Un „refugiat sirian de 12 ani” adoptat de o britanică era în realitate un admirator al talibanilor în vârstă de 21 de ani (o vârstă exact pe dos față de cea declarată, așa cum este și concepția occidentalilor despre criza refugiaților), un iubitor al pornografiei infantile.
Prostia occidentalilor în legătură cu refugiații este ireală, rodul a zeci de ani de educație, manipulare pentru toleranță, care i-a făcut să accepte aproape orice, atât timp cât este îmbăcat în formele umanismului și carității, stări sufletești care, în individualismul lor, îi ajută să-și păstreze o părere bună despre ei.
Presa din Marea Britanie relatează pe larg povestea stupidă a lui Jamal, un refugiat de 12 ani, adoptat de Rosie, o femeie impresionată de așa-zisa sa dramă.
Femeii lipsită de discernământ, sub imboldul propagandei pentru acceptarea refugiaților, i s-a făcut milă de Jamal, un refugiat care spunea că şi-a pierdut ambii părinţi şi pretindea că are 12 ani. Prin urmare, l-a luat în grijă, convinsă şi de asigurările primite de la autorităţi, la fel de oarbe, lucru și mai grav.
Ce a descoperit câteva luni mai târziu a şocat-o: „puştiul de 12 ani” avea, în realitate, în jur de 21 de ani, iar telefonul lui era plin cu imagini pornografice cu copii şi cu informaţii despre talibani.
Femeia a avut destule motive să suspecteze că Jamal nu era cine pretindea că este, mai ales pentru că avea mult păr pe faţă şi pe corp, oarecum anormal pentru un copil de 12 ani, că avea multă forţă în braţe şi că trăgea foarte bine cu arma.
Un şofer chiar l-a dat jos din autobuz pentru că avea bilet de copil şi nu l-a crezut că are 12 ani, dar autorităţile care l-au dat spre adopţie nu au văzut toate aceste semnalmente atât de evidente.
Dovada că ceva era în neregulă cu Jamal (sau mai degrabă cu britanicii?) a venit după un control dentar, când medicul stomatolog i-a spus lui Rosie că băiatul are, probabil, în jur de 20-21 de ani. De abia atunci „mama adoptivă” a sirianului major a anunţat autorităţile, care l-au pus sub control.
Într-o editare la scară mică a pericolului pe care l-a adus acceptarea fără discernământ a milioane de „refugiați” în Occident, deconspirat, Jamal își arată adevărata față, ameninţând-o fățiș pe toleranta și umanista femeie britanică care a avut grijă de el: „Am să te omor. Ştiu unde sunt copiii tăi”.
Ironia neagră a acestei povești își găsește o exprimare și mai pură atunci când avem în vedere că termenul „jamal” înseamnă în arabă „frumusețe”….
Arhetipul pentru ‘Jamal’ este construit magisterial de Max Frisch in ‘Biedermann si incendiatorii’. In piesa, ‘vinzatori ambulanti’ sint ingaduiti in pod de unde se extind in sufragerie, dormitor, etc. Tot timpul ei planuiesc incendierea casei, dar Biedermann rationalizeaza auto-deceptiv, pas cu pas, situatia ca fiind inocenta. Pina cind, desigur, e prea tirziu…
Parabola denunta lasitatea omului conformist care, prin tacere si rationalizare defectiva, ingaduie raului sa se intimple si sa creasca. De fapt, participa la el si la propria sa distrugere.
Psihologic vorbind, lucrul cu care avem de-a face este o ‘formatiune reactiva’ si identificarea cu agresorul. ‘Formatiunile reactive’ sint mecanisme de aparare psihice in care iti reprimi adevaratele sentimente/convingeri si, constient, sustii exact opusul lor. Din tensiunea asta, apare una dintre sursele faimoaselor ‘lapsusuri’ freudiene. Un exemplu recent este cazul lui JFK, Jr., frumos analizat si explicat aici anon . to / HlzxvA (eliminati spatiile pentru redirectionare corecta; protectie contra motorului anti-spam de la WordPress). Identificarea cu agresorul survine datorita fricii provocata de lupta prospectiva: de aceea accentul in arhetip cade pe lasitate. La un alt nivel, teoria transpune dialectica stapin-sclav a lui Hegel. Intr-o inclestare, din nou, arhetipala, unul dintre combatanti isi asuma complet riscul mortii, in vreme ce celalalt e timid si opteaza pentru autoprezervare. Primul devine stapinul, celalalt, sclavul.
Acum, interesant e de vazut cine sint ‘Jamalii europeni’. Dintr-un unghi, sint multitudinea de Rosie, dar ai ceda prea usor la misantropie elitista daca te-ai opri aici. Mai semnificativa este orbirea lasa a autoritatilor de toate nivelele care au impins-o pe Rosie sa nu isi creada propriilor ochi. Pe linga ‘orbire lasa’, e vorba insa si de interes complice: ceea ce ‘autoritatile’ trebuie sa acopere este falimentul statului keynesian in vigoare in Europa. ‘Jamalii’ s-ar presupune ca vor contribui la bugete, la asistenta sociala, la pensiile Bierdemannilor de la toate nivelele… (vezi seria de telegrame ‘Semi-Schengenul trebuie oprit cu orice pret’, preluate generos si aici pe sit; multumiri).
Frisch a scris piesa in urma loviturii de stat comuniste in Cehoslovacia in 1948, cu sprijin sovietic (cam ca la noi). Dar propaganda de dupa razboi (ajunsa istorie oficiala) a cooptat piesa ca fiind ‘contra nazismului si fascismului’ si asa e prezentata pina azi (de pilda, de Wikipedia engleza). Asa se face, probabil, ca traducerea a fost publicata sub comunisti in Romania (Teatru, ELU, 1966). Rascolind neglijent prin molozul propagandistic al paginii biografice din Wikipedia germana arata ca aceasta apropriere nu este legitima. Cine vor fi fost ‘Jamalii’ in mintea lui Frisch, ar fi o cercetare in sine.