Azi
nu mai este cu sărbătoare, deci nu mai este nimic, nici soare nu-i,
nici viață nu-i, iar eu mă simt al nimănui, acolo unde nu e…
Vremea Nouă, ca să ne aducă pe toți cu picioarele pe pământ.
Vremea nouă este singurul ziar… obiectiv, pe când Obiectiv a
devenit după… vremea nouă …Ceva se întâmplă cu universul, vă
spun!
Obiectiv,
zilele astea ziar de ceremonii, festivități și alte țanțavaiuri,
scrie că „timp de trei zile, Vasluiul a fost sub cod roșu de
distracție” …Ei, asta zic și eu metaforă, adică o alegorie,
așa, mă-nțelegi… Asta pentru că „sute de localnici au
înfruntat ploaia și frigul, pentru a-l reasculta pe Cristi
Minculescu și Iris, reveniți la Vaslui după șapte ani de la
ultimul lor concert”. Deci, Obiectiv are certitudinea că cei
prezenți sau majoritatea dintre ei au mai fost și acum șapte ani…
Eu nu aș fi avut curaj să scriu asta niciodată! De unde naiba să
știu eu ce au făcut oamenii ăia acu’ șapte ani, pe când Iris
cânta la Vaslui?! N-am cum! Poate erau în treaba lor… În
articolul „Dansând în ploaie”, fără lupi, se vorbește
obișnuit, foarte obișnuit, despre un „show de zile mari”. Dacă
nu ai „show de zile mari” nu poți să scrii un asemenea articol.
Și despre „atmosfera de sărbătoare”. Și asta. Dar se putea
mai mult, se putea mai mult, pentru că mai este „au cântat și
ne-au încântat”, sau „distracția a atins cele mai înalte
cote”, sau „cote maxime”, sau „un spectacol memorabil”, sau
„pe cinste”, sau „publicul a ținut ritmul”, sau „spectacolul
a descrețit frunțile”, sau „a adus zâmbetul pe buzele”, ca
să nu mai zic de „dans și voie bună”, obligatoriu. Favorita
mea e „au cântat și ne-au încântat”. E cea mai „originală”!
Adolescenți extrem de tineri
Dacă
Obiectiv se lasă dus așa de val, de vremuri, cele noi, și vrea să
descrie concertul cum nici la tv sau la radio nu ai putea să-l
înțelegi cu toată comprehensiunea ta, doar Vremea nouă e
realistă, obiectivă, și spune că „desigur, ca la orice
manifestare de anvergură, nu poate fi totul perfect și nici toată
lumea mulțumită (Vremea nouă cu atât mai greu – n.). Totuși,
îndrăznim să spunem că la concertele ce s-au dorit a fi de înaltă
ținută, s-ar fi putut găsi prezentatori cu experiență”. Nu,
nu, nu… După „totuși” trebuie să vină o contrazicere
parțială a ceea ce ai spus anterior, și nu o întărire a ce ai
spus… Așa-i în limbă, sau aici nu se lucrează cu limba… Aaa.
Pardon! Oful Vremii noi e că prezentatorii, adică „cei doi
adolescenți, extrem de tineri” …Pauză! Cât de tineri erau cei
doi adolescenți? Sau cât de adolescenți erau cei doi tineri? Erau
măcar suspecți de a deține păr pubian? …Nu săriți moralist, a
devenit o întrebare legitimă! Așa se manifestă pubertatea, prin
transformări fizice, sexuale și psihice. Poate doar la Vremea nouă
a fost altfel…
„Unii vasluieni au criticat faptul că Zilele
Vasluiului au fost organizate într-un moment nepotrivit, mai exact,
în zile de post”, „unele formații au lăsat de dorit și nu
s-au ridicat la nivelul așteptărilor”, „vasluienii așteaptă
ca de la an la an, manifestările organizate să crească în
calitate și Zilele Vasluiului să nu fie transformate într-un
veritabil bâlci”. Acum, să vă spun ce se întâmplă aici, dar
nu mai spuneți nimănui… Ca să înțelegeți pe deplin ceea ce
ați văzut în Vremea nouă despre Zilele Vasluiului. Este o
operațiune clasică de căutare a nodului în papură atunci când
aranjamentele de publicitate pentru un eveniment te satisfac prea
puțin. M-ați înțeles? Nu se dă cu pumnul, nici măcar cu palma,
ci cu dosul palmei, cu coada, în treacăt, ca să arăți că puteai
mai mult, dar ai fost elegant sau aveai altă treabă… Capisci?
Adevărul?! Obiectivitatea?! Ce mă faceți să mă râd…! Cel mai
bine vezi asta, dacă ai ochiu’, din ultima exprimare. Deci,
„Zilele Vasluiului să nu fie transformate într-un veritabil
bâlci”. Nu spui că a fost „un veritabil bâlci”, deși ai
cuvântul „veritabil”, care întărește întotdeauna o
constatare. Tu doar insinuezi. Și nu-l pui pe „mai” acolo, adică
„să nu mai fie transformate”, pentru că ar însemna că au fost
„bâlci”. Nu spui nimic, vorbești „așa, în principiu”,
după o expresie dragă celor care au cele mai puține principii…
Nu-i un joc psihologic prea subtil, îl poate face și o balenă…(Dacă
n-am fost explicit nici acu’…).
Se pare că s-ar putea…
Din Obiectiv aflăm că se pare că ediția de anul acesta a Expo-Zoo-Agroind, Foto-Filo-Floser (ultimele au fost de la mine și nu vă spun ce înseamnă) va fi un mare succes pentru că „din câte se pare, crescătorii de animale (…) și-au anunțat interesul pentru participarea la Expo Zoo Agroind”, Foto Filo Floser (tot nu vă spun!) …Nu, eu am niște întrebări aicea. Cum își anunță crescătorii ăștia interesul? Scriu cu degetul pe cerul cel albastru? Eu aș fi zis că interesul ăsta ți-l anunți sau nu ți-l anunți. Cum să se pară că ți l-ai anunțat?! Dar se pare că pe cel care a scris nu l-a interesat prea mult logica… Mai multă certitudine ai în articolul „Sirius Bârlad, cu ochii pe stele căzătoare”, deși aici înțelegeam dacă se scria „se pare că zeci de elevi au urmărit o ploaie de stele căzătoare …sau o escadrilă a armatei ruse…”.
O întrebare…
Bre, poți să citești în Obiectiv o chestie azi, că cică …„Colaborare vasluiano-suceveană: Spada lui Ștefan cel Mare, expusă în premieră”. Bre, eu știu oleacă de presă, pe cuvânt, c-am învățat pe genunchi, dar nu mă iau după asta, ci gândesc, și încerc să fac din asta o constantă în viața mea. Altfel mă panichez și îmi imaginez că gândește Iohannis în locul meu …Mă sperii rău! Deci, nu e că articolul ăsta nu răspunde la întrebările de manual ale jurnalismului, „de ce? care? cum? unde? caca-maca?” (de fapt, la ultima răspunde afirmativ), dar cum de spada lui Ștefan cel Mare a fost expusă la Muzeul din Suceava acum în premieră, când ea a venit de la Muzeul Județean Vaslui, unde stătea de ani și ani?! Ce făcea la Muzeul Județean a lui Ramona Mocanu cea roșie ca focul până acuma?! O folosea asta pe post de ceva? Ca să știm și noi… Nu că ar fi altceva, dar dacă nu folosea la nimenea, măcar ea, acuma, femeia… V-am spus, eu mă străduiesc să gândesc, și acu’ procesul s-a întrerupt. Ei, eu în momente de astea, eu mă enervez… Și tre’ să dau de răspunsul la problema asta. Cum, bre?! Că vine de la Muzeul Județean din Vaslui… unde nu a fost espusă niciodată, iar la Suceava e cea mai tare piesă din toate cele care s-au putut aduna din istoria de la Ștefan cel Mare din toată țărișoara noastră, România. Stai puțin, că aici Claudiu Berbece, autorul, nu ne spune ceva sau nu ne spune totul. Berbecule, zi, mă, dacă tot ai studiat fenomenul!… Cum e? Răspunsul în episodul viitor! Aștept să-mi scrii! Te pup!
Scump, dom’ le, scump, dincolo era mai ieftin!
Au trecut ăștia de la Jurnalul național pe la moldovenii de noi și tot au găsit ceva de scris la ziar. Cică, mai nou ne vindem la kil și suntem înfricoșați rău. „Vasluienilor care au avut drum prin gară le-a înghețat sângele în vene atunci când au citit ce scrie pe una dintre ușile metalice ale gării. „Carne de om – 50.000 de euro, tel: 07…””. Scump, dom’ le, spump, dincolo era mai ieftin! Cică acu’ e dramă mare la Vaslui, ca-n filmele lui Hitchcock ăla. Bu-hu-hu! „Este doar o glumă înfricoșătoare? Poate cineva să vândă carne de om? S-a petrecut undeva o crimă? Vocile vasluienilor se unesc spre un singur numitor comun: Poliția”. Simțiți tensiunea, spaima, groaza? Uăi idiotule de ziaristul lui pește prăjit și carne afumată, de om, e o glumă proastă a unuia de mintea ta, a unui copil! …Noi toți am mâncat carne de om și n-a costat atâta!
