La moartea unui monstru sacru – Buzura, neo-ciocoii și acoperiții din PSD
11 iulie 2017
Marele scriitor Augustin Buzura s-a stins din viață ieri, la vîrsta de 79 de ani, lăsând un loc gol în Academia Română, dar și în sufletele a sute de mii de români care i-au apreciat opera. Deși s-a preocupat mai mult de drama intelectualului român în timpul regimului comunist, Buzura nu a ezitat să trateze și subiectul neo-ciocoilor veniți la putere după căderea PCR. O atitudine cu atât mai de apreciat cu cât e vorba de liderii PSD, partid de care a fost relativ apropiat după revoluție, mai ales prin prisma relației bune cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și grație faptului că a fost socrul lui George Maior, fost pesedist de marcă și director al SRI.
În 2008, Augustin Buzura s-a numărat printre invitații la o petrecere de-a dreptul faraonică, în cinstea celei de a 50-a aniversări a lui Mircea Geoană, pe atunci lider al partidului.
Reputatul scriitor a fost atât de șocat de cele văzute – deși trăise pe viu epoca mega-spectacolelor omagiale ceaușiste – încât, întors acasă, a purces la așternerea pe hârtie a celor văzute acolo. Neo-ciocoii pesediști reușiseră să-i surclaseze pe cei vechi, comuniști. În anul următor, lansa romanul «Raport asupra singurătății», în care lui Mircea Geoană, devenit personajul fictiv Matei Goarnă, îi erau dedicate cîteva zeci de pagini.
Vom reproduce, în continuare, un articol pe care l-am scris la vremea respectivă pentru revista «Q Magazine», în care relatam felul în care Geoană și alții veritabili ciocoi pesediști – mulți dintre ei agenți acoperiți ai serviciilor – erau zugrăviți de Augustin Buzura. Vă asigurăm că merită lectura, mai ales că șocantele fapte sunt deplin conforme cu realitatea, doar „coafate” nițel, pentru ca scriitorul să nu-și pună chiar tot partidul în cap.
„Romanul, apărut la editura Polirom, este scris la persoana întâi şi reprezintă povestea vieţii unui medic, intelectual fin observator al vieţii sociale, din perioada ante-decembristă până în zilele noastre. La solicitarea fiului său, medicul acceptă, în finalul cărţii, să participe la o petrecere dată în cinstea unui politician extrem de influent al momentului, lider de partid şi candidat la preşedinţie „sau măcar la o funcţie importantă în stat”, pe nume Matei Goarnă. Relatarea evenimentului monden reprezintă, însă, în mod stupefiant, oglinda celebrei petreceri date anul trecut de către Mircea Geoană la împlinirea vârstei de 50 de ani, exact vârsta pe care o împlineşte şi personajul Goarnă. Reamintim că, în iulie 2008, presa de la noi a acordat spaţii şi comentarii extrem de ample petrecerii respective, considerate de o grandomanie neuzuală.
Biografii falsificate, trecut ascuns, poziţii sociale şi politice cumpărate pe bani grei
Practic, toate elementele sărbătoririi se regăsesc în descrierea – teoretic fictivă – a scriitorului: sute de invitaţi de prim rang, politicieni, afacerişti de toate culorile, artişti, jurnalişti etc, organizarea petrecerii într-o vilă, Lac 1, care aparţinuse gospodăriei de partid dar, mai ales, proiectarea pe un ecran uriaş a unui film realizat special în cinstea aniversatului. „Îi cunoşteam destul de bine pe aceşti oameni, ca şi pe mulţi alţii, senatori, deputaţi, personalităţi din toate domeniile şi încercam un sentiment dureros de nepotrivire cu ei. Multe biografii falsificate, trecut ascuns, poziţii sociale şi politice cumpărate pe bani grei, profesori cu cărţi tipărite în regie proprie pe la edituri de buzunar, ziarişti de toate felurile, duşmani aparenţi care îşi negociau periodic preţul şi duşmani adevăraţi pe care Goarnă îi invitase doar pentru a le demonstra echidistanţa sa” aşa sunt descrişi invitaţii de către prozator. La petrecerea reală, au venit nume precum Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, Victor Ponta, Cristian Diaconescu, Rodica Nassar, Constantin Niţă, Rovana Plumb, Marian Vanghelie, Gheorghe Nichita, Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Şerban Mihăilescu, Ioan Mircea Paşcu, Adrian Severin, Bogdan Niculescu Duvăz, Aura Vasile, Olguţa Vasilescu, Valer Dorneanu, Dan Darabont, Ana Birchall, Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru, Ilie Năstase şi soţia sa Amalia, Viorel Cataramă, George Copos, Camelia Şucu, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu şi mulţi alţii.
Acoperitii din PSD
„Locul activiştilor de altădată, aroganţi şi îmbrăcaţi fără gust, a fost luat de negustori, de activişti politici şi sindicali, patroni de firme sonore, îmbrăcaţi în haine scumpe cumpărate de la mari case de modă, dar mult mai impertinenţi decât predecesorii lor, bişniţari şi afacerişti fără nimic sfânt sau nenegociabil” scrie autorul. „Ghika-Şorecani (un intelectual prezent la recepţie n.n.), extrem de atent, îi privea cum îl sărutau pe Goarnă sau cum îşi căutau locurile şi, văzând că îi urmăresc privirea, șoptea în dreptul fiecăruia: „Mossad, FSB, CIA, DST, al ungurilor, al nemţilor, ăsta e al oricui, ăsta e acoperit, ăsta e un biet ţucălar al democrat-progresiştilor…”. Aş fi vrut să îl întreb dacă există vreunul şi de al nostru, dar acest al nostru nu mai avea demult vreo urmă de acoperire. Al ţării? Dar cui, dintre cei de faţă, îi păsa cu adevărat de ţară? Mai ales că nu au rămas prea multe lucruri de furat din ea”. Despre vedetele de sex feminin prezente la petrecere, scriitorul spune că „Niciuna nu se culcă pe gratis. Oferta începe de la un jeep în sus. Iar, cu aurul şi diamantele de pe fiecare cucoană poţi trăi măcar o vară lungă în cea mai pretenţioasă staţiune străină”. Buzura relatează cu lux de amănunte şi momentul proiecţiei pentru invitaţi a filmului, realizat, în versiunea reală, de trustul media al lui Adrian Sârbu, finul de cununie al lui Geoană. Pelicula prezintă cele mai importante momente din viaţa politicianului oltean, născut la Moţăţei-Haltă (Geoană are rădăcini în Oltenia, satul Mischii n.n.), fiu al unui activist de partid (Geoană e fiul unui general comunist n.n.), absolvent al facultăţii de Electrotehnică (Geoană a terminat Mecanica n.n.), a studiat la Paris (la fel ca Geoană n.n.), pasionat de baschet (la fel ca Geoană n.n.), adus în prim plan de momentul revoluţiei (Geoană a intrat în MAE în decembrie 1989 n.n.) etc. „În paralel cu evenimentele istorice care au schimbat soarta unor mari comunităţi umane, ba chiar şi a lumii, pe ecran se perindau momente importante din biografia viitorului candidat la preşedinţie” mai scrie prozatorul.
„Prostia nu a fost niciodată discretă; ea nu poate trăi fără Curte”
Despre Goarnă-Geoană se pronunţă elogios, într-un mesaj inclus în film, şi fostul lider al partidului, Andrei Covurlui, alias Adrian Năstase, care i-a făcut, într-adevăr, urări lui Geoană, la petrecerea de la Vila Lac 1. „Până la urmă filmul s-a sfârşit cu efigia lui Goarnă deasupra unei Românii tricolore… Au urmat, bineînţeles, apaluze prelungite, urale, în timpul cărora Goarnă, cu ochii în lacrimi, a urcat pe scenă pentru a ne mulţumi tuturor pentru felul în care am înţeles şi am apreciat surpriza făcută de familie” relatează Buzura în carte. După film, pe scenă a urcat fiica lui Goarnă, care i-a dedicat tatălui o poezie în limba engleză, în timp ce la petrecerea reală, fiica lui Geoană, Ana Maria, i-a cântat, tatălui, pe scenă, o melodie în limba engleză, „I’m a big girl”. “Aplauzele, altfel meritate, au fost întrerupte de apariţia pe scenă a lui Goarnă, împreună cu prietenul său, Cătălin Vâslaşu, un cunoscut cântăreţ de romanţe, popularizat excesiv de televiziunile locale, şi, fără să ne prevină, au început să cânte împreună cu întrega asistenţă, «Pe lângă plopii fără soţ»…”. La petrecerea reală, Geoană a cântat şi el pe scenă, alături de bunul său prieten Ovidiu Lipan Ţăndărică . „Să merg pe scenă şi să le explic ăstora care îl aplaudă că fac o mare eroare? În câteva minute aş fi dat afară în aplauzele tuturora, deşi imensa majoritate a celor de aici îl dispreţuiesc pe sărbătorit. Prostia nu este, nu a fost şi nu va fi niciodată discretă. Ea nu poate trăi fără curte, fără suporteri entuziaşti, fără lepre…” mai noteaza prozatorul.
Nevasta lui Goarnă şi lista duşmanilor
Personajul Goarnă e descris de scriitor ca fiind „groznic de răzbunător… Nevastă-sa are o evidenţă foarte exactă a prietenilor şi duşmanilor, pe care o actualizează aproape zilnic (legendă care a circulat pe seama Mihaelei Geoană n.n.). Iar curtenii pe care-i ţine aproape, de dragul funcţiilor promise, au nevoie de un simplu semnal pentru a porni la luptă, căci toţi au o sete cumplită de distrugere şi nulităţile morale atacă, de preferinţă, în haită”. Foarte interesant de menţionat, fiul lui Buzura din carte, pe nume Dan, insistă ca tatăl său să participe la petrecerea lui Goarnă pentru că, mărturiseşte el, are un interes concret, sperând să obţină de la acesta un post de ambasador. În viaţa reală, ginerele lui Buzura este George Maior, devenit, în madatul de lider PSD al lui Geoană, directorul SRI.
„Un nou Mântuitor al neamului”
În final, personajul lui Buzura îşi abandonează fiul şi logodnica şi părăseşte petrecerea, remarcând, cu ironie amară: „Un nou Mântuitor al neamului. Aşa ne trebuie. Voi rămâneţi, sunteţi tineri, le-am zis, hotărât să plec. Am mai trăit asemenea momente…Voi profita de această împrejurare pentru a mă fofila încet, spre ieşire. Nu mă va observa nimeni, căci nu mai am decât trecut. Eu aparţin altei lumi. Dar nu ştiu cărei lumi… Şi, încă nu mi-am răspuns la o întrebare străveche. Ce fel de oameni suntem dacă am ajuns să suportăm, de atâta vreme, toate aiurelile unor impostori?”.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob