„Gândirea” a închinat un număr întreg (cel pe Februarie) discuțiilor în jurul Rasei, Religiei și Națiunii. După cum vedeți, numai zone dinamitate. Căci nicăieri nu intervin mai multe nervozități decât în asemenea controverse despre rasă și religie. Mărturisesc că am luat revista în mână cu oarecare sfială. Prea era frumoasă „Gândirea” în amintirea mea, prea era pură linia ei – și prea mirosea în aer a praf de pușcă. Trebuie să recunosc că sfiala nu mi- era întemeiată. D. Nichifor Crainic ia o atitudine hotărâtă în fața teoriilor „creștinismului arian”, adică mai precis a „creștinismului nordic” – antisemit și antiromân – desfășurate cu atâta amploare de d. Rosenberg. Iar dl. Lucian Blaga scrie un admirabil eseu Despre rasă ca stil, în care-și mărturisește neîncrederea față de încercările științifice de a rezolva problema rasei, dar recunoaște existența fenomenului rasă ca stil de viață. D. Lucian Blaga nu concepe rasa ca specie biologică – rigidă și intolerantă – ci ca stil de viață și sufletesc „alcătuit din latențe, din posibilități sau din fragmente pe cale de a se schița”.
Aceasta nu e numai o poziție de estet. Este singura poziție firească și fertilă care se poate lua în fața fenomenului rasă. „O sensibilitate stilistică elastică încearcă în prezența raselor, ca stiluri vitale și sufletești, stări întovărășite de o anumită evlavie, ca în fața unor fenomene originare ale firei. O sensibilitate stilistică elastică se va transpune cu ușurință și cel mai adesea cu simpatie în ansamblul de valori fizice și spirituale ale unei alte rase. Nu acesta e însă cazul sensibilității stilistice de tip rigid. O sensibilitate stilistică rigidă va manifesta o aversiune față de ansamblul de valori fizice și spirituale ale unei alte rase. O sensibilitate stilistică rigidă va avea tendința să vadă în valorile fizice și spirituale ale altor rase – non-valori”.
Iubitor al stilurilor, al acestor fenomene originare care dau sens existenței și justifică orice fel de creație, d. Lucian Blaga afirmă necesitatea unei „purități” etnice. Dar cât de frumos justifică d-sa această „puritate” pe care au șantajat-o cu atâta brio șefii politici și spirituali ai Germaniei moderne. „Mă voi declara cu alte cuvinte împotriva amestecului, dar nu din considerente biologice de puritate a plasmei ereditare, ci fiindcă mi se pare că amestecul duce în cele mai multe cazuri la lipsă de stil și într-un anume sens la lipsă de caracter. E în joc un elementar simț al stilului și un respect quasi-religios față de formele substanței vitale, simțăminte pe care nu pot și nu înțeleg să le înving… Să nu stricăm, să nu nivelăm, să nu spălăcim, noi, oamenii, ceea ce a răsărit în sânul naturii și al sorții cu irezistibilă și convingătoarea putere a unor forme originare plastic delimitate prin grație de sus.
Nu mai puțin condamnabil ar fi însă și drumul celălalt, al exaltării rasiste. Atitudinea… mesianismului rasist… nu e prin nimic justificabilă”.
Am transcris acest frumos pasagiu pentru că el exprimă aproape tot ce se poate spune, coerent și justificat, asupra rasei. Este incontestabil un mare merit al d-lui Lucian Blaga că a venit și de astă dată la timp cu o lămurire deplină, filosofică și creștinească. Cei care-și dau osteneala să cerceteze perioadele de creștere și instaurare a istoriei, vor putea singuri verifica acest adevăr.
Mircea Eliade
«Vremea», an VIII, 21 Februarie 1935, nr. 377, p. 8
