Nicolae Ceauşescu în celulă la 100 de ani. Tovarăşul a solicitat o şedintă de lucru. Masa e plină de proiecte şi planuri, analize şi prognoze, dar şi câteva aperitive. Toate tacămurile sunt aurii, semn al batjocurii gardienilor, care nu vor să îl creadă pe moşneag că nu a mâncat niciodată din tacâmuri de aur…
În închisoarea secretă, de fapt, căsuţa care serveşte de închisoare, înainte Elena era păzită de două femei, dar cele două posturile au fost desfiinţate pentru reducerea cheltuielilor. Nu se justificau. Şi apoi Elena trebuia să moară odată şi odată, şi atunci de ce să nu anticipezi şi să prognozezi corect cheltuielile, precum în realul capitalism?!
La masă se aşează cei doi bătrâni, păziţi de cei doi gardieni care fac tura de zi, singurul public şi popor căruia lui Ceauşescu îi este îngăduit acum să i se mai adreseze.
În urmă cu un sfert de secol, cei doi fuseseră la un pas de moarte, când unii din eşalonul doi de partid au preluat puterea. Între timp, au pierdut-o, şi la putere au venit cei din eşaloanele trei şi patru. Apoi au venit iar ei şi iar au pierdut puterea şi tot aşa…
Un timp cei doi soţi i-au urmărit la televizor spunând: „pe ăsta l-ai numit tu la…”, „pe ăsta l-am numit eu la…”, „asta nu e şeful de la propagandă?”, „ăsta nu e şeful de la UTC?”, „de ăsta mi să spunea că e un cadru destoinic, uite ce a ajuns”…
În 1989 li s-a încropit şi un mic proces. Nici în ziua de azi Ceauşescu nu a uitat acel moment şi, când îl rememorează, bătrânului îi creşte pulsul şi se înverzeşte. Aşa se întâmplă şi când aude despre Iliescu, despre vizitele FMI, despre investitorii străini, despre recomandările UE, despre NATO, despre americani… Moşneagul e verde de nervi cam toată ziua. Cu Leana e şi mai grav: îi suduie mereu şi din „trădători” şi „hoți” nu-i scoate.
Până la începutul anilor 2000, gardienii ţineau televizorul cu volumul la maxim, sperând cu fiecare buletin de ştiri sau dezbatere că măcar lui nea’ Nicu îi va pocni un vas de sânge, ceva.
Gardienii se bucură cu fiecare enervare a bătrânului, când trage să moară. Poate vor scăpa. Serviciile au refuzat să-i schimbe de frica scurgerilor de informaţii. Alţii mai tineri ar fi făcut public arestul şi ar fi devenit vedete. Se umpleau de bani şi apoi fugeau afară. Doamne, ce scandal ar ieşi…! Aşa că cei patru gardieni bătrâni au rămas în funcţie mult după vârsta de pensionare. Ei sunt de încredere, pentru că încă mai au frică de stat şi de Securitate. S-au bucurat cu fiecare disponibilizare din sistem, cu fiecare tăiere de cheltuieli, dar nu au scăpat. Acum sunt prea bătrâni şi oboşiţi ca să nu se fi împăcat cu soarta.
– Dragi tovarăşi şi preteni, cetățeni ai Republicii Socialiste România…, îşi începe Ceauşescu discursul.
Gardianul 1: Iar începi cu astea?
Elena Ceauşescu: Lasă-l, dragă! Ce ţi-a făcut?!
Gardianul 1: M-am săturat de cuvântările astea! În fiecare an e la fel. Cu fiecare zi de naştere e la fel, la fiecare 23 august, la fiecare 24 ianuarie, 1 decembrie, Anul Nou. Acu’ ce mai are? Ce i-a mai venit?
Elena: Da’ n-ai vrea să ţină discursuri la alegerile voastre…
Ceauşescu: Mă adresez întregului popor. Către gardieni: Staţ la locurile voastre!
Gardienii se aşează plictisiţi. Şi-ar vedea bucuroşi de treburile lor, dar o masă mică în plus nu strică niciodată. Cine ştie ce găsesc acasă, salariile s-au micşorat, preţurile au crescut iar…
Ceauşescu: Vreau să reiau în această plenară problemele cele mai strinjente cu care se confruntă patria noastră.
Gardianul 2: …Se spune stringente.
Elena: Lasă, dragă, să se spună. Să spună alţii care e mai deştepţi. Noi nu avem şcoli cu plagiate ca ăia, suntem oameni simpli, din popor, care au muncit şi am luptat toată viaţa noastră.
Ceauşescu: …Alooo!…Alooo! Tovarăşi, staţi liniştiţi la locurile voastre şi mă ascultaţi! La 25 de ani de la victoria cercurilor antinaţionale, reacțonare care a dus la distrugerea independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste puteţ să constataţ cu deplinî certitudini că au oprit cursul dezvoltării socialiste a României, că au întors România înapoi sub dominaţie străină, că au lichidat dezvoltarea patriei noastre. Tovarăşi, situaţia este deosebit de gravă şi este necesar să acţionăm în deplină unitate, cu toate forţele, pentru cucerirea independenţei şi suveranităţii României, pentru deplina libertate a întregului popor…!
Mă adresez tuturor cetăţenilor cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere şi de a face totul pentru respingerea cercurilor imperialiste, care au pus stăpânire pe economia naţională, care au îndatorat ţara, care au distrus agricultura şi industria…
Discursul este întrerupt de un căscat prelungit al unuia dintre gardieni, care îl irită pe Ceauşescu:
Tovarăşul Popescu, vă rog să fiţi atent, pentru că este deosebit de important ceea ce am să spun.
Gardianul: V-am spus că e prea dimineaţă, tovarăşu’… domnul… deţinut. A fost dezbatere prelungită aseară toată noptea. Nu am închis un ochi pân’ la trei. Vă rog să mă credeţi.
Ceauşescu: Am spus-o şi o repet. În primul rând, nu mai trebuie permis ca tovarăşii să pierdă timpul în astfel de activităţ inutile. Munca de reconstrucţie a patriei noastre cere odihnă şi concentrarea tuturor eforturilor.
Tovarăşi, îmi face o deosebită plăcere să-mi amintesc că, în martie 1989, am anunţat, în cadrul Comitetului Politic Executiv, plata ultimei rate a datoriei externe. Am plătit complect toate datoriile.
Dragi tovarăşi, avem pe atunci şi creanţe, mai avem de încasat 2,5 miliarde de dolari, adică credite pe care le-am acordat noi şi trebuie să le plătească.
Deci, atunci avem 12,5 miliarde de dolari de încasat. Avem o situaţie deosebit de bună şi trebuie să subliniez că am realizat aceasta asigurând dezvoltarea. Am făcut investiţii de peste 215 miliarde de dolari. În ultimii zece ani economia crescuse cu peste 50%. Poate că mă credeţ nostalgic, dar eu vă prezint doar faptele, datele, tovarăşi.
Deci, am plătit datoria, am asigurat dezvoltarea construcţiilor de locuinţe şi ridicarea nivelului de trai şi avem un excedent de aproape 300 de miliarde de lei.
În timp ce toţ aproape aveau deficit bugetar, noi avem un excedent de 285 de miliarde de lei. Deficitili sunt estrem de mari şi acum în toate ţările capitaliste, dar, din păcate, şi în România. Ce s-a întâmplat de atunci? Construcţiile de locuinţe s-au oprit, dezvoltarea s-a dat înapoi, iar datoria externă este de peste 100 de miliarde de euro.
Elena: Nu este posibil aşa ceva, tovarăşi, au vândut totul şi, în plus, au mai făcut şi datorii! Şi mai spun că noi am lucrat prost…
Gardianul 2: Lăs’ că şi voi… Una aveaţi pe hârtie, alta era în ţară…
Elena: Ce noi?! Ce vină am avut noi dacă ne-au minţit?! Toţi ne-au minţit şi dezinformat. Vezi, Nicule, ăştia tot pe noi ne condamnă, nu ne lasă să trăim nici morţi. Mă copii, mă!
Ceauşescu continuă impertubabil:… De ce spun acestea tovarăşi. Cred că vă întrebaţ.
Gardianul 2, cu gura plină: …Da’ chiar nu mă întreb deloc.
Ceaușescu: Tovarăşu’ Ionescu, acu’ 25 de ani nu îţi permiteai să te adresezi aşa. V-a băgat ăştia democraţia în cap.
Gardianul 2: Acu’ 25 de ani şi dumneavoastră tovarăşul… domnul… deţinut Ceauşescu trăiai într-un palat plin de lux şi mâncai numa’ caviar. Acu’…
Ceauşescu: …Sunt nişte minciuni şi dezinformări ordinare! Eram preşedintele Republicii Socialiste, comandantul suprem al Armatei, secretarul general al Partidului şi stăteam în vilele de protocol ale Regiei, cum stătea Băsescu ăsta al vostru… Unde aţi fi vrut să stau?!
Elena: Terminaţi cu dezinformările şi provocările, dragă! Nicule, nu te enerva, ştii că e manipulaţi toţi. Ţi-ai luat pastilele?
Ceauşescu: Nu ştiu, nu-mi amintesc. Cred că mi le-au ascuns iar, dar nu asta e important. Tovarăşi, acestea sunt nişte manipulări ale cercurilor reacţionare de cea mai joasă speţă, niște falsuri în fașă! Vă declar că nu am posedat nicio vilă personală şi, în niciun caz vreun palat, aşa cum au acum Videanu, Năstase și toți. Ce mai, toţi pe care i-aţi ales în ultimii 25 de ani. Toate casele în care am stat erau ale Regiei, ale statului, ale poporului, case pe care, după lovitura de stat, şi le-au împărţit între ei.
Va urma
