Pentru aşa-zisa “criză bancară” de la începutul acestui deceniu, marii capitalişti ai lumii au putut strânge 5, 10, 20 de miliarde de dolari din câteva trăsături de condei, pentru a-şi salva pielea. Pentru război pot oricând să strângă zeci de miliarde. Atunci când este vorba despre foamete, însă, precum în Somalia, Djibouti, Kenia sau Etiopia, eforturile şi sumele au fost întotdeauna măsurate. Doar 1,2 miliarde s-au putut strânge în 2011, deşi oficialii internaționali au estimat că ar fi fost nevoie de 2,5 miliarde, cel puţin. Ei reuşesc să subestimeze întotdeauna nevoile oamenilor, dar să supraestimeze oricând necesitatea războiului (Irak este doar un exemplu). Dar nu ne putem aştepta, în aceste situaţii, decât ca mare parte din acele ajutoare să nu fi ajuns măcar la oamenii care aveau nevoie de ele, ci să fi căpătat alte destinaţii…
Foametea nu este, în mod evident, cauzată de lipsa de alimente sau a posibilității de a le produce. Acestea prisosesc și ajung în containerele americanilor, de exemplu. Statisticile, în acest sens, sunt uluitoare. Este cauzată de organizarea sistemului economic. Un număr imens de oameni din lume nu se pot bucura de plus-valoarea pe care o creează cei care muncesc în lumea întreagă. De ce se întâmplă asta? Pentru că o mică clasă de bogătași, paraziți ai sistemului economic, cei 1%, clasa capitalistă veritabilă, trebuie să realizeze profituri uriașe de pe urma muncii celor mulți și nu pot fi interesați de nicio schimbare majoră a sistemului economic. Mult mai profitabil este să se erijeze în „mari filantropi” ai lumii, decât să permită orice modificare majoră, care ar pune în pericol distribuirea bogăției. Astfel, ipocrizia dăinuie în istoria capitalismului, din profitori hulpavi ai capitalismului, acești 1% fiind prezentați în mass-media aservită ca umaniști, spirite universale, mari filantropi.
Hrana circulă liberă pe întreaga planetă, grânele din Europa ajung în țările arabe, brânza din Argentina este vândută în România, peștele din China în Canada, dar nu poate ajunge la cei care nu pot să le plătească… Totul trebuie să fie profit, profit care, în final, se adună cu adevărat în conturile celor din rândurile unor cercuri foarte restrânse…
Pentru ca grupuri mici de oameni, reduse, la scala societăților de care aparțin, să continue să realizeze profituri imense, cei săraci din Africa nu sunt pur și simplu considerați a face parte din „piața alimentelor”, pentru că nu au o putere de cumpărare demnă de a fi luată în considerație. Așa că pot să moară de foame. Și asta într-o lume a abundenței.
Se întâmplă chiar așa, pentru că, dacă despre România se recunoaște că poate hrăni 80 de milioane de oameni, dar nu reușește să o facă nici cu 20 de milioane, lucrurile stau relativ la fel peste tot în lume. Ce stă între această stare de fapt, în care țara noastră importă majoritatea produselor alimentare, și realitatea de dorit pentru orice român în care ar exista o supraproducție? Condiții obiective, de ordin tehnologic? Nici vorbă, pentru că tehnologizarea agriculturii și, deci, asigurarea hranei pentru populație, ar trebui să fie prima prioritate a oricărui guvern. Nu s-a întâmplat asta pentru că… de la nivelul celor 1%, bogătașii lumii, cei care controlează finanța mondială și piețele, nu s-a dorit acest lucru pentru România. Precum nu se dorește nicăieri în lume ca „piața alimentelor” (doar o altă piață, în rândul celor de produse) să fie afectată și cu atât mai puțin să scape de sub controlul marilor afaceri, a marilor lanțuri care distribuie aceleași produse, aceleași mărci peste tot în lume. Aprozarul din colț care aduce marfă de la ferma particulară din satul vecin nu poate fi lăsat să concureze super-marketul. El nu trebuie lăsat să se înființeze!
La fel stau lucrurile la nivelul economiei mondiale: unii, pur și simplu, nu pot fi „tratați” ca și clienți pe „piața alimentelor” …Și atunci pot să moară de foame! E preferabil pentru marii capitaliști, decât să fie afectat „jocul pieței”, atât de profitabil! Unde mai pui că între timp pot „juca” pe o altă piață, „piața media” în calitate de filantropi și umaniști…
Al Jazeera, 2011:
„Zeci de mii de somalezi au murit, iar ONU avertizează că alți 750 de mii riscă să moară până la sfârșitul anului”
„Foametea a fost declarată, după ce malnutriția acută a depășit 30% și mai mult de doi oameni din 10 mii au murit în fiecare zi”
„În zona afectată se estimează că 2,34 milioane de oameni suferă de malnutriție”
„Mai mult decât atât, peste 566 de mii de copii sunt sever afectați de malnutriție și sub pericolul de a deceda”
Între timp, logica absurdă și perversă a capitalismului ne este predată în continuu din școală în mass-media pentru a ne aduce și menține la „înțelegerea” faptului că pentru astfel de tragedii care afectează țări întregi și zeci de milioane de oameni nu se poate face nimic, iar doar viitorul va putea fi mai bun…
Așa că ia un burger de la MacDonalds, îndoapă-te cu o Cola mare, ronțăie cipsuri de la un alt mare producător sau chiar și floricele („pop-corn”) de la un alt producător internațional, așează-te în fața televizorului și vei învăța de la economiștii realiști că lucrurile sunt așa cum sunt, de la mentorii spirituali că tot ce contează este doar succesul tău în viață, iar de la saltimbancii divertismentului vei deprinde că e mai bine să nu te gândești, ca astfel de povești să nu te mai poată afecta, viața poate să-ți fie frumoasă și cel mai bine este să trăiești clipa… Poți să recunoști oricând că banii fac totul, dar nu te gândești nicio clipă că toată această stare de lucruri este întreținută sau că măcar ar avea vreo legătură cu cei 1%, cu profitorii sistemului, care, iarăși recunoști!, pot controla media și politicienii… Ar fi absurd!
Citește și:Fetița și vulturul Fotograful sud-african Kevin Carter a reușit să imortali- zeze, în sudul Sudanului, imaginea care i-a adus premiul Pulizer. Fotografia surprinde un copil firav, extrem de slab, căzut la pământ din cauza foamei, a cărui moarte era așteptată și urmărită din apropiere de un vultur, așezat în spatele copilului. Citește mai departe...
Ma tem sa nu ajungem in situatia lor.