Vasluienii nu mai serbează 1 Mai ca pe vremea lui răposatu’ și regretatu’, adică „prin muncă”, pentru că ar fi de-a dreptul imposibil …Unde?!
Așa că Dumitru Buzatu, șeful pesediștilor și președintele Consiliului Județean Vaslui, este, totuși, mult prea selectiv atunci când vine vorba despre o asemenea sărbătoare și declară că nici nu vrea să se apropie de șomeri de 1 Mai. Cam greu de evitat în județul pe care îl conduce!
„Voi fi alături de toți cei care muncesc și doresc să vină în Centrul Civic, să sărbătorim împreună această zi. Sper să fie o zi frumoasă. Dacă plouă, mergem la mici și la bere, ca de 1 Mai”, spune Buzatu pentru Vremea nouă.
Deci, cerșetorii care-l înconjoară prin oraș într-o zi obișnuită nu au nicio șansă astăzi. Poate mâine, de Ziua tineretului, se vor căpăta cu ceva, că doar sunt în floarea vârstei… și ar putea să muncească. Dar cine știe dacă l-ar mai vota…? E o problemă cu social-democrația asta: nu prea prinde la cei care munceasc și au bani… decât dacă îi fac tot prin social-democrație… E un țerc vițios!
„La luptă, tovarăși! Pe barba mea!”
Dar din Vremea nouă, după o tradiție ”multiseculară” (doar e un ziar atât de vechi și atât de nou, în același timp) aflăm ce face Buzatu de toate sărbătorile, deci și de 1 Mai: iese în Piața Civică, pentru că acasă e pustiu („niciun membru al familiei nu este acasă”). Acolo, elementele mic-burgheze din PSD îi vor hrăni mândria proletară fostului profesor de marxism-leninism, iar dușmanii poporului, în colaborare cu agenturili străine, nu vor reușit „să întineze numai idealurile nobile ale comunismului și socialismului” (vă aduceți aminte de Ion Ilici Iliescu, pe 22 decembrie 1989, pe la ora 17?). „La luptă, tovarăși! Pe barba mea!”.
Pentru respectarea adevărului istoric, suntem în măsură să relatăm (cu adevărat în exclusivitate și „avans la letră”, să crape concurența de ciudă) ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe 1 Mai 2017.
astăzi.tk, 2 mai, 2017:
Prinos de recunoștință conducătorului mult iubit, de Armindeni
Ieri, tovarășul Dumitru Buzatu a participat la un marș desfășurat în municipiul Vaslui – citadelă a realizărilor societății socialiste mutilateral dezvoltate, a progreselor tehnico-științifice și oraș fruntaș în competiția socialistă la producția de confecții – cu ocazia împlinirii a 127 ani de la declararea zilei de 1 Mai ca zi a solidarității internaționale a celor ce muncesc.
„Ziua de 1 Mai a devenit un simbol al uriașei energii revoluționare a clasei muncitoare, a hotărârii sale de a lichida exploatarea și asuprirea omului de către om, de a clădi o societate nouă, a egalității și dreptății sociale, a bunăstării și fericirii celor ce muncesc, de a asigura o lume mai dreaptă și mai bună, fără războaie, o lume a păcii și frăției”, a declarat tovarășul Dumitru Buzatu în fața adunării entuziaste a oamenilor muncii.
Sărbătorirea zilei de 1 Mai 2017 a stat sub semnul unității și coeziunii vasluienilor în jurul PSD, al hotărârii de muncă entuziastă pentru prosperitatea județului social-democrat. Mii de vasluieni, oameni ai muncii, femei, bărbați și copii, au participat la manifestări cultural-artistice ori s-au aflat ei înșiși pe scene și estrade, omagiind prin cântec și joc, prin versuri, muzică și frumoase programe artistice, partidul, realitățile și perspectivele luminoase ale județului. Acolo unde procesele tehnologice nu permit nicio clipă de întrerupere a activității, oamenii muncii au sărbătorit ziua de 1 Mai prin deosebite fapte de muncă.
„Ia să amestecăm rahatul ăsta puțin noi astăzi!”
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) poate să raporteze de 1 Mai un succes pe ramură. Și l-a raportat prin toate ziarele locale, care de o vreme își ocupă paginile cu tot mai numeroasele locuri de muncă vacante. Dacă la începutul anului aveam titluri ca „Puține locuri de muncă vacante”, la sfârșitul lui aprilie am avut „Număr record de locuri de muncă vacante” și „Din nou număr record de locuri de muncă”. Pănă să ajungem la titluri ca „număr incredibil”, „uluitor”, „halucint”, „orbitor”, „devastator” de locuri de muncă vacante, să vedem și despre ce locuri de muncă e vorba.
Păi, SC Combetas SA scoatea în ianuarie câte un post de inginer construcții drumuri și unul de construcții civile și 5 de dulgheri, iar la sfârșitul lui aprilie scoate …un post de inginer contrucții drumuri și unul de construcții civile și 5 de dulgheri. Sunt aceleași? Nu! Pentru că SC C&A Consulting scotea în ianuarie 3 posturi de sudori și 2 de inginer service, iar în aprilie… 3 posturi de sudori și 2 de inginer service, dar și 3 de instalator sanitar. Deci a mai pus ceva, după ce i s-a stricat instalația…
Nici lista cu locurile de muncă vacante de la începutul lui aprilie și cea de la sfârșitul lui aprilie nu sunt identice. Nu, sunt amestecate! Combetas are într-un tabel locurile sale de muncă vacante pe prima poziție, dar în celălalt sunt pe poziția 6.
Deci, la AJOFM există un funcționar care într-o zi a săptămânii are o treabă: privește cu mâinile suflecate către listele de locuri de muncă vacante și spune: „Ia să amestecăm rahatul ăsta puțin noi astăzi!”
Eram aproape de normal… Dar a trecut!
„De 1 mai, seara, voi sta în familie, acasă, pentru a ne aminti cum era pe vremuri”, spune primarul Vasluiului, Vasile Paval. Și pentru o rememorare cât mai fidelă, primarul va stinge lumina… Îl ajută Gazgrid cu prima rafală de vânt mai puternică.
Vremea nouă titrează că, în urma viscolului de acum mai bine de o săptămână, „Circa 1.700 de vasluieni nu au curent electric”, și apoi scrie cu majuscule „APROAPE NORMAL”. Deci, pe la 1.600 sau 1.500 e perfect, atingem deplina normalitate! Până la urmă, la ce le trebuie?! Copii pentru alocații se produc cel mai bine pe întuneric și cu mintea tulbure, când nici nu mai știu când intră și când iese… alocația.
Un birou corporatist (cum altfel?!) de comunicare al firmei Degaz Grid România „precizează că la aproximativ 98% dintre clienții afectați de intemperiile de săptămâna trecută, a fost reluată alimentarea cu energie electrică”. De unde rezultă că a fost afectat tot vasluianul, dacă 1.700 reprezintă 2%… Toți am fost și am rămas puțin afectați, în general!