Adevăratele mize ale dosarului sirian par a fi de natură economică. Evenimentele în curs au fost escaladate după ce concernul american Noble Energy a descoperit unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din lume, în adâncul Bazinului Levantin din Marea Mediterană, zonă maritimă ale cărei resurse sunt disputate de Siria, Israel, Liban, Cipru şi autorităţile Hamas din Fâşia Gaza.
Israelul a fost prima ţară care şi-a proclamat imediat dreptul de exploatare. Intenţionat sau nu, zăcământul a primit, la modul general, denumirea ameninţătoare, cu conotaţii de apocalipsă biblică, „Leviathan”.
Potenţialul câmpului gazeifer este uriaş: 3.454 miliarde de metri cubi, iar perspectiva exploatării zăcămintelor a amorsat o competiţie acerbă, implicând întreg potenţialul conflictual din regiune, reprezentat de Israel, Siria, Autorităţile din Fâşia Gaza, respectiv Hamas-ul, care irită Israelul, Ciprul, care irită Turcia.
Libanul, la rândul său, a cerut la ONU să i se recunoască dreptul de exploatare a zăcămantului în apele sale teritoriale, cea mai vocală revendicare venind din partea mişcării Hezbollah, susţinută de Iran, care, de asemenea, irită Israelul.
Concomitent cu acest potenţial conflictual, Qatarul şi Turcia i-au prezentat preşedintelui sirian Bashar al Assad proiectul de gazoduct Qatar – Arabia Saudită – Irak – Siria – Turcia, de unde gazul putea fi exportat şi spre Europa, în detrimetul Federaţiei Ruse, interesată să deţină monopolul exportului de gaze către Europa.
Ruşii au intervenit pe lângă Bashar să nu semneze contractul cu Qatarul şi, ca să fie siguri că l-au convins, i-au „capacitat” pe generalii fideli Moscovei. După cum se ştie, preşedintele Bashar nu are autoritate asupra armatei, aşa cum avea părintele său. El este dependent de generalii moşteniţi de la tatăl său, cu care Moscova tratează direct, fiind doar informat asupra celor convenite.
Între ciocan şi nicovală, Bashar a respins oferta qatarioto-turcă în favoarea proiectului de gazoduct din Iran. În această situaţie, cei care hotărăsc cine sunt beneficiarii gazelor sunt Iranul, China, India şi Rusia.
Construcţia gazoductului a început imediat, iar forţele destabilizatoare au fost activate. Când a început aşa-zisa revoltă din Daraa, Bashar a cerut autorităţilor să explice populaţiei situaţia creată şi să se găsească o rezolvare paşnică. Armata, însă, s-a implicat, cu de la sine putere, în reprimarea nemulţumirilor, ignorând ordinul preşedintelui. Logica generalilor a fost aceea că „trebuie dată o lecţie opoziţiei, că în Siria nu se vor repeta ‘primăverile arabe’ în regie occidentală”, iar Bashar trebuie să înţeleagă că nu are experienţa necesara pentru a soluţiona o astfel de criză.
Şi de atunci, Bashar şi familia lui sunt, practic, prizonieri la palat. Nu pot să plece, stau şi plătesc facturile pentru tot ce le face armata. Ce se va întampla cu el? Probabil va fi ţapul ispăşitor.
Fraţii Musulmani, încurajaţi să escaladeze violenţele şi teroarea
SUA, Turcia, Qatarul şi Arabia Saudită au început să sprijine direct organizaţia Fraţii Musulmani, ca element destabilizator pentru regimurile „trădătoare”, care au negociat cu Iranul, Rusia, China şi India zăcămintele din Bazinul Leviatanului.
Dar, “paradoxal” în acest conflict, şi reţeaua Al Qaeda este “aliata” SUA!
Navele turceşti se angajează în tot felul de conflicte cu navele de prospecţie americane, israeliene şi cipriote în Marea Mediterană. Turcia importă din Rusia 60% din necesarul de gaze naturale şi nu poate lăsa „inamicul istoric” să gestioneze şi „Leviathanul”. Dacă în Siria vor primi puterea Fraţii Musulmani, se speră că se va inversa avantajul.
În cazul „Leviathanului”, apreciază experţii în problemele Orientului Mijlociu, niciuna dintre parţi nu va ceda fără luptă.
Şi în acest caz, petrolul, iar nu grija pentru popoarele arabe, a adus atâtea nave de război în Mediterana.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Aurel I. Rogojan
