Imaginea conservatorului american modern este asociată de cele mai multe ori cu politica regimului Bush și cu mișcarea neoconsevatoare. E firesc să fie așa din moment ce vocea lor a avut cel mai mare impact asupra societății americane, reușind să obțină sprijinul unei mari părți a cetățenilor americani pentru acțiuni foarte criticate de opinia publică internațională, precum războiul din Irak și Afganistan.
Dacă vrem însă să înțelegem cu adevărat ce înseamnă conservatorismul american și care sunt principiile sale de temelie, trebuie să privim dincolo de cele două administrații Bush, trebuie să privim în trecut, spre începuturile istoriei Statelor Unite. Mișcarea paleoconservatoare și-a asumat retrospecțiunea, și-a asumat originile conservatorismului și sarcina de-a păstra această moștenire.
Paleoconservatorismul a apărut ca mișcare politică spre sfârșitul „Războiului Rece” dorind să devină o alternativă în raport cu neoconservatorismul pe care îl considera o trădare a principiilor primilor conservatori americani, „părinții fondatori” ai națiunii.
Samuel Francis scria:
„Paleoconservatorismul contemporan s-a dezvoltat ca o reacție împotriva a trei curente din dreapta americană din timpul administrației Reagan. În primul rând a fost reacție față de dorința de dominație a neoconservatorilor, foști liberali care nu numai că aveau pretenția că viziunea lor asupra ideologiei și retoricii conservatoare prevala asupra celei a vechilor conservatori, dar insistă ca echipa lor să primească recompensa funcțiilor și a conducerii, echipei vechilor conservatori ne mai rămânându-i practic nimic”.
Cel care a folosit pentru prima dată termenul de „paleoconservator” a fost dr. Paul Gottfried, socotit de mulți ca fiind părintele fondator al mișcării. Gottfried este profesor de științe umaniste la colegiul Elizabethown din Pennsylvania și unul dintre cei mai influenți paleoconi. El a publicat 12 lucrări legate de mișcarea conservatoare, influențând personaje precum Richard Nixon, Ron Paul sau Pat Buchanan.
Era limpede că în cadrul dreptei americane o voce încerca din răsputeri să le acopere pe celelalte, dând astfel impresia că doar ea ar avea ceva de spus. În scurt timp au ajuns să dea direcția în dreapta americană. Fiind sprijiniți economic de numeroși oameni de afaceri, au dispus de o bună reflectare mediatică, intelectualii neocoservatori își puteau expune părerile în principalele publicații americane fără mari probleme.
Paleoconservatorismul a reușit cu greu să fie o prezență constantă în cadrul mediei americane și asta nu doar din cauza resurselor financiare reduse cât a tipului de mesaj uzitat. Mișcarea paleoconservatorilor nu a avut niciodată un caracter populist, mesajul lor nu se potrivea marii mase însetate de câștig rapid și prosperitate. Ceea ce transmiteau ei americanilor era un set de valori morale, niște norme care aveau ca scop în primul rând salvarea spiritului american și nu doar a bunăstării materiale.
Ideile paloconservatorilor trebuiau propagate în societatea americană, conștiințele adormite ale cetățenilor trebuiau trezite, era nevoie de o presă cu caracter paleoconservator, de reviste și publicații care să-și câștige renume în media americană și care să fie asociate direct cu mișcarea conservator-tradiționalistă a paleoconilor.
În anii 70 ia naștere «The Rockford Institute», un think-tank paleconservator care va ajunge foarte cunoscut în presa americană prin revista «Chronicle», devenită în scurt timp o publicație puternică ce va milita împotriva globalismului și a intervenționismului, dorind să păstreze un conservatorism tradițional capabil să ofere americanilor o alternativă. Revista a influențat puternic viziunea politică a lui Pat Buchanan și i-a susținut intens candidatura pentru prezidențialele din 1992 și 1996.
Pentru conservatorii tradiționali, sudul Statelor Unite reprezenta un spațiu în care tradiția culturală de origine europeană se păstrase cel mai bine, morala creștină și valorile familiei stăteau la baza organizării societăților locale. În viziunea conservatorismului tradițional american, respectarea autonomiilor locale și a drepturilor statelor în raport cu centrul era imperios necesară, fiind singura modalitate prin care aceste comunități își puteau păstra specificul socio-cultural, iar o comunitate mândră de trecutul și moștenirea sa însemna o comunitate puternică. America conservatorilor tradiționaliști, a paleoconservatorilor se dorea o națiune puternică prin comunități locale, nu prin centru.
Jose Ortega Y Gasset scria în celebra sa carte «Revolta Maselor»: „Statul nu este ca hoarda sau ca tribul ori ca alte societăți întemeiate pe consangvinitate și pe care Natura se însărcinează să le stabilească fără o colaborare cu efortul uman. Dimpotrivă, statul începe când omul se străduiește să evadeze din societatea nativă căreia îi aparține prin sânge. Și cine spune sânge mai spune de asemenea orice alt principiu natural: de exemplu, limba. La origine, statul consta în amestecul de sânge și de limbi. El reprezinta depășirea oricărei societăți naturale. Este metis și plurilingv”.
Paleoconservatorii încearcă să sfideze această definiție a statului, căci pentru ei statul nu e altceva decât un arbitru între comunitățile plurilingve, plurietnice pe care nu încearcă sa le metiseze. Statul federal paleocon nu își pune problema de a distruge ceva spre a-și spori puterea. Statul paleoconservator e un stat minimal și asta tocmai pentru a nu crea structuri artificiale care să-l îndepărteze pe individ de natura sa. Paleoconii sunt de părere că natura umană este limitată, finită și deci, având în vedere acest fapt, orice încercare de a transpune sisteme utopice gândite de om în realitate e sortită din start eșecului. Pentru ei, această finitudine nu este privită ca fiind ceva ce trebuie combătut sau depășit. Lupta împotriva propriei naturi neputând duce către nimic, ei și-o asumă încercând o modalitate de coexistență cu ea.
Paleoconservatorii doreau o revenire la „America profundă” indisolubil legată de creștinism și de originile vest-europene ale fondatorilor ei. Adevărata Americă nu putea în viziunea lor să renască fără o familie creștină puternică care să creeze comunități solide, strâns legate prin sânge, obiceiuri și religie.
Prin opoziție, America neoconservatorilor se dorea stăpâna lumii, o exportatoare a democrației prin orice mijloace, diferențele dintre marile culturi ale lumii fiind considerate insignifiante, iar modelul american era socotit ca fiind ultima binefacere ce putea fi adusă omenirii. Cine nu acceptă acest soi de „Pax americana” trebuia să suporte consecințele.
Pentru paloconservatori însă America este o republică, nu un imperiu. Ei dau exemplul Romei care și-a găsit sfârșitul din cauza expansiunii necugetate și a permanentelor conflicte militare. Republica paleoconservatorilor nu își are menirea în a impune altora punctele sale de vedere, ci în a-și prezerva esența și compoziția sa distinctă. Problema apartenenței la comunitate nu are pentru paleoconi atât de mult o valoare juridică, cât una organică.
Pat Buchanan compara intervenționismul american cu doctrina Brejnev prin care Moscova își lua dreptul de a interveni pentru a salva comunismul în orice națiune unde acesta fusese impus, singura diferență fiind că acum pretextul intervenției era păstrarea democrației. America asumată de paleoconi nu se dorea a fi un nou tiran mondial, căci sub pretextul apărării democrației puteau fi legitimate până și cele mai nedemocratice acțiuni. Un exemplu elocvent este „Patriot Act-ul” emis în administrația Bush, document prin care o serie de drepturi cetățenești erau suprimate sub pretextul protejării siguranței americane.
Mișcarea paleoconservatoare pare să-și fi pierdut azi orice speranță de a putea trasa direcția dreptei americane. După mai multe candidaturi ale lui Pat Buchanan la președenția SUA, soldate cu eșec, lupta lor pare a fi pierdută. În condițiile în care până și dreapta „mainstream” și-a pierdut credibilitatea, după două mandate Bush dezastruoase, este greu de crezut că mesajul lor poate să fie percutant pentru americanul de rând. Realitățile actuale ne arată că americanul e mai mult interesat de soluții economice la lipsurile sale materiale decât de salvarea sufletului ori a moravurilor prin revoluții spirituale. Democrații lui Obama au câșigat alegerile prezidențiale cu lozinca „Change we Need”, însă dorința lor nu presupune altceva decât o întărire a societățiii despiritualizate, egalitariste și lipsite de orice sens metafizic. Se pare că soarta americanului a fost de mult pecetluită, marile corporații americane nu cunosc distincții de tip dreapta-stânga, ci doar problematica născută de lipsa sau existența profitului. Atât republicanii, cât și democrații au fost înghițiți de către adepții acestei scheme, căci în democrație o campanie electorală cu impact media este de neconceput fără bani. Paleoconservatorismul propunea altceva, ceva radical de ceea ce oferă societatea actuală, dar foarte firesc dacă ne raportăm la natura umană. Iar în ziua de azi a promova firescul, naturalul a devenit un act de radicalism politic…
Autor: Ion Josan
