Bătălia pentru Assange: libertatea lui este și libertatea noastră

Cu ani în urmă, îi consideram pe Robert Woodward și Carl Bernstein de la «WaPo» zei ai jurnalismului. Am fost șocat când am aflat că au fost desemnați să investigheze cazul Watergate pentru că erau o pereche de luzeri. Uitâindu-mă la ei astăzi, recunosc că cei de pe urmă aveau perfectă dreptate. La fel am pățit și cu Neculai Constantin Munteanu, apărător al unor uncheșeli și băsești. Dacă Wodward și Bernstein au scris după dictatea lui Mark Felt (FBI), iar Munteanu a devenit un pupător al unor politicieni și ai uneltelor lor, nu același este cazul lui Julian Assange. Asssange nu s-a bazat decât pe el însuși. Îl consider pe Assange cel mai mare jurnalist al tuturor timpurilor? Cu siguranță, da!
Povestea lui Julian Assange este o poveste tristă. Nu atât pentru Assange cât pentru noi toți. Zilele acestea asistăm la un alt episod incredibil, în urma încercării fondatorului WikiLeaks de a părăsi Ambasada Ecuadorului din Londra. Bătălia juridică s-a dat, în ultimele săptămâni, pentru a se ridica mandatul de arestare britanic emis pe numele celui care a demonstrat că are curajul să rosteasca adevărul despre „putere”.

Ne place sau nu, Julian Assange a schimbat esențial vechile relații care guvernau lumea în materie de jurnalism, politică sau activism civic. WikiLeaks a constituit o piatră de hotar atunci când prin simple aptitudini și agerime a minții a reușit să ridice valul ce oculta relațiile de putere, banii scurși în diversele campanii, politicile incredibil de murdare ale statelor occidentale sau felul cinic în care se poartă războaiele de astăzi.

Atrocitățile comise în Irak, în Libia, în Ucraina, uciderea unor civili nevinovați, răsturnări de guverne, sunt doar o parte a adevărului ce s-a restituit cetățenilor lumii. Dar Assange a rostogolit lucrurile și mai departe, făcând dezvăluiri devastatoare despre Hillary Clinton și mai ales despre cei care stăteau în spatele acestui personaj și despre interesele lor sinistre. De asta, WikiLeaks este o sulă în coastele mai marilor acestei lumi. Și nu de ieri sau de azi. Adolescent fiind, încă în zilele în care nu exista propriu-zis internetul, Assange a reușit să intre în bazele de date americane și să releve lumii că „the land of the free and the home of the brave” nu este decât o țară dispusă să masacreze civili irakieni în mod deliberat. A răspuns George Bush pentru această crimă? Sigur că nu.

„Crima” săvârșită de Assange este în primul rând faptul că demonstrează că există o distanță uriașă între societatea liberă în care ne gândim că trăim și cea în care trăim cu adevărat, aceea în care drepturile omului sunt încălcate cu bună știință, libertățile garantate de Constituții sunt apă de ploaie, iar libertatea ca și concept este doar un miraj. Bogații lumii și corporațiile controlează guvernele, iar guvernele ne mint că tot ceea ce se face este spre binele nostru și nu pentru profitul lor. Iar oameni ca Assange, ca Manning, ca Snowden au demonstrat că fix așa e. Iar pentru îndrăzneala lor trebuie să plătească. Singuri. Noi suntem prea lași ca să stăm alături de ei.

Ceea ce îi deranjează însă cel mai mult pe cei care vor să îl elimine pe Assange este faptul că nu pot contesta niciun document scurs către publicul larg de către WikiLeaks. Cum nici n-au făcut-o! Iar Assange, cum se spune, „lucrează cu materialul clientului”. Tot ceea ce a adus în fața opiniei publice sunt documente oficiale, nu publice. Discursuri plătite. Facturi. Cablograme. Documente interne ale unor organizații. Ceea ce au însă toate în comun: vizează viețile cetățenilor plătitori de taxe și de impozite.

Business as usual

Ce conțin documentele secretizate? În primul rând prostii monumentale, așa cum am văzut în cazul investigației privind complicitatea lui Donald Trump cu „rușii” în timpul campaniei electorale. Democrații s-au dat de ceasul morții ca să nu fie desecretizate aceste documente, și nu fără motiv! Pe scurt, s-a produs „in house” un document, care a fost remis unui fraier care să îl facă public. Pe urmă, pe baza acelui document fabricat, luat de bun, nu-i așa, prezentat de presă, se apucă o instituție a statului să investigheze presupusa „crimă”, care se adaugă, chipurile, un „memo” scris de același individ și fiind exact același document. Decât că, acum, din două surse! Iar chestiunile sunt „top secret”, ca nu cumva să aducă statului american vreun prejudiciu. În al doilea rând, există documente secrete ce relevă chiar crime ale statului. Nici acestea nu pot fi relevate publicului, din rațiuni evidente. Abia în al treilea rând avem și documente cu adevărate secrete și care țin de rațiuni rezonabile pentru a fi ținute la sertar.

Dezvăluirile lui Assange au însă și urmări. Să luăm doar cazul scurgerilor de informații din campania din 2016 din Statele Unite. Debbie Wasserman Schultz și-a pierdut poziția de președinte al DNC (Democratic National Committee) în urma dezvăluirii emailurilor ce arătau în mod clar cum democrații l-au obstrucționat pe Bernie Sanders să obțină nominalizarea partidului pentru prezidențiale. Seth Rich, bănuit că ar fi scurs datele către WikiLeaks, a fost ucis. Acoperirea perfectă a fost teoria că „rușii” care îl sprijineau pe Trump au scurs informațiile, teză vehement respinsă de WikiLeaks. Iar acesta este doar un caz mărunt. Suficient de mare însă pentru a-i face pe unii să traverseze momente de groază, Donna Brazile, succesoare la conducerea DNC după Schultz, relatând că stăteau cu jaluzelele trase și tremurau la propriu de frică în timpul campaniei. Să încercăm acum să ne imaginăm doar consecințele publicării unor documente din fiefurile miliardarilor care vor să conducă lumea. Miliardari care o împingeau pe Hillary Clinton din spate și aruncau multe milioane de dolari ca ea să fie aleasă.

Să nu ne mirăm, deci, că astfel de personaje nu văd cu ochi buni activitatea lui Assange. Nici nu îl pot acuza pe față. Ar da rău. Ca atare, recurg la „business as usual”. În cazul nostru, globaliștii au ales o țară care a trecut cu arme și bagaje în tabăra lor, Suedia. Sigur, nu despre documente secrete a fost vorba, ci despre presupuse acuzații de comportament sexual inadecvat și viol! Ce surpriză! În Suedia.

Pe bună dreptate, Assange a negat acuzațiile. Suedia a cerut ca Assange să compară în fața judecătorilor, existând o cerere de extrădare pe baza căreia britanicii (amicii tradiționali ai Statelor Unite) au emis un mandat de arestare. Așa a ajuns Assange în Ambasada Ecuadorului. Dacă s-ar fi conformat dorinței suedezilor, Assange ar fi fost predat americanilor. După cum spuneam, „the land of the free and the home of the brave”. Șeful CIA, Mike Pompeo, a clasificat Wikileaks „a hostile intelligence service”, iar purtătorii de epoleți din jurul său ar da orice să îl arunce pe fondatorul WikiLeaks în spatele gratiilor pentru publicarea filmelor aduse în fața publicului de Bradley Manning, în care soldați americani ucid civili și ziariști în Baghdad, ceea ce, tradus într-un limbaj mai sofisticat înseamna „atentat la securitatea națională”. La fel și cei din establishment-ul „liberal” de la Washington D.C. Și, chiar dacă asta nu ar mai putea însemna sfârșitul WikiLeaks, ar constitui totuși un bun exemplu pentru toți cei care îndrăznesc să arate publicului lucruri pe care puterea le dorește bine ascunse.

Dar, Julian Assange a ales să nu riște. Ca atare, a primit azil politic și stă încuiat în meschina clădire a Ambasadei Ecuadorului de cinci ani și jumătate. Situația a devenit și mai complicată după ce Hillary Clinton a întrebat „Why can’t we drone him?”. Ceea ce a însemnat suprimarea ieșirilor sporadice ale fondatorului WikiLeaks pe balcon. Iar de aici, suntem la un mărunt pas până la alterarea sănătății din cauza mișcării, aerului și în general a izolării.

Între timp, Suedia a renunțat la plângerile formulate, astfel că și mandatul de arestare britanic părea să devină caduc. Numai că establishmentul este mai larg decât pare! Judecător în cazul lui Assange a fost Lady Emma (Broadbent) Arbuthnot of Edrom. soția fostului Ministru al Apărării, Lord James Arbuthnot. Oameni care iau în serios propria lor poziție în societate. Dar și a „clasei de jos”, din care Assange face parte. Pe scurt, Lady Arbuthnot a decis să nu dispună anularea mandatului de arestare pe motiv că Assange stă la ambasadă din propria voință, iar prin faptul că nu s-a supus extrădării a împiedicat instanța să desăvârșească actul de justiție. Pe vremuri, când povestea era actuală.

Cât de eronate sunt percepțiile lui Assange? Ca s-o liniștim pe Lady Emma Arbuthnot, iată, presa din Suedia a relatat că procurorii suedezi au vrut să renunțe la acuzele de hărțuire sexuală împotriva lui Assange, dar partea britanică a insistat ca acuzele să se mențină, pentru a se justifica prezența polițiștilor în fața Ambasadei de cinci ani și jumatate. Apoi, The Foreign and Commonwealth Office (un fel de Minister de Externe) a refuzat să confirme sau să infirme existența unei cereri de extrădare pe numele lui Julian Assange. O a doua încercare, pe baza FoIA (Freedom of Information Act) adresată către procuratura (CPS – Crown Prosecution Service) s-a terminat tot cu un refuz de a comunica informații. Ceea ce este foarte grav. Nu în ultimul rând, surpriza o furnizează procurorul general al Statelor Unite, onorabilul Jeff Sessions (republican/GOP) care a declarat că arestarea lui Assange reprezintă o prioritate pentru Departamentul de Justiție. Cu toate acestea, public, nu s-au formulat acuze împotriva fondatorului WikiLeaks. Totul rămâne o nebuloasă politică și dorință gregară de răzbunare. Nu, nu Assange este vinovat! Vinovați sunt cei care au ordonat sau executat crime ce au fost dezvăluite de WikiLeaks. Indiferent cine și cum ambalează aceste crime și în spatele căror ștampile și clasificări încearcă să spele sângele nevinovaților.

Preluare: Samizdatul

Citește și:

„Mor. Și mă tem că și libertatea presei și democrația mor odată cu mine”

„Mor. Încet, dar de neoprit. Sunt epuizat și am pierdut mult din greutate. Însingurarea forțată mă omoară. Am doar contacte răzlețe cu lumea exterioară. Totul pentru că am făcut publice crimele de război. Pentru că am deschis ochii societății și pentru că am arătat ceea ce guvernele nu vor să se știe. Mor. Și mă tem că și libertatea presei și democrația mor odată cu mine” – Julian Assange (Citește mai departe…)