Imediat după atentatul de la Barcelona, au apărut apeluri pe internet ca lumea să nu mai difuzeze imagini ale tragediei de pe Rambla. Unii au folosit în acest scop simboluri cu pisici negre drept alternativă la explozia cu teroare din media. Sigur că teroriștii exact asta își propun: să ne îngroape cu armele civilizației noastre. Una dintre ele – presa liberă, care prin natura ei e obligată să informeze populația despre realitatea zilei indiferent cât de șocantă ar fi ea. Presa occidentală s-a născut pe adevăr, nu pe minciună. Și așa trăiește. Ascunderea adevărului, coafarea lui nu ajută cu nimic în lupta cu terorismul. Nu, realitatea dură trebuie privită în față. Altfel cum poți lupta cu dușmanul? Prefăcându-te că e mai cumsecade? Că nu-i atât de sângeros? Că doar te bate puțin la fund, făcându-ți niște vânătăi, nicidecum nu te omoară pe loc, nu aruncă părți departe de trupuri, nici nu lasă urme de sânge. Aiurea! Adevărul e unul singur. Și nu e gri. Ci cât se poate de negru, când e vorba de tragedii. Ce-ar trebui, să urmăm și azi ordinele unor satrapi ca Stalin sau Hitler, să facem gropi comune pline cu cadavre pe care să nu le vadă nimeni? Bine zice editorialul de azi din ziarul spaniol «El Mundo»:
„Este legal să publici fotografii teribile despre un atac. Poate și trebuie să fie. Este în ADN-ul și în deontologia jurnalismului. Jurnalismul spune în principiu ce se întâmplă. O fotografie de presă este un material informativ, nu estetic. De exemplu, cel pe care l-am postat ieri pe copertă. Toată groaza, într-o singură imagine: cadavrele așezate pe Las Ramblas, polițiștii cu armele. A fost groaznic, da. Dar ceea ce s-a întâmplat a fost teribil: un ucigaș a luat 13 vieți.
Unele acțiuni umane sunt sângeroase, nemiloase, neplăcute. Terorism, război. De ce ar trebui ca unui cititor să-i fie furate aceste imagini ? În numele principiilor? Cine este arbitrul admisibilității și gustului nepotrivit? Eu susțin că, dincolo de ceea ce este stabilit de Codul Penal, pentru a nu adăuga suferință victimelor, nu ar trebui să existe limite. Da, fiecare este liber să comenteze lucrarea și criteriile celorlalți. Mass-media putem, de asemenea, și trebuie să facem obiectul controlului public. Dacă am înțeles corect, ne-au reproșat că am publicat imagini pentru profit sau pentru notorietate. Mai rău, lipsa de respect față de victime.
Dacă ne-am lua după erupția de scrupule pe acest subiect, ar fi trebuit ca soldații care au eliberat câmpul de exterminare de la Buchelwald, unde au fost asasinate 56.000 de persoane, n-ar fi trebuit să difuzeze acele imagini șocante. Și nici să le permită vecinilor să privească la grămada de cadavre. Bine că nu exista Twitter atunci…
Potrivit moraliștilor momentului, una dintre fotografiile emblematice ale războiului din Vietnam n-ar mai fi trebuit niciodată publicată. Dar Nick Ut a documentat toată durerea în acea fată plină de napalm care fugea țipând de-a lungul drumului. Facebook ar fi cenzurat-o, pe motiv că este minoră și este goală. Apropo, reporterul a dus-o într-un spital unde au fost de acord să aibă grijă de ea, după ce și-a arătat acreditarea de presă. El i-a salvat viața și au rămas prieteni 45 de ani mai târziu”.
Preluare: travelerporelmundo.com
