Winston Churchill: „Nu consider că ar fi greşit ca ruşii să ia români de orice origine ca să lucreze în subteranul lor”

Atât din memorialistica rămasă în urmă, cât şi în memoria colectivă ne-a rămas dorinţa românilor de a fi salvaţi de forţele anglo-americane de sub teroarea ocupaţiei sovietice, precum în timpurile mai îndepărtate voievozii români așteptau ajutorul nobililor vin Vest în lupta lor cu Islamul. Până și astăzi, românii se uită spre Vest căutând o salvare față de un cultivat „pericol rusesc”, în vreme ce predau acestui Vest economia și resursele, armele lor de apărare și independență în vremurile noastre. Această înclinație și orientare mentală are un lung istoric și, în pofida trădărilor repetate și a lecțiilor predate cu cinism de către occidentali, slăbiciunea de a sta pe propriile picioare se transpune la români într-o slăbiune pentru a servi interesele Vestului în așteptarea unei iluzorii recompense.

Mircea Eliade, descria în Jurnalul său, euforia diplomaţilor români în faţa victoriilor anglo-americane, precum şi dorinţa acestora de a se „aranja” cu occidentalii, crezând că va fi suficient pentru viitor.
Așa cum știm astăzi, realitatea a fost cu totul alta și a fost una crudă. Anglo-americanii nu numai că nu au venit, dar documentele epocii relevă o realitate ce era obturată la Bucureşti de simpatii şi de sentimentalisme, și atunci ca și acum. Winston Churchill, conducătorul Marii Britanie în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi unul din trei ”mari” care au stabilit soarta lumii la Ialta (întâlnirea din 4-11 februarie), nu avea nimic de obiectat la atrocităţile pe care autorităţile sovietice le făceau pe seama românilor.
În volumul, «Guvernarea Nicolae Rădescu», Dinu C. Giurescu descrie atitudinea „leului britanic”, a lui Churchill faţă de deportările românilor germani în minele sovietice. Liderul englez le justifica prin „atacurile premeditate (?!) întreprinse de România împotriva ei”.
„Luând în considerare tot ceea ce a suferit Rusia, şi atacurile premeditate întreprinse de România împotriva ei, şi armatele vaste pe care Rusia le foloseşte pe front în prezent, şi condiţiile groaznice ale popoarelor în multe părţi ale Europei, nu înţeleg de ce ruşii ar greşi dacă cer ca 100 sau 150 mii din aceşti oameni să lucreze în subteranul lor. De asemenea, trebuie să ţinem minte că am promis să lăsăm destinul României în mare măsură în mâinile ruşilor. Eu nu pot să consider că ar fi greşit din partea ruşilor să ia români de orice origine doresc, ca să lucreze în minele ruseşti, în lumina celor întâmplate”.

Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică. Delegațiile au fost conduse de către Roosevelt, Churchill, și Stalin. A fost cea mai importantă întâlnire dintre cei trei, care a avut cele mai complexe repercursiuni asupra Europei postbelice.

Churchill încercase, încă din 1944, într-o întâlnire directă cu Stalin la Moscova, să împartă sferele de influenţa în Europa postbelică pe bază de procente. Conform acestui aranjament, Marea Britanie obţinea 90% de procente influențăîn Grecia, URSS în România 90% şi în Bulgaria 75%. Ungaria şi Iugoslavia erau împărţite în mod egal câte 50%.

Conferinţa de la Ialta, din februarie 1945, a pus bazele hărții Europei postbelice. Prin avantajele pe care sunt nevoiţi să i le ofere lui Stalin, Churchill şi Roosevelt permit URSS-ului să-şi poată extinde stăpânirea asupra Europei de Est.