Licitaţie pentru vieţile oamenilor: sclavi la vânzare pentru 400 de dolari

4

În Libia, oamenii sunt vânduţi ca sclavi pentru câteva sute de dolari. Într-o filmare obţinută de CNN se vede cum decurge o licitaţie în care miza este viaţa unei persoane. Jurnaliştii americani au mers pe urmele imaginilor şi au descoperit o piaţă de sclavi înfloritoare.
În înregistrare, un bărbat nigerian este vândut într-o licitaţie de „băieţi mari şi puternici numai buni pentru munca la fermă”, după cum îi promovează vânzătorul din filmare. Pentru a verifica autenticitatea imaginilor, jurnaliştii de la CNN au mers până în Libia unde în cele din urmă au reuşit să participe la o licitaţie de sclavi cu o cameră ascunsă. Aici aceştia au remarcat că soarta unui om se decide în mai puţin de zece minute. „Are cineva nevoie de un om care să sape? Uitaţi aici pe cineva, un bărbat mare şi puternic, o să sape. Cine licitează?”, întreabă vânzătorul, în timp ce mâinile cumpărătorilor se ridică una câte una. Ofertele vin la fel de repede până ce unul dintre „stăpâni” câştigă, iar soarta celui pus la vânzare este scrisă.

Potivit investigaţiei, astfel de licitaţii s-ar desfăşura în opt locuri din Libia, însă sunt şi voci care sunt de părere că fenomenul este mult mai răspândit.

În fiecare an, zeci de mii de oameni ajung în Libia în drum spre Europa în speranţa de a scăpa de război sau sărăcie. Majoritatea a vândut tot ce avea pentru a trece prin Libia până la coastă şi apoi spre Marea Mediterană. Totuşi, după o înăsprire a normelor gărzii de coastă din Libia, tot mai puţine bărci ajung în cele din urmă în mare. Astfel, traficanţii ajung să fie din ce în ce mai căutaţi, migranţii ajungând să-şi lase vieţile în mâinile lor. Din păcate o parte dintre traficanţi ajung să fie stăpâni, în timp ce refugiaţii se transformă în sclavi. Autorităţile din Libia recunosc că au o problemă şi că traficanţii urcă chiar şi câte-o sută de oameni într-o singură barcă fără să le pese de viaţa lor. Pentru a ajunge în Europa, majoritatea migranţilor din Africa trec prin Libia.

Într-un centru de deportare pentru migranţi din Tripoli, un bărbat îşi aminteşte cum a fost vândut într-o licitaţie de sclavi. Vrând să scape de corupţia din Nigeria, Victory, un tânăr de 21 de ani, şi-a epuizat toate economiile şi a petrecut un an şi patru luni pe drumuri, în încercarea sa de a ajunge în Europa. Împreună cu alţi migranţi, el a reuşit să intre în Libia unde, după ce a fost vândut, mărturiseşte că a trăit în condiţii inumane, fără apă sau mâncare, abuzat şi maltratat. „Dacă te uiţi la majoritatea celor de aici, dacă îi verifici pe corp, poţi să vezi urmele. Au fost bătuţi şi mutilaţi” – Victory. După ce a ajuns în Libia şi a rămas fără bani, tânărul a lucrat cu ziua după ce a fost vândut de cel care i-a promis că-l ajută să ajungă în Europa. Acesta i-a spus că profitul pe care-l obţine îi va reduce din datoria pe care o are. Însă, după mai multe săptămâni de muncă forţată, Victory a aflat că banii pe care îi producea nu erau îndeajuns, aşa că a ajuns să fie vândut de mai multe ori pentru a strânge bani. În cele din urmă, traficanţii l-au eliberat, dar nu înainte să-i ceară şi familiei tânărului o răscumpărare. „Mama mea a trebuit să meargă prin mai multe sate să împrumute bani pentru a-mi salva viaţa”. Deşi o parte din prietenii săi din Nigeria au reuşit să ajungă în Europa, Victory s-a resemnat şi spune că este gata să se întoarcă acasă. „Eu n-am reuşit, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru vieţile celor care au reuşit”.

4 COMENTARII

  1. Are cineva curaj sa ne spuna cate tari cu pretentii civilizatoare au conlucrat ptr. distrugerea Libiei ? Eu va numesc doar doua, Franta si Italia… mai spuneti si voi cateva ! Astept provincia !

  2. Marile puteri care fac razboaie unde arunca pe dealuri si bordeie bombe de sute de mii de dolari nu observa asa ceva. Traim intr o lume de perversi si ipocriti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.