Episcopul Ignatie, lecție de conduită pentru „îmbâcsiții” politici

0

În aerul de „îmbâcseală” oficială provincială emanat de politrucii locali și directorii politici scăpătați ai instituțiilor vasluiene, în cadrul ceremoniilor dedicate zilei de 9 Mai, episcopul Hușilor, părintele Ignatie, a adus un suflu nou, revigorant și sănătos. În timp ce ceilalți vorbitori au bătut câmpii cu „valorile europene” sau au susținut… evidența în discursuri sforăitoare, prelatul a vorbit despre independență și suveranitate, credință și iubire de patrie, într-un discurs viu și colorat.

Aceleași chipuri pocite, aceleași discursuri puturoase, aceeași fanfaronadă, cu protipendada aliniată în căutarea solemnității pentru a-i sărbători și a-i cinsti, chipurile, odată cu ziua de 9 Mai, pe înaintașii care le-au lăsat o țară… de care să-și bată joc, cu politicianismul lor găunos și interesele lor meschine de partid, dar mai ales pentru a o sărbători pe „Mama Europa”, care le-a adus fericirea…
O notă distinctă și distinsă a făcut episcopul Hușilor, părintele Ignatie, care a ridicat manifestarea prin discursul său la un nivel pe care ceilalți nu l-au putut atinge măcar. Prelatul a venit cel mai bine pregătit, cinstind cu adevărat momentul, printr-un discurs viu și colorat, din care nu au lipsit cuvintele „independență” și „suveranitate”, „credință” și „iubire de patrie”, stabilind o distanță între el și ceilalți vorbitori de ocazie ca între… etern, veșnic și efemer, lumesc.

Ce ar fi putut să le dea cel mai mult și bine de gândit trepădușilor politici ai zilei din județ a fost un citat din Ion Agărbiceanu pe care l-a oferit părintele Ignatie auditoriului și care se referea, deopotrivă, la ei și la popor: „Poporul, un popor întreg, niciodată nu trece în legendă, nu înconjoară cu aureola sfinţeniei, nici pe tiran, nici pe demagog, nici pe cel încântat de sine însuşi, nici pe marele simulator. El simte aurul din sufletul cuiva, cum simte magnetul fierul ascuns. Şi acest aur sufletesc absolut necesar, pentru a rămâne în amintirea şi cultul poporului, e dragostea dezinteresată şi jertfa pentru semenii tăi mai mici, mai neputincioşi, dar măreţi luaţi în colectivitate”.

Ne-am adunat aicea…” ca să avem de unde ne răsfira

Apoi la microfon au urmat… „marii simulatori”, în frunte cu pesedistul șef Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean. Am putut afla de trei ori în tot atâtea discursuri sforăitoare care au fost motivele pentru care s-au adunat cu toții acolo, la Monument, sau, ca să-l cităm puțin pe Buzatu, „aicia”: Ziua Europei, Ziua Victoriei, Ziua Independenței.

„Ne revedem aicea, la acest monument, această frescă simbolică, ca să ne amintim de cei care, chemați de țara lor să-și facă datoria, au răspuns angajându-se la sacrificiul suprem”, a spus Dumitru Buzatu, fără a completa „pentru ca eu să pot astăzi să-mi pun toate neamurile în funcții publice și să fac pe marele lider politic…”. „Ne-am adunat cu toții aicea ca să-i comemorăm pe cei care și-au dat viața sau s-au dus acolo sus și se uită la noi să vadă dacă și noi suntem la înălțimea lor…”, a mai putut debita, într-un discurs încropit la fața locului, Buzatu, simțind, probabil, că ar putea să zbore sus de tot de atât elan patriotard.

La microfon a urmat prefectul Eduard Popica care a citit mesajul unei gospodine pesediste pe nume Carmen Dan ajunsă ministru de Interne pentru munca la partid și alte activități. Ministerul său confunda recent într-un comunicat Paștele cu „Sărbătoarea Nașterii Domnului”, însă în mesajul citit de prefectul nostru Carmea Dan de data asta a „bunghit-o” și a vorbit despre Ziua Europei, foarte mult, cu tot limbajul de lemn care ne amintește și nu ne lasă să uităm de „valorile europene” și „atașamentul”… A vorbit apoi despre Ziua Independenței, cu toate cuvintele luate din cărți, și despre Victoria Coaliției Națiunilor Unite. Bine că nu a spus că a învins Germania nazistă în cel de-Al Doilea Război Mondial, că dădeam de dracu cu europenii…!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.