Campionul facebook-ului

0

Naționalist, cu accente extremiste, dacolog, un admirator al Mareșalului Antonescu, declarat „criminal de război”, susținător al manifestațiilor „Rezist”, dar și …Doamne apără și păzește!, un detractor al „onorificului” președinte PSD, Ion Iliescu, pe care îl consideră „VINOVAT DE DISTRUGEREA ROMÂNIEI”. Pe scurt, tot ce poate fi mai rău într-un social-democrat progresist român. Acesta este secretarul general al PSD Vaslui, Ciprian Trifan. Însă pe un cont de socializare fals, înființat și susținut, probabil, de un „amic”, politic, eventual.


Pus în fața acestui alter ego, liderul PSD a rămas înmărmurit, raportând imediat „făcătura” către Facebook. L-am lăsat în birou încercând să se redescopere, el, cel „de stânga”, acum dus departe la „dreapta”, de o „mână criminală”, pe un cont de Facebook pe care poartă numele Dumitru Radu, iar la „fotografiile evidențiate” îl pune în valoare pe președintele PSD Vaslui și al Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, în toată „spendoparea” și „măreția” sa, simbol al „legăturii spirituale” ce-i unește… virtual. Probabil că încă mai citește postările de pe contul cu fotografia sa și acum… Dar, până la urmă, cum să spună el, secretarul PSD, că „directorii sau politicienii care ocupă o funcție nu sunt recomandați decât de costum și cartea de vizită” și că sunt „impostori” pe care „societatea de astăzi îi „fabrică” cu miile”?! …Dacă îl citesc coledzii de la partidă?…

Nici Facebook-ul nu mai este ce a fost! În ciuda unei relativ noi politici a companiei prin care se urmărește protejarea imaginii și identificarea persoanei, conturile false continuă să facă ravagii, la modul cel mai propriu. Nicicum altfel decât răvășit a fost vicepreședintele Consiliului Județean și secretarul general al PSD Vaslui, Ciprian Trifan, pus în fața unui astfel de cont personal, care, cel puțin prin prisma imaginii, i se poate atribui.
Radu Dumitru, un cetățean din România, căsătorit, din Brăila, născut în 1978, adică chiar anul nașterii lui Trifan, are ca fotografie de profil chipul senin și pozitiv al liderului PSD de la Vaslui. „Asta este o fotografie de când am fost ales vicepreședinte!”, exclamă descumpănit Trifan când își vede pentru întâiași dată alter ego-ul.
Întâlnirea are un nivel al emoțiilor, negative, ce-i drept, mai mare decât a putut oferi vreodată emisiunea „Surprize! Surprize!”, de care încă ne mai putem aduce aminte. Lipsește muzica, acordurile acute, dar Trifan este șocat: „Nu sunt eu, domnule!”. „Cine a făcut asta?!”, se întreabă liderul PSD fremătând, în timp ce își cercetează curios postările pe care imaginea de pe contul lui Radu Dumitru i le atribuie.
La „Fotografii evidențiate” îl pune în valoare pe nimeni altul decât Dumitru Buzatu, președintele CJ și al PSD Vaslui, semn că cel care i-a făcut contul fals știa foarte bine pentru cine și… pe cine „lucrează”.
„Cine oare nu a fost deranjat vreodata sa vada un director sau un politician care ocupa o functie pentru care nu-l recomanda decat costumul si cartea de vizita? Daca impostorii au existat dintotdeauna, se pare ca societatea de astazi ii ”fabrica” cu miile”, scrie Trifan, adică Dumitru Radu, pe contul său. E o luare de poziție publică care, dacă ar fi reală, ar cam deranja… jumătate de partid. Dar nu este, așa cum nu este adevărat că Ciprian Trifan, alias Dumitru Radu, ar afirma tranșant… adevărul că Ion Iliescu, „președintele de onoare” al PSD, este „VINOVAT DE DISTRUGEREA ROMÂNIEI”. Nu este adevărat nici că liderul PSD Vaslui ar putea fi de acord cu afirmația „România, o țară doar cu numele. În realitate, o colonie locuită de o populație prea indiferentă și prea îndobitocită să înțeleagă starea în care se află. Lucrăm pentru corporații pe salarii de nimic”. E un adevăr pe care niciun lider politic român nu și-l poate permite.
Dar, mai mult, „fratele” de pe „extrema dreaptă” a liderului pesedist intră și
în zona conspiratologică și se întreabă într-o postare „De ce teroriștii sunt mereu omorâți și la locul atentatului li se găsesc actele”. Apoi susține teoria controversată a primordialității dacilor, susținând „ADEVĂRURI ISTORICE EXTREM DE INCOMODE… pentru unii!”: „IMPERIUL DACIC sau cum au ajuns dacii stăpânii Romei!”. „CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME” este cea de la Tartaria, mai susține Trifan cel „de dreapta”.
În mod firesc de acum, lui Radu Dumitru cu chipul și asemănarea unui socialist militant pentru „societatea incluzivă” nu-i convine într-o altă postare că un copil român are alocația de 80 de lei, o pensie medie este de 100 de lei, iar un refugiat primește un ajutor de 1.150 de lei.
Cam acesta este „celălalt” Ciprian Trifan care se manifestă ca un admirator al Mareșalului Ion Antonescu, declarat „criminal de război” și „interzis” printr-o lege aiuristică chiar în timpul guvernării USL. „Istoria nu îi va uita pe vinovați și vinovați suntem cu toții. Unii, pentru că am tăcut. Alții, pentru că am greșit. Cu toții, pentru că am suportat”. Este un citat din Mareșal postat de Radu Dumitru, și nu Ciprian Trifan, care ar putea să facă pentru unii alegerea între Ciprian Trifan cel adevărat și cel fals… foarte dificilă!
Cert este că Trifan cel adevărat s-a supărat foarte mult pe Trifan cel fals și l-a raportat la Facebook pentru că i-a preluat și afectat imaginea. Vom urmări ce se întâmplă între cei doi, pentru că „celălalt” Trifan, adică Dumitru Radu, are un mesaj pe frontispiciul contului său, poate nu întâmplător, prin care spune că „Prietenul adevărat te iubește oricând și în clipele grele ajunge ca un frate”… Telenovela facebook-istă va continua și promite dezvoltări siropoase și controversate. Nu plecați din fața ecranelor!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.