Apostazia Estului sărac

2

„Cehia se orientează de acum spre Est, după alegerea președintelui populist prorus Milos Zeman. La 73 de ani, el l-a învins pe rivalul proeuropean Jiri Drahos”. „Zeman este perceput ca un prorus, prochinez și un antioccidental”. Astfel a relatat Euronews despre victoria la o distanță de nici 3% (152.000 de voturi) a lui Zeman la alegerile de pe 26 – 27 ianuarie 2018. O explicație vine de la un jurnalist de la CzechNews: „Oamenii care au votat cu Zeman sunt în principal cei care nu câștigă nici măcar salariul mediu. Ei nu au nimic de pierdut. Ei nu se identifică cu acest sistem, cu regimul democratic pe care îl avem”.
Avem, așadar, aceeași mantră a analizelor central și est-europene despre „săracii” care trag în jos politica și societatea. Sursa sărăciei sunt, invariabil, corupția și hoția, argument susținut, chiar în Cehia, de faptul că miliardarul Andrej Babis, aliatul politic al lui Zeman și, cel mai probabil, viitorul premier, este acuzat de OLAF pentru deturnare de fonduri UE.

O politică naivă

O analiză publicată de economistul francez Thomas Piketty în Le Monde, amplu dezbătută în presa din Ungaria, oferă o altă viziune asupra sărăciei din Est. Investițiile private venite din Vest au fost plătite scump, iar acum, fluxul profiturilor vărsate în conturile proprietarilor depășește cu mult transferurile europene către Est. O analiză publicată de site-ul maghiar Mandiner.hu relevă un aspect al marilor privatizări din Ungaria, în anii 1990. Un argument al „politicii economice naive de atunci” era că trebuie privatizați furnizorii de utilități, pentru a nu se crea un monopol pe piață. Și astfel, utilitățile din Ungaria au fost cumpărate de Bayernwerk, Ruhrgas, Powergen. Nu trec decât câțiva ani și toate aceste companii au fuzionat și au format nimic altceva decât un monopol german pe piața ungară, numit E.ON. „Am judecat însă cu mintea unui absolvent de liceu, că în condițiile pieței libere un monopol străin este mai bun decât unul ungar”, arată analiza Mandiner. Iar lucrurile au stat la fel și în privința sistemului bancar, al marilor lanțuri de retail.

Beneficiarii fondurilor europene

După căderea comunismului, investitorii occidentali au devenit proprietarii unei mari părți a capitalului din aceste state – jumătate (dacă ne referim la întreprinderi), mult peste jumătate (dacă vorbim de mari companii), scrie Piketty. Profiturile obținute de această jumătate străină a economiilor estice au luat calea Vestului: 4,7% din PIB în Polonia, 7,2% în Ungaria, 7,6% în Cehia și 4,2% în Slovacia (date pentru intervalul 2010-2016). Aceste țări, alături de România și Bulgaria, sunt mereu numite în Vest drept cei mai mari beneficiari neți ai fondurilor UE. Pikkety arată însă că aceste fonduri sunt mult mai reduse decât capitalul ce ia calea Vestului: 2,7% din PIB în Polonia, 4% în Ungaria, 1,9% în Cehia și 2,2% în Slovacia. Statisticile europene oficiale se mândresc cu inegalitatea redusă din Est, însă aceasta este estimată fără a lua în calcul profiturile care se scurg din aceste țări. Un studiu polonez citat de Mandiner arată că în 2012 peste jumătate din subsidiile UE s-au întors în Vest, iar fondurile UE nu sunt decât un ajutor indirect pentru marile companii occidentale via Europa Centrală și de Est, de altfel, un lucru spus verde în fața pentru Handelsblatt și de comisarul german pentru Buget, Guenther Oettinger.

Grupul de la Visegrad „atacă democrația UE”

La începutul negocierilor pentru cadrul bugetar 2021 – 2017, eurodeputatul german Jo Leinen a declarat la Bruxelles că liderii ungar și polonez, Viktor Orban și Jaroslaw Kaczynski, „propagă naționalismul și, aparent, văd în UE doar o sursă de fonduri structurale”. Eurodeputatul Leinen a reacționat astfel la «Declarația Grupului de la Visegrad privind Viitorul Europei», asupra căreia au căzut de acord Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Ce a provocat nemulțumirea eurodeputatului, care a spus că Declarația este „un atac la adresa democrației europene”? Spre exemplu, în Declarație se arată: „Instituțiile UE trebuie să trateze în mod egal statele membre și strict în limitele competențelor oferite de Tratate. Trebuie respectat dreptul statelor membre de a întreprinde reforme interne în limitele competențelor lor”. „Nu suntem de acord cu stabilirea unor liste transnaționale” la alegerile pentru PE, arată statele Visegrad. „În chestiuni de interes strategic național, fiecare stat trebuie să aibă dreptul de a cere vot în unanimitate în Consiliul European”. „Doar soluțiile aprobate prin consens în privința migrației pot aduce rezultate bune (…) Obiectivul trebuie să fie prevenirea presiunii migrației, nu distribuirea imigranților în Europa”. Oare eurodeputatul german consideră că reformele interne decise de guverele naționale, apărarea intereselor strategice naționale și prevenirea migrației la sursă sunt „atacuri la adresa democrației europene”?

Generozitatea vest-europenilor

Revenind la sărăcia din Est, cea care ar aduce la putere președinți „prorruși, prochinezi, antioccidentali” sau „ciume roșii”, Piketty arată că investițiile occidentale au contribuit la dezvoltare și productivitate, însă că, pe bună dreptate, liderii estici, cu Andrej Babis în frunte, acuză investitorii vestici că profită de poziția de forță pentru a reduce salariile în mod excesiv.
Un raport al Băncii Naționale din Ungaria din decembrie 2016, citat de Mandiner, arată că veniturile mici și taxele mari duc la evaziune, calitate proastă a serviciilor publice, reduc inovația și fac dificile politicile de reducere a sărăciei. Fără a pune un moment în discuție aceste realități, „puterile economice dominante pleacă de la principiul că ‘libera concurență’ duce la o împărțire justă a bogăției și consideră ca transferurile realizate prin acest echilibru ‘natural’ sunt un act de generozitate din partea câștigătorilor din sistem”, scrie Pikkety.
Economistul Thomas Piketty a calculat că fondurile UE ce vin în Est sunt mai reduse decât profiturile obţinute aici, care iau calea Vestului.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici

Citește și:
• Salvați Europa de mizerie!
• Apocalipsa Europei?
• Emir Kusturica: „Soros vrea să creeze o Europă fără 
identitate!”
• „Nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană este bun şi 
pentru Polonia!”

2 COMENTARII

  1. Oare URSS dadea mai mult ? Nu cumva a carat in 45 de ani de comunism curat si dur mai bine de 3/4 din economia romaneasca in tara sovietelor , fara sa luam in calcul uriasa , incomensurabila avere romaneasca reprezentata de Tezaurul Bancii Nationale a Regatului Romaniei, jefuit fara scrupule in 1917 si nerestituit proprietarilor nici pana astazi ?

  2. Este evident ca UE, o societate soroșista de jefuire cu demoNcrația in gura, este deja in moarte clinica, in special de cand Turcia a fost admisa in BRICS, iar odata cu triumful Dianei Șoșoaca de America -Donald Trump, evropa ursulii pfizer se ține de un fir de păr (creț) și orice ieșire a vreunui stat din componență va duce la dezintegrare. Inexistența liderilor adevărați la conducerea statelor componente a adus acest dezastru al surogatelor numite impropriu oameni. Singurii lideri carismatici din zona asta sunt Putin și Orban, restul sunt ciolaci retardați, carnațari, covrigari, vanzatori de becuri,hoți la drumul mare (ca ursula pfizer), etc…Sub umbrela sovietelor, Romania bratienilor a ieșit din evul mediu întunecat, iar as lianța cu satana UE ,ne-a adus sub evul mediu, aproape de epoca pietrei. Nu mai avem școli, nici școli de meserii, nici spitale moderne, nici sport de masa, nici conducători, justiție, armata, industrie, nici agricultura. Jaful poporului nostru practicat de corporațiile străine a atins vote astronomice. Numai votand SOS ,singurul partid -miscare patriotica vom redeveni stăpâni la noi in țara. Am zis !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.