„Africa începe de la Paris” – Adolf Hitler
Povestea jurnalistului ceh Martin Kohout care a vizitat Parisul într-un weekend și a surprins lucruri șocante în timpul acestei călătoriei:
„Recent am mers cu soția la Paris pentru weekend. Nu am mai vizitat acest oraș pentru mai mult de 10 ani. Un alt motiv pentru care am decis să ne diversificăm nițel sfârșitul de săptămână a fost costul extrem de mic al biletelor Air France.
Biletul de întoarcere pentru o singură persoană a fost la numai 100$, inclusiv comisioanele, și asta ar trebui să fie un semn de alertă, dar din păcate, nu am considerat nimic dubios în afacerea planificată intenționat.
Zborul spre Paris a decurs normal și ajunși la aeroport, ne-am urcat în trenul care trebuia să ne conducă spre centrul orașului. După sosirea la Gara de Nord, eu și soția mea am avut primul șoc: pretutindeni dezordine și haos și cel mai important – niciun francez alb.
Ne-am urcat în metrou și am mers să vizităm principalele obiective turistice. În timpul unei călătorii cu metroul de la Grand Etoile la muzeul Luvru, ne-am dat seama dintr-odată că din tot vagonul doar 2 persoane erau albe – eu și soția mea. Acțiunea s-a desfășurat în ziua de vineri, la ora 14.00. La intrarea în muzeu nu puteai găsi pe cineva cu cine să poți împărtăși viziunea asupra artei, în schimb peste tot patrulau soldați înărmați până în dinți cu arme de foc, cu degetele fixate pe trăgaci. La scurt timp am aflat de la un prieten că Franța se află într-o stare de urgență de acum un an..
Mai târziu am luat prânzul cu prietenii la câțiva pași de Grands Boulevards, pe strada căruia am întâmpinat doar migranți. Seara ne-am îndreptat către Turnul Eiffel, unde, ca de obicei, puteai da de zero turiști și de un duium de solați și jandarmi, care îi percheziționau corporal pe toți turiștii cu excepția femeilor mulsumane acoperite cu straie din cap până-n picioare – probabil că astfel se manifestă egalitatea franceză. În schimb în cartierul Trocadero am trăit iadul pe pământ – pretutindeni ne poticneam de vânzători africani ciudați „de suvenire”, vagabonzi din Africa și România și hoți de buzunare arabi.
Poliția închide ochii la infracțiunile mici. Seara, în apropierea Turnului Eiffel imigranții arabi au violat o tânără franțuzoaică. Firește, la noutăți aceste eveniment s-a menționat în treacăt. Probabil, cele întâmplate reprezintă un fenomen normal în cadrul îmbogățirii culturale…
În dimineața următoare, i-am sunat pe prietenii meu cu propunerea de a ne întâlni la un picnic în centru, ca pe vremurile anilor de studenție. Aceștia mi-au răspuns că e mai sigur să ne întâlnim într-un restaurant pentru că picnicul poate fi foarte periculos. Nu prea am înțeles despre ce era vorba, dar am acceptat invitația și ne-am îndreptat spre Bastille. Aici din nou am dat peste mizerie, murdărie și un cârd de refugiați.
Punctul culminant al serii a fost vizita la un bistro mic unde ne-am oprit pentru a savura câte un pahar de vin. Dar un bărbos „francez” de undeva de prin Algeria ne-a spus că nu va vinde niciodată alcool în țara lui, după care i-a înjurat pe blestemații „creștini”. După o asemenea discuție am preferat să revenim cât mai curând la hotel. Era abia sâmbătă, însă noi eram în așteptarea duminicii și plecării acasă. Franța de odinioară a luat aspectul Africii musulmane, în care noi nu mai aveam dorința să revenim…
Weekendul la Parisul de azi a fost o experiență cu adevărat teribilă. Nici nu-mi pot imagina ce s-a făcut din orașele Calais și Marseille unde imigranții de facto au capturat și au preluat controlul acestora. Franța va trăi fie o dictatură, fie un război civil. Adio, dulce Franța! Noi vom face totul, ca Republica Cehă să nu experimenteze ceea ce suportă actualmente țara modei și a parfumului!”
Corect! Pacat de valorile culturale, arhitecturale,ca n rest….
In Trocadero am fost si noi cazați,seara ,ca fete,foarte periculos,plin de grupuri de bărbați care parcă te urmăreau,inclusiv români… ce sa mg la un club sau alte cele…mizerie peste tot,colorati care vindeai la negru orice mai ca nu te obligau sa cumperi,la metrou horror,super mizerie,indicatoare pauză si engleza la fel… mi a plăcut mini concediul per total dar parisul in sine,nu …si pe atunci nici vorbă de atacuri etc…asta fiind in 2010 …
Si totusi Parisul inca gazduieste cele mai multe opere de arta/kmp, din lume, depaseste Italia, unde dispersia pe orase este mai echilibrata…Asta nu inseamna ca nu cred ce spune autorul, dimpotriva(si din pacate) cred, odata chiar am spus ca „E mai frumoas-orasul- Budapesta, decat Parisul”,impresie subiectiva (banuiesc, in gandirea expertilor in calatorii) si „The Last Time when I saw Paris”(parafrazand un film clasic), inainte de 2005, am stat la un hotel central -Hotel du Commerce- pe langa celebra catedrala***) unde la 85$/noapte nu aveai grup sanitar individual!!!, la acea data ca si acum, in SUA si cel mai „prapadit” motel (de 30-40$ atunci, sub 50$, acum) iti ofera orice camera cu grup sanitar individual, apa calda 24h, TV color si chiar frigider, si -ABSOLUT- aer conditionat, asa cum are toata lumea , fie la casa , fie in apartamente… De fapt chiar si in Elvetia (la data respectiva), anumite baruri, scriau cu literi MARI, afara, „Avem aer conditionat”, iar un Burger King (acelasi tip) era de 6 ori mai scump decat in US, nu mai amintesc(ca este de ras) ca pentru un plic de ketchup plateai 25centi?), aici -automat, ti se servesc cate prinde lucratorul in mana, fara sa ceri…Si inca „un totusi” : Totusi, per total, omenirea datoreaza mult si multe Frantei, ar fi foarte ingrat sa nu o spunem( *** celebra datorita locatiei si diverselor lucrari literare al caror subiect a fost, altfel alte cateva catedrale gotice, din Franta, sunt mult mai valoroase arhitectonic)…
Iar Franta, a pierdut masiv din stralucirea ei ca natie, in special in raportare cu Monarhiile europene(Anglia, Spania, etc.), iar sistemul republican o erodeaza permanent, de unde neantrerupta fermentatie sociala…///
Cine stăpânește România? Pentru cine se învârt aici peste 200 de miliarde de euro?
(by justitiarul 1 day ago) ‘… Washington a refuzat să candideze pentru al treilea mandat de președinte. El a impus atunci o regulă nescrisă, adoptată ca lege (al XXII-lea amendament al Constituției) abia în 1947.Cu atât mai stranie mi se pare situația în care România,…”G.Washington a inteles perfect ca o natie nascuta din multietnicitate nu poate avea alt parcurs, insa nu este -deloc- valid si pentru alte natii, iata ca si Rusia intelege ca e mai bine cu un TZAR(chiar daca ) neoficializat, decat cu turme de ioahnisi, etc., care se rotesc la 5 sau 10 ani, aducand cu ei adevarate legiuni de lipitori infometate, de unde spolierea permanenta a resurselor naturale si a populatiei…Pana la urma paradoxul nu este chiar nou, Imparatul Napoelon era republican convins, numai ca a trebuit sa se intoarca la Monarhie, vazand “binele” adus de republica franceza, ” bine” continuat la zi, Franta fiind una dintre tarile vestice cu cele mai multe proteste de masa, anual , plus si cel mai masiv parlament, pe care insasi Macron ar fi vrut sa-l subtieze, dar pare imposibil…
Trebuie, nolens-volens, să ne întoarcem, cel puțin pentru o perioadă, la sălbăticie: omor în masă, sau dacă sună mai bine, curățenie de primăvară (etnică) și schimbat jus soli cu jus sanguinis – cetățenie doar pentru etnici documentați. Altfel dispărem