Poporul “oprimat” al Cubei își ia adio de la ”dictatorul” Fidel

Fidel Castro s-a născut la 13 August 1926. A fost un copil născut în afara căsătoriei, ca și ceilalți 5 frați ai săi. A fost botezat abia pe la 8 ani, dar va fi excomunicat în 1962, după ce l-a expulzat pe Arhiepiscopul de Havana.

Tatăl său era un om înstărit, dar Fidelito cel mic avea prieteni doar printre copii săraci din orașelul lui. Nu-i plăcea deloc să asculte nici de părinți și nici de învățător la școală.
La vreo 14 ani, în 1940, îi scrie o scrisoare lui Franklin Roosevelt, în care îl felicită pentru realegerea ca președinte al Statelor Unite și-l roagă să-i trimită o bancnotă de 10 dolari, pentru că nu văzuse niciodată una.
La 13 ani, își manifestă prima dată vocația de revoluționar, încercând să producă o răscoală a muncitorilor agricoli de pe plantația tatălui său.
În 1945, se înscrie la Facultatea de Sociologie și drept din Havana, unde se face cunoscut ca revoluționar convins și devine conducătorul unei organizații studențești.
În 1947, participă alături de 3.000 de cubanezi la încercarea de a răsturna regimul Republicii Dominicane, condus de Rafael Trujillo, dar bărcile lor sunt interceptate de marina de război cubaneză. Ca să evite arestarea, Castro sare în apă și înoată 7 kilometri până la mal.

Fidel Castro devine revoluționar de profesie

În 1950, Castro devine Doctor în Drept. în 1952 a încercat să intre în Parlament, prin alegeri, dar Batista dă o lovitură de stat și se instalează șef al statului. Castro îl dă pe Batista în judecată la Curtea Constituțională pentru încălcarea constituției, dar fără succes.

Epuizând toate căile legale, se hotărăște împreuna cu 129 de revoluționari și două femei să atace cazarma Moncada, apărată de 810 ostași înarmați până-n dinți. Operațiunea din 26 iulie 1953 s-a poticnit prin răsturnarea unui camion cu revoluționari și prin faptul că cei ajunși în cazarmă confundă depozitul de arme cu frizeria, pe care o atacă. Mor 8 atacatori și 13 soldați.
Batista pornește o vânătoare a insurgenților și mulți sunt linșați de trupele de urmărire. Un apel la încetarea crimelor făcut de un episcop din Havana se pare că i-a salvat viața lui Castro, care încolțit de un pluton de soldați, nu este împușcat, ci doar capturat.
La proces, Castro rostește vorbele care l-au făcut celebru: „La historia me absolvera!”. (Istoria mă va achita!) E condamnat la 15 ani de închisoare, dar este eliberat numai după 2 ani, printr-o amnistie generală dată de Batista.

În 1955, înființeaza «Mișcarea 26 iulie» prin care dorea să organizeze în Cuba o mișcare de rezistență. Castro a intuit însă că în Cuba sunt pândiți de spionii lui Batista și atunci se hotărăște ca împreună cu 82 de tovarăși să emigreze în Mexic.
Aici sunt antrenați pentru războiul de guerilă de către generalul spaniol Alberto Bajo, care a luptat în Războiul civil contra generalului Franco. Tot acum se leagă și prietenia cu argentinianul Ernesto (Che) Guevara.
În toamna lui 1956, Fidel se considera suficient de pregătit ca să debarce în Cuba. Din banii strânși cu greu, rupe 15.000 de dolari și cumpără o ruină de Yaht numit Granma (bunica), o navă care lua apă, avea transmisia stricată și putea să ia doar 19 persoane la bord.
Pe 25 noiembrie 1956, Castro, fratele său, Raul, Che și încă 79 de guerilleros se îmbarcă pe yaht, luând cap compas Santiago de Cuba, unde trebuiau să se unească cu alți 300 de revoluționari sprea a-l răsturna pe Batista. O furtună însă îi îmbolnăvește pe toți revoluționarii de rău de mare.

La un moment dat, timonierul, care abia se mai ținea de timonă, e măturat de un val și dus peste bord, iar în incercarea disperată de a-l salva se pierd instrumentele de navigare. Astfel că, în loc să ajungă la 30 noiembrie la Santiago, ajung doar pe 2 decembrie în Cuba, dar la 200 de kilometri de locul stabilit.
În plus, la debarcare au fost așteptați de trupele lui Batista, care au deschis focul asupra lor. Doar 12 persoane de pe Granma au scăpat cu viața și s-au putut refugia în munții Sierra Maestra. Fidel, Raul și Che se aflau printre supraviețuitori.

Doi ani de zile, Castro și mica sa trupă au fost vânați de trupele mult mai numeroase ale lui Batista, care totuși nu i-au putut captura sau ucide prin vagăunile muntelui Sierra Maestra, deși erau numai 200 de luptători.
După ce Batista a realizat că trupele lui Castro cresc ca număr, a concentrat forțe numeroase contra lui, ducând și o politică de represiune față de țăranii care-l simpatizau.
Castro devenise foarte iubit de țărani, pentru că nu lua niciodată de la ei nimic fără plată. Devenise un erou popular de care se legau toate speranțele cubanezilor sătui de samavolniciile generalului Batista.
Abia în vara lui 1958, trupele de gherilă întărite au început să înainteze spre centrul țării. Cu toate că Batista avea 10.000 de soldați, nu a putut opri înaintarea trupelor conduse de Che și Camilo Cienfuegos.
Trupele lui Batista au început să dezerteze la rebeli, iar Che reușește să cucerească provincia Las Villas, deschizându-și astfel drum spre Havana.
Pe 1 ianuarie 1959, Batista fuge cu tot cu visterie, iar două zile mai târziu Che ocupă capitala. Pe 8 ianuarie, Fidel Castro își face intrarea triumfală în oraș, devenind astfel pentru următorii 50 de ani „il lider maximo”.

Castro devine conducătorul Cubei noi și dușmanul nr. 1 al americanilor

Fidel Castro nu a fost de la început marxist, dar a pornit o serie de reforme care au afectat grav proprietățile americane și clasele îmbogățite ale țării. Naționalizarea care a urmat a provocat mari disensiuni în relația cu SUA, care a încercat în 1961 să răstoarne guvernul lui Castro.
Statele Unite au trimis, pe 17 aprilie 1961, 1.500 de cubanezi emigranți, antrenați de CIA, contra lui Castro. Aceștia debarcă în Bahia de cochinos (Golful Porcilor), cu sprijin logistic american.
Armata populară cubaneză i-a înfruntat însă pe invadatori, luând mulți prizonieri, în timp ce un ucigaș trimis să-l otrăvească pe Castro abia a reușit să se salveze, în ambasada Mexicului la Havana.

După gafa americanilor, Castro declară Cuba stat socialist, pe 1 Mai 1961. SUA instaurează imediat un embargou contra Cubei, care e și azi în vigoare. Castro însă nu se sperie și se aliază cu rușii, colaborare ce va duce la instalarea unor rachete rusești, în 1962, în Cuba, chiar sub nasul americanilor.
Doar poziția fermă a președintelui Kennedy a făcut ca rușii să-și retragă rachetele în grabă din Cuba, fără ca aceștia să se mai consulte cu regimul cubanez.

Ruperea relațiilor cu Rusia

Castro și Che sunt atât de indignați de purtara rușilor, încât relațiile de prietenie dispar cu totul. În replică, rușii încearcă să organizeze un puci contra lui Castro, în 1967.
Pucistul Escalante și grupul lui sunt însă descoperiți și arestați, iar Castro scapă astfel încă odată, rămânând în istorie ca omul pe care nici americanii și nici rușii nu au reușit să-l suprime. Fabián Escalantes, fostul șef al serviciilor de contrainteligență ale Cubei, cel care a fost împuternicit cu protejarea lui Fidel Castro pe durata celor 49 de ani cât s-a aflat la putere, a estimat numărul atentatelor la viața lui Castro la 638. CIA recunoaște doar 8. Bombele, gloanțele, LSD-ul, otrava, nimic nu a funcționat contra lui Fidel.
CIA s-a aliat chiar cu cei mai mari mafioți ai Americii, Momo Salvatore și Santos Trafficante, dar degeaba.
Pe plan intern, Fidel a realizat în scurt timp eradicarea analfabetismului, a organizat un sistem medical eficient, a trimis chiar și 15.000 de medici în Venezuela ca să reorganizeze sistemul medical, primind pentru asta petrol la prețuri extrem de reduse. n anul 2000, semnează un acord petrolier cu liderul Venezuelei Hugo Chavez.Cuba devine un mare exportator de zahăr și produse din tutun.
După căderea comunismului, când ajutorul țărilor socialiste dispare, Fidel a inițiat reforme, a revigorat turismul, a introdus privatizarea, a deschis țara investițiilor străine.
Fidel Castro a supraviețuit mandatelor a 10 președinți americani, unsprezece cu Obama, și a continuat să atace sistemul, acțiunile și mentalitățile Statelor Unite, de câte ori a avut ocazia, vorbind mereu despre „imperiu”.
În 2005, CIA descifrează pe fața lui Fidel urmele bolii Parkinson. A doua zi, Castro ține un discurs de 5 ore stând în picioare! Fidel Castro deține Recordul Guinness pentru cel mai lung discurs ținut la ONU, cu o durată de 4 ore și 29 de minute, pe 29 septembrie 1960. Cel mai lung discurs al său în Cuba a durat 7 ore și 10 minute, în anul 1986, în Havana, la cel de-al III-lea Congres al Partidului Comunist
Revista «Forbes» a spus despre Fidel Castro că are o avere de 900 de milioane de dolari. Fidel răspunde că dacă găsesc un cont de-al lui cu măcar un dolar în el, își dă demisia din toate funcțiile publice.
„Sunt ostil la orice poate să semene cu un cult al personalității (…) și nu există nicio singură școală sau fabrică, niciun singur spital sau edificiu care să poarte numele meu”, îi mărturisea Fidel Castro jurnalistului francez Ignacio Ramonet, fost director al publicației «Le Monde diplomatique», într-o carte de interviuri publicată în 2006. „Nu există nici măcar statui și practic nici portrete cu efigia mea”, adăuga el.

În 2008, i-a predat puterea fratelui său, Raul Castro.

La 90 de ani împliniți pe 13 august 2016, Fidel Castro primea de la statul cubanez câte 40 de dolari pe lună și nu deținea niciun fel de proprietăți.

În ultimii ani, apărea foarte rar în public, își publica „reflecțiile” în cel mai important ziar al țării și primea rar personalități străine la reședința sa.

Revoluționar până la moarte

Ultima sa Reflecție, publicată pe 12 august, începe cu propoziția „Mâine voi împlini 90 de ani”. Fidel Castro povestește despre locul în care s-a născut, Biran, în provincia Holguin, și desăre tatăl său, Angel Castro, de origine spaniolă. „Ce-i mai plăcea să stea la discuții atunci când ieșea din casa din Biran! Acolo era stăpânul pământurilor pe care se cultiva sfeclă de zahăr și alte roade ale pământului. Dar în Pinares de Mayari nu era stăpân, ci arendaș, ca mulți alți spanioli, care au fost stăpânii unui continent în virtutea drepturilor oferite de o Bulă Papală despre a cărei existență nu avea habar niciun popor și nicio ființă umană de pe acest continent”.

„Specia umană se confruntă astăzi cu cel mai mare risc din istoria sa. Specialiști în aceste teme sunt cei care pot face cel mai mult pentru locuitorii acestei planete, al căror număr a crescut, de la un milliard, la finele lui 1800, la 7 miliarde, la începutul lui 2016. Câți locuitori va avea planeta noastră peste doar câțiva ani?”, se întreaba Fidel Castro în ultima sa reflecție.
„Cei mai străluciți oameni de știință, al căror număr se ridică acum la câteva mii, sunt cei care pot răspunde la această întrebare și la multe altele de importanță crucială”.

„Mijloacele tehnice moderne ne-au permis să scrutăm Universul. Mari puteri precum China și Rusia nu pot fi supuse amenințărilor de folosire a armelor nucleare. Sunt popoare extrem de curajoase și de inteligente”.
La un an și jumătate de la începerea procesului istoric de dezghețare a relațiilor dintre Cuba și SUA, Fidel Castro considera că discursului președintelui american Barack Obama, rostit în mai 2016, cu ocazia vizitei sale în Japonia, „i-a lipsit măreția”. „I-au lipsit cuvintele pentru a-și cere iertare pentru uciderea a sute de mii de oameni la Hiroshima, în pofida faptului că știau efectele bombei (atomice lansate de SUA asupra acestui oraș în 1945). La fel de criminal a fost și atacul de la Nagasaki, oraș pe care stăpânii vieții l-au ales la întâmplare. Din acest motiv trebuie insistat pe nevoia de a menține pacea și ca nicio putere să nu poată avea dreptul să ucidă milioane de ființe umane”.