Tradiția lui Valentin fără Valentin

Sărbătorile tradiționale sunt surâsul unui neam. Este îndeajuns să te nimerești la una dintre sărbători pentru a afla, fără cuvinte, o istorie de sute sau chiar mii de ani. La noi, la români, una din aceste sărbători a devenit „Valentine’s Day” sau „Ziua îndrăgostiților”, cum le place românilor să spună. Această sărbătoare, indiscutabil, are în ea o forță uluitoare de posesie. Mai rău decât demonii. Deși românii au aflat de existența ei după anul de grație 1989, iar mulți încă învață să-i pronunțe corect numele, posedă pe an ce trece tot mai mulți români, stârnind mai multă entuziasm și pregătiri decât sărbătorile „vechi și ruginite”, cum sunt Paștele și Crăciunul.

Acest Valentin „convertește”, în primele zile din februarie, mai multă lume decât a reușit Iisus Hristos în timpul vieții Sale pe pământ! Acest fapt ar trebui să tragă un semnal de alarmă în ce privește sărbătorirea unui sfânt catolic într-o țară cu circa 80% populație de rit ortodox. Iar ortodoxia, ce-i drept, serbează un Sfânt Valentin. Pe 30 iulie.

Este greu de explicat ceea ce s-a petrecut cu românii noștri, un popor cu o istorie atât de întinsă și de tumultoasă, cu tradiții sărbătorești și folclorice cum puține popoare mai au pe lume, de au adoptat această sărbătoare străină! Acest Valentine’s Day, sărbătorit cu mare fast de români. Și din ce în ce mai mulți. Din nefericire. Dar ce e mult nu neapărat este și bun, spune o veche credință din bătrâni. Bătrânii noștri, autohtoni. Bun este faptul că noi, românașii neaoși, facem dovada clară a teoriei darwiniste. Și ne pricepem de minune, mai bine ca oricine, să arătăm că omul nu a fost creat de bunul Dumnezeu, ci a evoluat din maimuță. Dar totuși o genă precum „Cuiul lui Pepelea” a mai rămas de la bietele primate. Imitația. Chiar dacă în România avem deja o sărbătoare dedicată îndrăgostiților, Dragobetele, sărbătorit pe 24 februarie. Ei, dar nu este „în trend” precum cea de peste ocean… Vezi, Doamne, că Dragobetele este autohton iar „dulcineele” doresc o declarație de dragoste. Din „afară”. Cu mare fast și exagerare.

Sărbătoresc cu drag un sfânt catolic. Pardon, de fapt, doi sfinți: Valentin și Valentina. Amândoi canonizați de calendarul greco-catolic. Pe 16 februarie. De fapt, este o sărbătoare care se serbează fără sfânt. Ca o paranteză, pe 14 februarie, catolicii îi amintesc pe Sfinții Chiril și Metodie, inventatorii alfabetul glagolitic și traducătorii Sfintei Scripturi, dar și a altor lucrări creștine în limba ce în prezent o știm drept slavona veche. Mult mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit și în prezent în unele limbi slave.

Acum, revenind la Valentin, această sărbătoare este de fapt o reminiscență a Lupercaliei din antichitate, o sărbătoare desfrânată ce se desfășura pe timpul romanilor între nobilii necăsătoriți, porniți pe jumătate despuiați pe străzile Romei cu dreptul de a „necăji” fetele sau femeile întâlnite în cale fără a fi pedepsiți în vreun fel.

Este și va rămâne probabil o enigmă iraționalitatea dezlănțuită a cruntelor beții dionisiace sub titulatura unui mucenic al lui Hristos. O asociere paradoxală prin care s-ar putea porni o polemică și, astfel, am putea deschide ochii asupra multor ciudățenii din existența noastră. Dar ceea ce este și mai neplăcut e să ne convingem de existența unei realități în care nu prea credem ori nu credem deloc. Altfel cum pot unii oameni care nu s-au rugat niciodată la Sf. Nicolae să-l sărbătorească pe Santa Claus în varianta lui americană? Iar cei care nu cred în Evanghelie se adună cu aviditate în fața televizoarelor ca să vadă „Patimile lui Iisus” de Mel Gibson?

Dar Valentin dă bine să fie sărbătorit în România, țărișoara noastră dragă. Acolo unde doar o treime din populație îi mai vorbesc corect limba. Că dacă vorbim în „englezisme”, „italienisme” sau „spaniolisme” prinse „după ureche” de la telenovele suntem mult mai „cool”. De fapt, un alt „englezism” folosit frecvent, dar căruia puțini reușesc să îi afle pe deplin semnificația. Din păcate. Dar nici curiozitatea nu-i omoară. Dar să revenim la Valentini și Văleu Doamne! Ba nu, Valentin al nostru. Pardon, de fapt al lor!

Valentine’s Day este sărbătoarea comercială ce încurajează kitsch-ul, conformismul, superficialitatea, prostia și materialismul. Acum, unii bărbați însurați, subliniez, UNII, vin acasă la soția ce l-a așteptat un an, zi de zi, cu masa întinsă, inima la gură, o coastă fracturată și ochi vineți, cu un buchet de flori de 2 lei. Și el, bărbatul, duhnind a alcool ieftin, îi întinde florile spunându-i cu o limbă de lemn un „TE IUBESC”. Apoi cuplul fericit merge la o pizza sau, în cazuri mai fericite, la restaurant, unde își etalează cu opulență, la o masă mai la vedere, soția lui cea iubită. Și bătută. Iar scenariul își urmează cursul firesc, încă un an. La fel. Ei, de domnișori este mai rău. Pentru că de Valentine’s Day trebuie neapărat să cumpere ceva domnișoarei. Chiar dacă este contrar voinței lor. Iar dacă domnișorii uită sau se fac că plouă și nu aduc în această sărbătoare demoazelei cu ID de messenger „scumpyk”, „frumushyk”, „iubytzyk”, „dulcik”, „papushik” și multe altele ce promovează prostia și narcisismul flori cât mai scumpe și bombonici în cutie roz, sub formă de inimioară sau inimioară de pluș, roșie, cu ursuleț sau cine mai știe ce animăluț, atunci pune „botic”. Și nu pentru poza de profil. Tentant, veți spune! Și nu cedează până nu primește cadoul mult dorit. Poate fi identic cu cele din anii anteriori. Dacă mai scrie și nelipsitul „I LOVE YOU”, ați dat-o pe spate. Și la figurat! Dacă nu, în bară! Dar dacă nu primește cadoul mult visat pe 14 februarie și, în schimb, îl primește de Dragobete, cu o privire de meduză la menopauză, întreabă: „Ce este acest Dragobete?” Și urmează, bineînțeles, același ritual ca mai înainte. Dar nu plânge, că se scurg rimelul și tencuiala de pe față. Pagubă-n ciuperci! Pentru că știe că se apropie ziua de 1 martie și, apoi, 8 martie. Alte fițe și ochi dați peste cap. Fițe din partea demoazelelor gen „Madame Sans-Gene”. Cine a citit cartea, a prins din zbor ideea! Ochii dați peste cap și podoaba capilară smulsă din partea bărbaților. Alte cheltuieli și dovezi de dragoste. Că „pipița” până nu-i spui „TE IUBESC!”, dacă se poate, în engleză sau altă limbă de circulație internațională, nu este fericită. Oricum, este o nefericită. S-a născut nefericită și trăiește în speranța deșartă că va găsi fericirea. Dăruită de un „printz” călare pe un cal alb. „Printz” așteptat de pomană. Sau, dacă totuși apare, este pentru vecina sau prietena ei cea mai bună… de la parter. Că, de!, calul nu urcă trepte de bloc și nici nu încape în lift.

În ziua lui Valentin, adoră expresia „TE IUBESC” chiar dacă îi este adresată în mod mecanic din partea bărbătească, între două pase, o râgâială de bere și două înjurături cu referire la mama arbitrului, urmărind cu interes meciul de fotbal la televizor. Nu contează tonul. Nici dacă nu o privești în ochi. Trebuie să audă permanent cele două cuvinte de ziua îndrăgostiților. Un cadou de bun gust ori un buchet de flori dăruit din inimă sau chiar o îmbrățișare după o zi obositoare nu fac două parale în ochii duduițeiei, dacă nu a fost de Valentine’s Day.

Stăpânii de animale de companie sunt și ei posedați de acest Valentine’s Day. Își căsătoresc animăluțele mult iubite cu ținute asortate. Pe când căsătorii între scuipătorile din spitale, țucalurile de noapte, măturile sau lopețile?

Mass-media audio-vizuală difuzează aceeași muzică remixată și reciclată la nesfârșit de ziua lui Valentin, an de an. De ani și ani. Bla, bla, bla-uri… Țara arde și baba se piaptănă! Reduceri de prețuri la bomboane, ciocolate și tot felul de produse de patiserie. Sau nu. După acest fiasco de sărbătoare națională, glicemia poate face concurență Ceahlăului la înălțime. Până și banala pizza cea de toate zilele trebuie postată pe rețeaua de socializare tot sub formă de inimioară. Că altfel nu poate fi consumată ritualic. Dar tot ce este preparat, gătit, cumpărat ori făcut de Valentine’s Day trebuie să fie sub formă de inimă. Oare chiar tot…? Mai gândiți-vă.

Dar mai sunt din fericire români ce serbează cu mult fast și Dragobetele autohton. Jos pălăria pentru ei!

Alarmant este faptul că sărbătoarea acestui Valentin de import este promovată și prin grădinițe și școli. Răvașe de dragoste trimise între copii de gimnaziu sau de grădiniță. Te umflă râsul. Sau plânsul. Dar democrația își cere drepturile. Mai ales cea neînțeleasă sau înțeleasă anapoda.

Scriu aceste rânduri pentru românii cu cultură generală vastă, pentru cititorii fideli ai cotidianului. Fără teama că voi fi blamat. Deloc! Motivul este cât se poate de simplu: cei ce serbează și se împopoțonează cu tot felul de trenduri de import nu citesc ziarul. De fapt, nu citesc nimic în afară de mesajele de la „iuby” și postările de pe rețelele de socializare. Și acelea scrise într-o românească maltratată și deformată îngrozitor cu abrevieri și prescurtări la prescurtare. Ei, veți spune că sunt acid și satiric. Departe de mine această malițiozitate. Doresc ca tinerii să știe ce trebuie luat de bun și ce nu. „Tot ce zboară poate ajunge în oală, dar nu tot ce zboară se mănâncă”, spune un vechi proverb românesc. Autohton. Nu ar fi drept, dacă tot sărbătorim ziua îndrăgostiților de Valentine’s Day în loc de Dragobete, Halloween în loc de Sf. Andrei, să mutăm Ziua Națională din iarnă, 1 decembrie, undeva când e mai cald? Poate… pe 4 iulie. Și schimbăm și drapelul. Cu roșu la lance. Că se poartă. Chiar de 1 decembrie.

De ce oare nu dorim, ca români autohtoni, să onorăm sărbătorile noastre pline de dragoste și de tradiție?

Cred că nu ne lasă o genă mică. Tare mică. Cea de la Darwin. Charles Darwin!

Preluare: monitoruldevaslui.ro / Autor: Dan Horgan