Revista presei: Alertă de minune Dumnezeiască!

0
Credinta

Poveste fantastică, sau mai degrabă fantasmagorică, în Vremea nouă unde un mort mort ar fi făcut puțin pe viul mort sau pe mortul viu, sau pe viul mai mult sau mai puțin mort sau pe mortul mai mult sau mai puțin viu. E complicată și moartea, d-apoi viața! Un bătrân al satului Vovriești (nume predestinat parcă), vine mort acasă, dar face „figuri”: mișcă un deget și apoi aburește o oglindă. Despre medici se spune că au venit și i-au „făcut toate consultațiile posibile și imposibile”. E numai cu minuni! „Mortul a fost consultat și investigat de medici chiar în sicriu”, iar doctorița venită „a dezbrăcat mortul”. L-a dezbrăcat în sicriu… Bun! La sfârșit aflăm că, până la urmă, „mortul era mort de-a binelea!” și ne putem gândi dacă nu era mai bine ca ziaristul să folosească expresia „mortul era mort rău de tot!”.

Ce n-am înțeles până la urmă este cum și cine tre’ să se mai sperie de acum înainte, pentru că ziarul își începe articolul, după obicei, cu o maximă: „ALERTĂ”. Dar apoi scrie că „Satul Vovriești, comuna Băcești, a fost cât pe ce să fie binecuvântat cu o minune dumnezeiască”. Păi, să te alertezi la o binecuvântare cu o minune dumnezeiască?! Nu se face! Astea sunt binevenite! Eu unul m-am speriat la timp, când am început să citesc. Acum ce ar trebui să mai fac?! Mortu-i mort, viața-i viață, drujba-i drujbă, slujba-i slujbă! Iar la slujbă se spune „a plecat în loc luminat, în loc cu verdeatã, unde nu-i durere, nici întristare, niiiiiiiici suspinnnnnn! Alertă!” Adică, pardon! Amin!

N-a găsit altă femeie în fața ochilor decât pe bătrâna de 80 de ani…”

Același ziar își îndemnă cititorii la calcule. Scrie „Câtă închisoare îți iei dacă îți violezi soacra? Patru ani!”. E bine? E rău? Începusei să mă gândesc de acum care-s variabilele aici. Depinde de soacră? De viol? Dar tot ziarul îți dă și răspunsul la ecuație: „PUȚIN, FOARTE PUȚIN!”. Ei, nu știm acuma… Poate că avea ceva soacra…, poate că avea ceva violatorul…, ceva n-a mers…!

E vorba de un individ de 46 de ani care „și-a violat soacra de 80 de ani”, adică „pe mama concubinei sale”. Păi, nu prea era soacră. Nu că ar fi mai puțin grav. De fapt, ziarul se pune pe o căutare de circumstanțe agravante.

Prima e vârsta. „Dornic de puțină “activitate”, n-a găsit altă femeie în fața ochilor decât pe bătrâna de 80 de ani, mama femeii cu care trăia în concubinaj”. Adică, dacă găsea una de 20 de ani și o viola i se mai trecea cu vederea. Astea sunt active sexual și doar că se întâlneau două „activități”…

A doua e ziua violului. „Chiar în Postul Crăciunului”, „chiar în Ajun de Crăciun”, scrie ziaristul, probabil cu o oarecare experiență în domeniu, pentru că știe că un viol bun sau …„de-a binelea” se execută vara, pe răcoare, într-o zi trecută cu negru în calendar, dar și „locația” e importantă: „în loc luminat, în loc cu verdeață,  unde nu-i durere, nici întristare, niiiiiiiici suspinnnnnn!”…

Ziarul ne spune că judecătorii l-au condamnat la 4 ani și o pedeapsă cu interzicerea unor drepturi. Iar aici ceea ce trebui să știm în primul rând, spre dezamăgirea unor largi categorii din electoratul vasluian, în special din zona Văleni, este că violatorul are interzis „dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, și abia apoi „dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia”. Ceea ce dovedește din nou că judecătorii nu sunt independenți față de politic, prima lor grijă fiind să nu creeze concurență neloială pe post ăstora.

Tiptil-tiptil, județul se mută în Africa

Monitorul ne informează că județul cade de pe hartă, dar fără mișcări bruște, pentru a ne speria: „Încet-încet, Vasluiului o ia la vale!” Tiptil-tiptil. Județul are o strategie geopolitică ocultă prin care, în câteva sute de ani probabil, când vom ieși din el ne vom trezi în Africa sahariană. Marian Mocanu nu se străduiește prea mult, dar ne explică că alunecările astea de teren, oricât de rele ar fi ele, au totuși un caracter democratic, nu fac discriminări: „aceste fenomene pot afecta nu doar terenurile agricole sau gospodăriile, ci și drumurile” …Ahaaa! Cunoașteți semnele alea de „Interzis” de la marginea drumurilor. Ei, alunecările de teren sunt exceptate…!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.