„România, o sucursală a operatorilor străini și o docilă piață de desfacere!”
Fostul ministru de Externe și europarlamentar PSD Adrian Severin spune într-un interviu pentru flux.md că România s-a transformat „într-o economie de sucursale ale operatorilor străini și într-o docilă piață de desfacere”.
„În loc să devină instrumentul solidarității instituționalizate, UE a devenit instrumentul dominației oligarhice. Proiectul actual al unei UE cu mai multe viteze, promovat de Germania și de Franța, nu este decât ultima expresie a acestui derapaj. Un nucleu de state dominante în jurul căruia ar urma să graviteze, ca niște sateliți, nu state propriu-zise, ci teritorii dominate, cu populațiile de consumatori și muncitori aferente. Coeziunea economică, socială și teritorială rămân astfel simple lozinci. Chemarea nerostită dar nu mai puțin reală, „oligarhi din toate țările uniți-vă!” a avut o forță de atracție mai mare decât celebra chemare comunistă „proletari din toate țările uniți-vă!”.
„Corporațiile supranaționale au intrat în România”
„UE a devenit doar fața umanizată printr-o abundentă fardare a capitalismului neoliberal și neoconservator și a guvernării oligarhice europene, în loc să fie garantul controlului democratic și contraponderea lor. Așa se face că, precum bine spuneți, în loc ca România să intre în UE, corporațiile supranaționale au intrat în România, transformându-o într-o economie de sucursale ale operatorilor străini și într-o docilă piață de desfacere”.
„Statele-națiune din Europa centrală și orientală post-sovietică au crezut o clipă, acum un sfert de secol, că trăiesc reunificarea Europei sau reconcilierea dintre geografia și istoria europeană. De fapt, ceea ce se petrecea era expansiunea neoimperială a Occidentului euro-atlantic în spațiul părăsit de Orientul ruso-asiatic. În condițiile unei atari confuzii, statele respective – și cele dintâi au fost cele din Grupul de la Vișegrad – au acceptat să transfere o parte a atributelor lor suverane unor structuri politice considerate a fi transnaționale, adică de tip federal, pe când ele erau supranaționale, adică de tip imperial. Lăsate fără protecția statului-națiune și neprimind în schimb o veritabilă protecție supranațională, cetățenii, deveniți numai nominal europeni, și-au pierdut încrederea și motivele de loialitate față de structurile politice moderne și postmoderne, în timp ce, pe cale de consecință, acestea și-au pierdut coeziunea. Tendința naturală a fost atunci refugiul individual spre forme arhaice de socializare, oamenii renunțând la calitatea de cetățean în favoarea celei de supus-protejat al unor oligarhi locali. Dacă UE ar fi fost o adevărată uniune de state și de cetățeni, organizată în sistem federal ca o democrație transnațională, așa cum ne-am imaginat și ne-am dorit noi în anii 1990, statele-națiune central și est europene, lipsite de resurse suficiente pentru a răspunde așteptărilor legitime ale cetățenilor lor, ar fi fost salvate prin transferul îndatoririlor excesiv de oneroase față de aceștia, deveniți cetățeni europeni reali, la nivel unional”
„Ceea ce trebuie făcut este să se treacă urgent la reabilitarea statului, să se creeze alianțe în cadrul UE care să fie mobilizate la luptă pentru democratizarea acesteia, și totodată să se găsească în afara UE alternative la aceasta sau contraponderi la politica de dominație oligarhică al cărei instrument a devenit aceasta”
„După aderare, din parteneri, asociați, aliați am devenit vasali în primul rând prin actele de supunere ale unor lideri de naționalitate română dar fără neam și Dumnezeu, care au livrat pe gratis țara pentru ca în schimb să obțină sprijinul extern necesar spolierii ei de avuțiile rămase după jaful neocolonial. Deci, atunci când îi criticăm pe străini, care, până la urmă își promovează propriile interese, neavând obligația de a proteja interesele nostre mai mult decât o facem noi, să nu uităm aportul de vinovăție al românilor”
