«Auri sacra fames» («Blestemata foame de aur»), de Alexandru Vlahuţă, 1887

0

Pretutindeni eterna lege a selecţiei. În firea unui om s-alege o patimă care covârşeşte şi întunecă pe celelalte, o patimă care robeşte şi umple toată viaţa acestui om. Omul acesta nu respiră, nu cugetă, nu simte, nu se bucură, nu se mâhneşte decât prin această patimă. Pentru beţiv, toate se reduc la un vin bun; pentru cartofor, la o mână extraordinară. Când omul e slujit de un noroc statornic în desfăşurarea patimei, devine erou. Legenda, istoria, faima îl vor pomeni de-a pururi. Peste două sute de ani, bătrânii vor povesti copiilor în stilul basmelor multe din lucrurile pe care noi le vedem aievea: „…A fost odată a fost un rege cumplit şi lacom, care s-a lăsat ca o foamete straşnică asupra unui popor nenorocit, blajin, darnic şi îndurător din cale-afară. Şi era foarte iubitor de aur regele acela şi se-mpânzise pomina-n lume despre grozava lui zgârcenie. Şi nu mai avea saţ de bogăţie şi nici o milă n-avea de supuşii lui. Că munceau oameni din zori până în puterea nopţii şi banii tuturor curgea gârlă în haznalele domneşti şi ca într-o groapă fără fund se istoveau averile fără s-o poată umplea. Şi nu era chip să se apropie sărac de pragul palatului lui ori să se bucure flămând din rămăşiţele mesei lui. Că de era ananghie în ţară şi de se văicărea norodul sub povara birurilor grele şi de strigau asupriţii împotriva lacomilor asupritori, el îşi astupa urechile şi închiderea ochii la toate. În jurul tronului lui veneau vechilii linguşitori şi-i spuneau ce păduri mai sunt în picioare şi ce biruri au mai rămas ne-prefăcute în aur în cuprinsul ţării. Şi se tăiau codrii şi se cotropeau moşiile şi se pustiau satele şi curţile boiereşti şi toată gospodăria ţării se dărăpăna sub biciul nesaţului acelui rege straşnic şi a ne-înduraţilor lui samsari. Geld (aur – n.), Geld şi iar Geld – atâta ştia el.

În bani se încheiau toate gândurile, toată simţirea şi toate pornirile vieţii lui. Pentru celelalte lucruri, nervii lui, inima şi creierul lui erau de piatră. Dacă s-ar fi aflat vreodată singur în faţa unui bandit ce I-ar fi strigat cu pistolul întins: ‘Punga sau viaţa’, ar fi stat mult pe gânduri nehotărât, neştiind de ce se despartă. Şi nu numai că n-a miluit în viaţa lui pe nimeni, dar le lua paraua de nafură a văduvii şi bucăţica de pâine din gura orfanului şi fără nici o mustrare privea la suferinţele şi obida supuşilor săi. Şi toţi sărăceau, numai el se îmbogăţea. Şi de ce se îmbogăţea, tot mai lacom era şi mai ahtiat de banii era. Ajunsese ţara la sapă de lemn. Se vindeau braţele muncitorilor şi cinstea familiilor, se topea îmbrăcămintea icoanelor şi toate podoabele bisericeşti se prefăceau în bani, doar se va potoli foamea de aur a acestui rege hămesit. Departe, departe, dincolo de hotarele domniei lui, în mijlocul unui codru înalt şi des ca peria, era tăinuit cu castel vechi de piatră. Sub temelia acestui castel se afla o hrubă uriaşă, la o adâncime mare, în umedul întunecat al pământului. E noapte. O linişte îngrozitoare îneacă şi codru şi castel. Singur regele, înfăşurat într-o mantie neagră, c-o lampă înmână, pe o scară tăinuită, scoboară trepte multe în adâncimile pământului. Foşnesc falduri măntălii în muţenia bolţilor triste şi umbra lui înaltă tremură, joacă înfiorător, fantastic, lunecând pe ziduri. Se opresc. Scoate-o cheie. O mare uşă de fie se învârteşte din ţâţâni c-un scârţâit metalic. În fund, pe lespezi de marmură, ca un munte se ridică colosala movilă a bănetului de aur. Ochii lui scânteie de focul unei beţii pătimaşe şi infernale… Atârnă lampa de zid. Un tremur în cuprinde din tălpi pân’ în creştet. Faţa i se aprinde ca de dogoarea unei grămezi de jeratec. Se-neacă de atâta voluptate. Mai priveşte o dată fioros în juru-i, apoi-şi leapădă mantaua, răsuflă din adânc şi se aruncă cu faţa în jos, ca pe-o claie de fân, pe zornăitoarea grămadă de aur. Pătimaş, ameţit, nebun de fericire, se vâră în bănetul răcoros şi luciu, îşi îngroapă braţele goale până-n subţiori, apoi picioarele pân’ în şolduri până-n gât, pân-la gură…, mai scurmă dedesubt cu mâinile, cu vârful picioarelor. Se-neacă şi dispare cu desăvârşire cu colosul comorii lui… Au trecut multe zile, au trecut ani la mijloc şi l-au căutat în toate părţile şi nimic nu s-a putut afla din urmele acestui rege. Târziu de tot s-a descoperit acea bogăţie ascunsă şi s-a aflat leşul regelui îngropat acolo, vânăt, spăimântător, cu ochii holbaţi, cu gura căscată şi plină de napoleoni, cu pumnii strânşi… Anevoie i-au putut descleşta degetele înţepenite în ultima strângere a acelui metal fermecător, a cărui patimă îl supune cu atâta străşnicie”. Şi multe sute de ani copiii se vor ruga de părinţii lor să le spuie basmul cu regele avar.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.