Românii au trăit odată sub teroarea economică a Sovromurilor, acele companii înființate după al Doilea Război Mondial, prin care URSS a jefuit sistematic resursele țării sub pretextul „colaborării bilaterale”. Astăzi, istoria se repetă, doar că jefuitorii poartă costume occidentale, au branduri lucioase și se numesc „investitori strategici”.
Multinaționalele care operează în România sunt, în realitate, versiunea modernă a Sovromurilor. Au ocupat sectoare-cheie: energie, bănci, retail, telecom, industrie alimentară. Și, ca și sovieticii de odinioară, nu vin să construiască România, ci să o dreneze de valoare.
Profiturile uriașe realizate aici sunt exportate în străinătate prin optimizări fiscale, prețuri de transfer și paradisuri fiscale. În timp ce nu suportăm prețuri uriașe la energie, și la servicii, și la alimente maximizează câștigurile cu complicitatea guvernelor române. Statutul român? Asista pasiv, incapabil să impună o taxă corectă sau să susțină capitalul autohton.
Când românii cumpără alimente din supermarketuri străine, plătesc dobânzi la bănci străine și plătesc facturi la companii de utilități cu acționariat extern, contribuie la o economie care lucrează împotriva lor. România e doar terenul de extracție.
Așa cum Sovromurile exportau petrol, uraniu și produse industriale către Moscova, noile multinaționale exportă profitul muncii românilor către centrele financiare din Vest. Diferența e doar de steag. Mecanismul e similar: o colonie economică tratată ca o sursă de venit, nu ca partener.
Dacă vrem să nu recâștigăm suveranitatea economică, trebuie să rupem lanțul dependenței. Nu prin izolare, ci prin impunerea unor reguli corecte și prin sprijinirea reală a capitalului românesc. Altfel, vom rămâne pentru totdeauna doar o piață de desfacere și o sursă de profit pentru alții.
