Nu numai turcii au o istorie în ceea ce privește loviturile de stat, ci și rușii. Una dintre ele s-a întâmplat în istoria recentă. Este vorba de tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991, cunoscută și ca ,,Puciul din august” sau „Puciul Vodka”.
Așa cum este deja cunoscut, încă din 1985 de când a ajuns la conducerea URSS, Mihail Gorbaciov a lansat un amplu program de reforme, perestroika și glasnostul devenind două concepte emblematice pentru acea epocă. Noua politică a lui Gorbaciov, însă, îi neliniștea pe unii din comuniștii conservatori din cadrul sistemului sovietic, mai ales că efectele acesteia începeau să fie unele la care nici liderul sovietic nu se aștepta. Naționalismul atinsese cote foarte înalte în republicile din Uniunea Sovietică, republici care, după lungi negocieri, au stabilit termenii unui nou Tratat Unional. Acesta le-ar fi transformat în state independente în cadrul unei federații conduse de un președinte, cu politică externă și armată comune. Urma să fie semnat pe 20 august 1991. Cu o zi înainte, conservatorii comuniști, în frunte cu Ghennadi Ianaev, au încercat să preia puterea, declanșând lovitura de stat. Gorbaciov se afla în vacanță în Crimeea, unde a și fost arestat, în timp ce puciștii anunțau că acesta este bolnav și urmează să demisioneze. Istoria este, însă, – cum știm deja – plină de surprize, astfel încât ,,Puciul din august” s-a lovit de ample demonstrații populare la Moscova și Sankt Petersburg. Nici Armata și nici Securitatea nu au ajutat prea mult, având în vedere că între liderii acestora existau disensiuni cu privire la atitudinea ce trebuia adoptată față de lovitura de stat. Președintele Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, Boris Elțin, s-a poziționat în fruntea demonstrațiilor împotriva puciului. Scena care îl prezintă urcat pe un tanc, susținând un discurs cu un megafon în mână a făcut turul televiziunilor din întreaga lume. Lovitura de stat a eșuat, iar Gorbaciov a revenit la Moscova. A demisionat din funcția de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, dar a mai rămas la conducerea URSS până la sfârșitul anului 1991.
În august 1991, maiorul KGB Valeri Șiriaiev se afla în vacanță la țară când a fost trezit de radio care anunța o stare de urgență națională. Buletinul mai conținea ceva: o frază a unui cod secret pentru ofițerii de informații prin care erau chemați să vină imediat la posturile lor. La 19 august 1991, un grup de opt importanți lideri comuniști din linia dură, inclusiv președintele KGB-ului, preluaseră puterea de la președintele sovietic Mihail Gorbaciov, declarând că acesta nu mai putea să-și continue activitatea de conducător al partidului, fiind bolnav. De fapt, Gorbaciov se afla arestat iar „banda celor opt” intenționa să renunțe la politicile reformiste ale glasnostului și perestroikăi, care credeau ei că puseseră Uniunea Sovietică pe calea dezastrului. Când maiorul KGB Valeri Șiriaiev a sosit la Moscova și a luat legătura telefonic cu superiorul său, acesta nu se arăta entuziasmat de puci: „Acești oameni n-au nicio idee ce fac”, i-a spus maiorului. „Sunt condamnați iar lovitura de stat va eșua în două zile”. Șeful lui Șiriaiev s-a dovedit că a avut dreptate.
În preajma celei de-a 25 aniversări a puciului din august, Agenția Associated Press a discutat cu participanții și martorii acelor zile critice în care moscoviții s-au ridicat să apere spiritul democrației pe care îl declanșase Gorbaciov, iar mulți ofițeri sovietici sfidaseră ordinele și se alăturaseră populației pentru a se asigura că complotul va eșua.
Data de 19 august a eșecului loviturii de stat s-a dovedit a fi un punct de cotitură în istoria modernă a Rusiei. Ea a declanșat disoluția Uniunii Sovietice și i-a asigurat un moment de glorie lui Boris Elțîn, în acea vreme președintele Republicii Ruse, parte constituentă a URSS, cel care se cățărase pe un tanc pentru a sfida puciul. Eclipsându-l pe Gorbaciov, impunându-se ca omul momentului, Elțîn a apărut ca liderul indiscutabil al Noii Rusii și, în cele din urmă, a devenit primul președinte ales democratic al acesteia.
Actualul președinte Vladimir Putin, cel care i-a succedat lui Elțîn în 1999, datorându-și postul în urma eșecului acelei lovituri de stat, ulterior a deplâns colapsul Imperiului sovietic, apreciind ca fiind „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.
În vara anului 1991 Gorbaciov încercase să facă un ultim efort de a menține laolaltă Uniunea Sovietică prin aprobarea unui plan de recunoaștere a suveranității Rusiei și altor 14 republici unionale sovietice, în schimbul menținerii unui guvern sovietic central. Acest tratat urma să fie semnat pe 20 august, astfel că puciștii au decis să acționeze. Condus de președintele KGB-ului, Vladimir Kriucikov, ei l-au pus pe președintele sovietic, aflat în vacanță, sub arest la reședința acestuia din Crimeea. În timp ce sute de vehicule blindate au început să circule spre Moscova din ordinele complotiștilor, Elțîn, alături de șeful securității sale, Aleksandr Korjakov, și cei mai apropiați consilieri ai săi, s-au urcat în mașinile lor îndreptându-se spre sediul guvernului rus, o clădire înaltă, modernă, cunoscută precum „Casa Albă”. Pe drum, ei depășeau un tanc după altul. Korjakov își reamintește cum starea lor de spirit s-a schimbat atunci când staff-ul lui Elțîn a văzut mulțimile de suporteri ai guvernului legitim adunați în jurul „Casei Albe”. „În acel moment toți au devenit calmi și încrezători că populația, moscoviții, erau de partea lor”.
Printre protestatarii din acea zi se afla și un tânăr student geolog de 18 ani, Leonid Ragozin, care a ignorat sfatul părinților de a nu merge la baricade. „Când am ajuns la Casa Albă am văzut mii și mii de oameni stând alături, formând un scut uman”, spune el. Ragozin își amintește că era o ploaie puternică și, cu toate acestea, sute de oameni cu tăvi cu mâncare și cești de ceai veneau să-i susțină pe protestatari. Liderii complotului ordonaseră ca ziarele să nu apară și impuseseră tăcere televiziunii, ceea ce însemna că lui Elțîn îi era aproape imposibil să comunice mesajul său de sfidare. Atunci când Dmitri Sokolov, fotograful personal al lui Elțîn de la Agenția de știri TASS, a fotografiat tancurile din preajma Casei Albe, șefii săi i-au spus: „Nu avem nevoie de ele: avem deja fotografiile de la Comitetul de Stat de Urgență”. Elțîn a fost cel care i-a cerut să găsească o agenție de știri străină care să publice fotografiile, își amintește Sokolov. Unii protestatari au încercat să vorbească mulțimii de pe tancurile din fața Casei Albe. În una din aceste conversații, se cerea unui ofițer și echipajului său din cele șase tancuri de sub comanda sa să treacă de partea protestatarilor. Batalionul comandat de maiorul Serghei Evdokimov fusese trezit dis-de-dimineață, ordonându-i-se să plece la Moscova. Nimeni nu știa ce putea face un batalion de tancuri în capitala țării, iar Evdokimov suspecta că se întâmplase ceva rău. „Când am ajuns la Casa Albă și am aflat ce s-a întâmplat, am decis că nu voi face nimic din ceea ce ar putea cauza pierderea de vieți omenești”, a spus el. Mai târziu, mâna dreaptă a lui Elțîn, Aleksandr Ruțkoi, l-a întrebat pe Evdokimov despre complotiști: „Îți dai seama că sunt niște criminali? Vrei să ne ajuți?” „Da, vă ajut”, a răspuns Evdokimov, cu toate că risca închisoarea.
În cealaltă parte a Moscovei, conducerea KGB-ului se confrunta cu o dilemă similară. Șiriaiev se prezentase la serviciu, dar întrucât se afla în concediu n-a trebuit să meargă și să-i aresteze pe parlamentarii reformiști, așa cum li se ordonaseră colegilor săi. „Cu toate acestea, aceștia nu executaseră ordinul. În schimb, inventau tot felul de modalități pentru a se eschiva de la executarea ordinelor”, își amintește el. „Curând am aflat că unii sărbătoriseră ziua de naștere și se îmbătaseră. Aceasta era o soluție pur rusească”, spunea Șiriaiev. „Puteau fi pedepsiți că au consumat băutură în timpul serviciului. Puteau fi admonestați, concediați, retrogradați, iar carierele lor distruse, dar nu puteau fi trimiși la închisoare”. Șiriaiev a spus că zeci dintre colegii săi s-au îmbătat sau au petrecut ore în afara clădirii fumând sau bând ceai, mai degrabă decât de a lua parte la puci. „Oricine își dădea seama că avea loc o catastrofă. Ni se cerea supunere absolută, dar ordinele ilegale putea duce către un război civil în Rusia”, a spus el. În curs de două zile devenise clar că personalul KGB nu-și asculta șeful, pe generalul Kriucikov. Elțîn a primit un telefon de la puciști care i-au spus că au convocat trupele pentru a fi trimise după Gorbaciov. Șiriaiev își amintește figura încrâncenată a lui Kriucikov traversând în grabă curtea interioară a clădirii KGB-ului către limuzina lui neagră pentru a părăsi sediul. Fumătorii din curte i-au strigat: „Nenorocitule, ești fericit acum?” și l-au bombardat cu chiștoace. Șiriaev a demisionat din KGB în 1994 și în prezent este director adjunct la Novaia Gazeta, unul din rarele ziare rusești independente. Kriucikov a fost arestat, împreună cu șase alți complotiști, dar au fost cu toții amnistiați în 1994, iar mai târziu au revenit în serviciul guvernamental. Un al optulea complotist s-a sinucis înainte de a putea fi arestat.
La sfârșitul anului 1991, Uniunea Sovietică a fost dizolvată în mod oficial, iar o nouă Rusie s-a născut. Sub Putin sistemul politic rusesc a revenit către conducerea autoritară. De asemenea, Putin încearcă să restabilească elemente ale vechiului Imperiu prin recentralizarea puterii, restabilirea controlului asupra mass-media, refacerea sistemului militar și reclamarea unui rol global pentru statul rus.
Mulți dintre cei care-și amintesc de criza din august 1991 spun că, totuși, vechiul stat totalitar sovietic era util. „Actualul regim politic încă este represiv, deoarece libertatea nu se referă doar la votarea partidelor politice”, spune Ragozin, un ziarist liber profesionist. „Posibilitatea de a-ți alege stilul de viață, de a călători sau de a-ți alege profesia a fost în bună măsură absentă în Uniunea Sovietică, care a fost cu adevărat un stat totalitar”. Aniversările încercării de lovitură de stat din această perioadă au fost discrete, în contrast cu demonstrațiile de forță pe care le-a prezentat Rusia cu prilejul Zilei Victoriei, sărbătoarea victoriei asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.
Soarta a luat o curioasă întorsătură pentru unii dintre cei care au sprijinit dejucarea puciului. Devenit extrem de nepopular, Elțîn a demisionat brusc în ajunul Anului Nou 1999. O gardă de corp a sa, care se afla alături de el pe tanc, Viktor Zolotov, a fost numit șef al Gărzii Naționale, o nouă și puternică agenție de securitate creată de Putin pentru dispersarea protestelor antiguvernamentale. Elțîn l-a concedia pe Korjakov în anul 1996 în timpul campaniei sale de realegere; ulterior, Korjakov a fost ales în parlamentul rus, dar după aceea s-a retras. Evdokimov, comandantul unității de tancuri, nu a fost primit ca un erou când a revenit la unitatea sa de lângă Moscova, iar de curând a fost trimis să lucreze într-un birou de recrutare.
„SUA își exportă democrația în lume ca pe niște pliculețe de cafea”, a declarat fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, într-un interviu acordat agenției de presă Interfax, cu ocazia împlinirii celor 25 de ani de la puciul din august de la Moscova. În interviu, Gorbaciov susține că Occidentul, inclusiv Statele Unite, nu dorea ca Uniunea Sovietică să devină un stat democratic puternic. „O astfel de Uniune ar fi fost garantul că politica de măsuri unilaterale și de dominație a SUA nu ar fi existat (…). De aceea, scopul lor a fost să nu facă posibil ca Rusia să devină un stat democratic puternic”, consideră acesta. „Numeroși politicieni americani au văzut atunci în Gorbaciov un obstacol în calea planurilor lor, de aceea au mizat pe Boris Elțîn”, a afirmat fostul secretar general al PC al Uniunii Sovietice. În opinia sa, Statele Unite încearcă și în prezent să ducă o astfel de politică. „La vremea respectivă, le-am spus americanilor: încercați să impuneți democrația voastră oamenilor din diferite țări, o exportați ca pe pliculețele de cafea, dar oamenii trebuie să-și facă propria alegere. Dar ei au continuat și continuă să ducă o astfel de politică externă. Chiar și președintele Obama, ales în mod democratic și care se bucură de o autoritate considerabilă în țara sa, nu a reușit să schimbe acest curs privind impunerea soluțiilor unilaterale”, a mai afirmat fostul lider sovietic.
Autor: Alecuș Fărău