Să aniversăm Marea Revoluție Socialistă împreună cu bunul Vladimir Ilici

1

„Niciunul dintre noi – inclusiv autorul rândurilor de față – nu și-a imaginat vreo clipă că Lenin a fost părintele terorismului intern din Rusia, al terorismului totalitar și nemilos” – Dimitri Volkogonov
Stalin a instaurat dictatura bolșevică și teroarea, nu Lenin. Stalin a pus bazele uriașului sistem concentraționar, el a inventat lagărele de concentrare, plutoanele de execuție și crimele în masă, nu părintele și conducătorul marii Revoluții bolșevice, strălucitul gânditor și filozof care a fost Vladimir Ilici Lenin. Bunul Vladimir Ilici! Stalin a compromis idealurile și principiile „Marii Revoluții din Octombrie” și a marelui ei conducător, călăuzind noua ordine comunistă, nu numai din Rusia, ci din întreaga lume, pe drumul terorii, al violenței și al totalitarismului criminal.
„Dacă Lenin ar fi trăit, ar fi fost altfel” – au spus susținătorii ideologiei comuniste după ce Hrușciov a condamnat crimele lui Stalin și l-a transformat pe acesta în „vinovatul de serviciu”, în singurul vinovat pentru zecile de milioane de morți cauzați de victoria Revoluției proletare. În realitate, cel care care a teoretizat și a impus teroarea ca formă de conducere și organizare a statului, cel care a inventat gulagul și Ceka, cel care a condus Revoluția din Rusia, a cărei aniversare centenara mulți o sărbătoresc acum, luând ca model Revoluția franceză, a fost Lenin. Stalin nu a fost decât elevul silitor și disciplinat care a applicat ad-litteram tot ce a învățat de la marele său profesor.
Să ne reamintim de „Marea Revoluție”, cea care făurit societatea ce și-a repopulat timp de aproape un secol lagărele de concentrare, lecturând câteva din gândurile, ideile, sfaturile și ordinele criminale ale lui Vladimir Ilici, liderul ei. Citatele sunt extrase din cartea “Lenin. O Nouă Biografie” – scrisă de istoricul Dimitri Volkogonov, director al Institutului de Istorie Militară și președinte al „Comisiei prezidențiale pentru examinarea arhivelor secrete sovietice” în timpul președintelui Boris Elțin. Dimitri Volkogonov a fost primul și probabil ultimul istoric care a avut posibilitatea să folosească toate arhivele secrete sovietice.
„Numai prin luptă și război pot fi rezolvate marile probleme ale umanității” – Lenin
„Revoluția este o treabă dură. Nu poți s-o faci cu mănuși albe sau cu mâinile curate. Partidul nu este o școală pentru doamne; un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e un ticălos” – Lenin
„Războiul civil este o consecință firească a revoluției socialiste” – Lenin
„Dispersarea Adunării Constituante de către regimul sovietic reprezintă lichidarea totală și definitivă a democrației formale în numele dictaturii proletariatului” – Lenin
„Noi nu recunoaștem nici libertatea, nici egalitatea, nici democrația muncii, dacă acestea încalcă interesele emancipării muncitorilor de sub asuprirea capitalului” – Lenin
„Noi nu credem în moralitatea eternă și considerăm perimate toate poveștile despre moralitate” – Lenin
„Astfel de oameni trebuie izbiți de perete și dacă totuși rezistă nu mai rămâne decât să fie înecați în noroi” – Lenin
„Nu-ți dai seama că nu vom ieși învingători dacă nu folosim cea mai dură teroare revoluționară?”- Lenin
„Ce fel de dictatură avem noi? O adunătură de fleacuri, nu o dictatură” – Lenin
„Dictatura înseamnă – luați aminte odată pentru totdeauna! – puterea neîngrădită bazată pe forță și lege”- Lenin
Vladimir Ilici Lenin„Legea nu trebuie să abolească teroarea” – Lenin
„Este absolut necesar ca teroarea să fie legalizată principial, în termeni clari, fără echivoc” – Lenin
„Este cea mai mare greșeală să credem că NEP-ul (noua politică economică) va pune capăt terorii. Trebuie să ne întoarcem la teroare, la o teroare economică”
„Regimul nostru este incredibil de blând, seamănă mai curând cu o budincă decât cu un pumn de fier” – Lenin
„Niciun aspect al luptei de clasă n-a fost rezolvat în istorie altfel decât prin forță. Forța în forma care pornește din rândul oamenilor muncii, al maselor exploatate împotriva exploatatorilor, da, suntem în favoarea unei astfel de forțe” – Lenin
„Este esențial ca Republica Sovietică să fie apărată de dușmanul de clasă prin izolarea acestuia în lagăre de concentrare, iar toți cei implicați în conspirațiile și rebeliunile alb-gardiștilor să fie împușcați. Numele celor împușcați vor fi date publicității” – Lenin
„Dacă nu putem împușca un sabotor alb-gardist, ce mare revoluție am făcut? N-ați văzut ce scriu în presă ticăloșii de burghezi despre noi? Ce fel de dictatură este asta? Numai vorbe și niciun fel de acțiune!” – Lenin
„Bătrânul bolșevic avea dreptate să-i răspundă afirmativ cazacului care îl întrebase dacă fură: sigur că da, acesta este bolșevismul; fură ceea ce s-a furat mai înainte” – Lenin
„Când îi văd pe social democrați cum declară plini de mândrie: „Noi nu suntem anarhiști, nici hoți și nici tâlhari, noi suntem mai presus de asemenea lucruri – condamnăm războiul de partizani” mă întreb dacă acești oameni își dau seama ce spun” – Lenin
„Lasă-i pe dulăii societății burgheze să țipe și să geamă după fiecare cățel nedorit; între timp noi vom doborî la pământ pădurea mare și bătrână” – Lenin
„Un bun comunist este în același timp un bun cekist” – Lenin
„Dacă socialiștii care vi s-au alăturat ieri, sau mica burghezie, încep să șovăie, striviți-i fără milă! Împușcarea este singura atitudine corectă față de un laș în timp de război” – Lenin către comuniștii unguri.
„Străpungerea granițelelor, urmărirea înverșunată și apoi spânzurarea a vreo 100 sau 1.000 de oficialități și persoane bogate, dintre ei” – Lenin, 1922, despre pedepsirea Lituaniei și Estoniei.
„După părerea mea ar trebui să extindem folosirea execuției, care a fost comutată în deportare în străinătate” – Lenin
„Spânzurați (și vreau să faceți în așa fel încât oamenii să-i poată vedea) nu mai puțin de 100 de chiaburi. 2) Publicați numele lor. 3) Luați-le grânele. 4) Dați numele ostaticilor așa cum am cerut în telegrama noastră de ieri. Faceți în așa fel încât pe o rază de sute de kilometri în jur oamenii să vadă și să tremure, să știe și să strige: moarte chiaburilor care sug sângele poporului. 5) Găsiți oameni mai duri” – telegramă Lenin
„Scopul general – curățarea pământului rus de toate insectele dăunătoare, purici, păduchi, ploșnițe bogate. Într-unul din locuri trebuie să fie închiși 10 oameni bogați, o duzină de escroci și 6 muncitori leneși …în al treilea este necesar să li se dea cărți de identitate galbene, astfel ca semenii lor să-i supravegheze ca pe niște indivizi periculoși …În al patrulea loc, unul din 10 oameni vinovați de parazitism trebuie să fie împușcat” – Lenin în “Cum să organizăm întrecerea”.
„În fiecare regiune producătoare de cereale să fie luați 25-30 de ostatici dintre cei bogați care să răspundă cu viețile lor pentru colectarea și încărcarea surplusurilor” – Lenin
„Planul de strângere a grânelor cu ajutorul mitralierelor este strălucit …trebuie să încurajăm teroarea masivă și energică” – Lenin
„Lupta nemiloasă teroristă și războiul împotriva țăranilor și a celorlalți burghezi care dosesc surplusurile” – Lenin în «Decretul asupra alimentelor», 1918.
„Rația de pâine trebuie redusă pentru cei care nu lucrează în transporturi și mărită pentru cei care își desfășoară activitatea în acest sector. Pot să mai moară câteva mii, țara va fi salvată” – Lenin
„Dacă nu ești absolut sigur că ai suficiente forțe pentru o represiune rapidă și feroce, telegrafiază-ne imediat” – telegramă Lenin
„Indignarea că nu s-a primit nimic concret din partea voastră în legătură cu măsurile luate pentru lichidarea fără milă a chiaburilor și confiscarea grânelor în cele 5 districte de care răspundeți. Pasivitatea voastră este de-a dreptul criminală” – telegramă Lenin
„N-ar fi trebuit să le împărtășim comandanților intenția noastră de a pune în aplicare modelul Revoluției franceze; n-are niciun rost să afle că vom aduce în fața tribunalului ba chiar și vom executa pe comandanții și pe ofițerii superiori din armată dacă dau înapoi și eșuează în acțiunile lor” – Lenin
„Dacă există vreun comandant dubios, pune-l în subordinea a doi comisari înarmați. Dă-le ofițerilor superiori posibilitatea să aleagă: victoria sau moartea. Lipsa revolverelor crează mari probleme pe front. Este imposibil să menținem disciplina fără revolvere” – Lenin
„Sunt sigur că zdrobirea cehilor, precum și lichidarea chiaburilor care sug sângele poporului se vor desfășura în mod exemplar, fără milă” – Lenin
„Rușii sunt prea blânzi, practic incapabili să aplice în practică metodele drastice ale terorii revoluționare” – Lenin
„Rușii sunt prea blânzi, aș putea spune chiar blegi; reprezintă o adunătură de flecari, nu o dictatură” – Lenin
„Țăranii au ars 20.000 de moșii și au împărțit vitele între ei… Din păcate, aceasta nu a reprezentat decât a 15-a parte din ceea ce trebuiau să distrugă …Nu au acționat cu suficientă agresivitate, motiv pentru care revoluția a fost înfrântă” – Lenin despre revoluția de la 1905
„Restul bandelor înfrânte și bandiții individuali se adună în păduri și atacă populația pașnică. 1) Pădurile în care se ascund bandiții trebuiesc curățate cu gaze asfixiante. Este necesar un calcul foarte precis pentru ca norul de gaz asfixiant să se răspândească în toată pădurea și să omoare toate vietățile ce se ascund acolo. 2) Inspectorul de artilerie trebuie să elibereze de îndată numărul corespunzător de baloane de gaz asfixiant” – ordin al lui Lenin către Troțki, dat în vederea înăbușirii totale a răscoalei țăranilor înfometați din regiunea Tambov.

Autor: Bogdan Calehari

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.