Care a fost primul act de corupție de după 1989? Răspunsul ar putea fi oferit de Ion Spânu în Cotidianul atunci când scrie despre transformarea Editurii Politice în «Humanitas», prin ordin al ministrului Culturii Andrei Pleșu, și ”privatizarea” acesteia prin împroprietărirea lui Gabriel Liiceanu. Așadar, doi mari ”filosofi” ai neamului, două „faruri călăuzitoare” ale democrației românești, care oferă oricând și oricui lecții de moralitate, corectitudine și civism se află la orginea primului act de corupție din România. Ei sunt în realitate precursorii ”gândirii” capitaliste care a pus stăpânire pe țara noastră: hoția și înșelătoria, aduse la putere în politică, plagiatul, furtul intelectual și imitația occidentalilor, așezate în vârful culturii.
Primul act de corupție de după Revoluție pare să fi fost comis de Andrei Pleșu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desființat Editura specială a Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR), cu cel mai mare patrimoniu material şi financiar de atunci și a înființat Editura Humanitas, căreia i-a transferat întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comuniști, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei, cât salariul unui prim-secretar de județ.
Documentul de mai jos a fost ascuns până acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deși toată lumea știe că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit grosolan de către statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea și unde au fost directori, ideologii de frunte ai Partidului, precum Leonte Tismeneschi/Tismăneanu, Leonte Răutu, Walter Roman, Ștefan Voicu.
În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curând între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.
Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul I A din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată câţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR! (Se vorbește de peste 100 milioane de lei, inclusiv cu ce mai aveau de încasat de pe rețeaua de vânzare din întreaga țară, alte milioane ce s-au încasat în primul trimestru al anului 1990)
La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat cu japca de la fosta Editură Politică , prin Ordinul 82/20 februarie 1990. Întrucât conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.
Nu întâmplător, de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat în regim de vedetă toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.
Citește și: • O bulă morală: Andrei Pleșu • Afectarea intelectualistă şi extremismul social • Sofiştii, un rău pestilenţial care sufocă şi România de azi • Liiceanu: Peştele filosofiei • Intelectualii „recenţi” şi prăpastia libertăţii • Scrisoare către Gabriel Liiceanu
Asta ca să nu vă mai aud gurile spurcate criticîndu-mă pe mine că-l înjur pe măria sa Liiceanu, arhanghelul dreptății românești de tip democratico-filosofico-moral! De data asta, eu n-am spus nimic! Poate că pe neica Spînu n-o să îndrăzniți să-l criticați chiar așa… ca între confrați și ca la ușa cortului presei libere și independente!
Un penal!nu filozof!
Complicii la jaful țării!
Arată linkul ataşat
Ce tara de oameni falsi !
Preșu si Liingeanu !