Nordul și Sudul, egal de fericite

În fiecare an (programul a demarat în 2012), un studiu al Națiunilor Unite configurează un clasament al „țărilor cele mai fericite din lume”. Impropriu spus „cele mai fericite”, pentru că doar alea din fruntea clasamentului și din partea lui superioară pot fi numite așa, cele din partea a doua, dar mai ales ultimele, cele aflate și la propriu și la figurat „la coada vacii”, sau a cămilei, ori a caprei (după numărul acestor animale se măsoară acolo fericirea), nu pot fi trecute la „cele mai fericite”, ci la „cele mai nefericite țări din lume”.

Deși, la ONU, majoritatea o formează reprezentanții țărilor în care fericirea este cântărită în cămile, capre, sau vaci, clasamentul acesta este stabilit în funcție de 6 factori: PIB/locuitor, speranța de viață, generozitate, ajutoare sociale, nivelul corupției în guvern și în mediul de afaceri.

În 2017, Danemarca a pierdut primul loc în favoarea Norvegiei. Așadar, Norvegia este cea mai fericită țară din lume. Iar, după Danemarca, se înșiră, răzând cu gura până la urechi, Islanda, Elveția, Finlanda, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Australia și, ultima din top ten, Suedia.

Matură, Suedia nu mai tinde spre un loc pe podiumul fericirii, are alte priorități și alte satisfacții. E mândră că în 2014 ocupa locul 2, după Lesotho, în clasamentul țărilor cu „cel mai mare număr de violuri raportate”. Și, pentru că de acest clasament mainstream media nu mai pomenește nimic, este foarte posibil ca Suedia să fi detronat Lesotho, care s-a prăbușit pe 3, fiind acum secondată de Germania! Care, pentru că nemții au de ales în 2017 între Merkel și Schultz, adică între fericire și extaz, poate să trimită Suedia, în viitorul apropiat, în plan secund, arătându-i că dacă este atât de bună la fotbal, nu-i mai lipsește nimic să fie la fel și la violuri.

Din punct de vedere al fericirii, Statele Unite se clasează pe locul 14, Germania pe 16, Marea Britanie pe 19, iar Franța pe un onorabil loc 31.

Franța a fost în 2016 a 32-a țară „cea mai fericită din lume”, dar mulțumită lui Francois Hollande a mai săltat un loc. Și atât, asta e maximul pe care îl putea atinge! Pentru că, de acum încolo, în timp, indiferent cine o va conduce, Franța va ajunge pe 33, pe 43, pe 53, șamd. Nu pot să spun de ce, dar nu ai cum să semeni din ce în ce mai mult cu Maghrebul și să nu fii alături de el.

Clasamentul, care cuprinde 155 de țări, se încheie cu cele din Africa subsahariană: Sudanul de sud, Liberia, Guineea, Togo, Rwanda, Tanzania, Burundi și Republica Centrafricană. Li se alătură Yemen și Siria, devastate de războiul civil.

Se poate lesne observa discrepanța impardonabilă, i-aș spune „prăpastie”, între țările din nordul Europei și cele din sudul ei, între Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Danemarca și Olanda, și Sudan, Togo, Rwanda, Burundia, Yemen, Tanzania.

De când au ajuns Togo, Rwanda și Burundi în sudul Europei? De când aceasta are două capitale, la Berlin și Bruxelles, și și-a mutat granițele de pe Mediterana și munții Urali, în deșertul Sahara și pe crestele munților Hindukus.

Problema cu discrepanța evidența între fericirea nordului și nefericirea sudului, nu trebuie însă să îngrijoreze. Pentru că de rezolvarea ei se ocupă cele două capitale, care ținând cont de un adevăr izbitor, că nordul are PIB, iar sudul demografie, au hotărât să distribuie cât mai uniform, în timp și spațiu, cele două resurse. Și dacă în urmă cu câteva decenii se exporta o parte din PIB în sud, acum s-a decis să se importe sudul în nord!

Pentru că, dacă în alte vremuri burii olandezi au arătat ce pot face din teritoriul african pe care s-au așezat, a venit vremea ca și yemeniții, somalezii, sudanezii, africanii în general, să arate ce pot face din Olanda, sau din alte teritorii europene. Doar știm că „omul sfințește locul”!

Așadar, nu peste mult timp din punct de vedere istoric, prăpastia între fericite și nefericite va dispărea, alea din nord vor ajunge la fel de fericite ca alea din sud, iar clasamentul ăsta discriminator, făcut de ONU, va deveni caduc.

Autor: Bogdan Calehari