Paradoxul vremurilor noastre

„Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
Clădiri mai mari, dar suflete mai mici.
Autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Chletuim mai mult, dar avem mai puţin.
Cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici.
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp.
Avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte.
Mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată.
Mai mulţi experţi, dar totuşi mai multe probleme.
Mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult.
Cheltuim nesăbuit.
Râdem prea puţin.
Conducem prea repede.
Ne enervăm prea tare.
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi.
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă.
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până la Lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mai mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am costruit mai multe calculatoare să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor, digestiei încete, oamenilor mari şi caracterelor meschine, profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care-ţi induc orice stare de la bucurie la linişte, la moarte.
Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine dar nimic în interior”.
Acesta este un articol-eseu popular care circulă de multă vreme, sub diverse forme, pe internet. Cunoscut sub numele de «Paraxodul timpurilor noastre», cel mai mare paradox legat de acest articol este că nu îi este cunoscut autorul, fiind atribuit, în decursul timpului, lui George Carlin, cel mai mare umorist al Americii, lui Dalai Lama sau lui Octavian Paler.
Pe site-ul său oficial, George Calin a ținut să nege vehement că ar fi autorul acestui text sentimentalist, considerându-l nu doar proză și poezie inferioară, ci și „filozofie de slabă calitate”.
Se pare că autorul este Bob Moorehead, un fost pastor al unei biserici creștine din Seattle. El l-a publicat în 1995 în cartea sa «Words Aptly Spoken».