva primari vasluieni, prefectul și-a luat elan și a anunțat „întâlniri de lucru cu grupuri de câte patru – cinci unități administrativ – teritoare, începând cu 16 august”. Pentru ca vineri, 29 iulie, stimulat de interesul presei pentru aceste ședințe viitoare, Olteanu să anunțe că va organiza „începând cu luna septembrie, întâlniri civice în toate comunele județului”. Precizerile „prorocului” Daniel Olteanu au culminat cu o declarație în care a arătat că nu vrea nimic mai mult sau mai puțin decât „o cât mai mare audiență a acestor discuții, acolo, în sate, la fața locului”. Deci, recapitulând, avem declarativ ședințe cu câte patru – cinci comune în august, în fiecare comună în septembrie, iar de la o dată încă neprecizată prefectul va propovădui armonia și legalitatea în fiecare sat. E de presupus că, de pe la Crăciun, vasluienii îl vor primi cu toții în casele lor împreună cu preotul, dar și cu polițistul, pentru a le rezolva problemele „la fața locului”.
Profetul Mahomed a renunțat la ideea minunii prin porunca dată muntelui de a veni către sine. Prea-prefectul Daniel crede însă că doar poruncind muntelui de probleme sociale să dispară minunea se va întâmpla. „Mare e înțelepciunea ta, Doamne! Dacă ai fi dat ascultare cuvintelor mele și ai fi făcut muntele să se miște, ne-ar fi prăpădit pe toți”, a “avertizat” Mahomed.
LIPSESTE MULTA MINTE DIN PARTEA LOCUITORILOR LA ALEGERI.
Baietii acestia sunt facuti toti dupa un tipic.
Unii sunt beti,unii sunt cu violul,altii cu pedofilia,de asemenea gloata cui sa-i pese de la Bucuresti?
PAI LA BUCURESTI NU FURA TOT PARVENITI?