Nebunia neomarxistă insidioasă a „corectitudinii politice”: Pictură cu nimfe eliminată din muzeu ca „sexistă”!

La fel ca în anii instaurării comunismului, când nu puteai să spui adevărul, când cenzura era legea după care era guvernată societatea de către autorități arbitrare, astăzi, în anii instaurării neomarxismului, se aplică o altă formă de cenzură, numită eufemistic „corectitudine politică”, dar care este tot o lege a băgării pumnului în gură și care se extinde tot mai mult, intrând în viața oamenilor și dictând până în detalii raporturile sociale. Creatorii neomarxismului sunt aceeași care au creat comunismul (nepoții lor), au aceleași trăsături și apucături, ceea ce ne arată că lumea nu s-a schimbat prea mult de atunci.
În zilele noastre, politica limitării dreptului la exprimare liberă, cenzura tot mai agresivă a așa numiților „progresiști”, aflați la butoanele instaurării Noii Ordini Mondiale, se folosește de minoritățile de orice fel (etnice, religioase, sexuale) pentru a limita drepturile majorităților, pentru a ne obliga pe toți să nu mai putem spune adevărul, pentru a impune norma.

Astăzi multe adevăruri sunt înfierate ca „anti-semitism”, „sexism”, „rasism”, „discriminare” sau în alți termeni, scopul final fiind acela de a introduce o cenzură severă, care să împiedice dezvăluirea adevărului tocmai despre ei, părinții progresismului neomarxist, și să le împingă mai departe agenda.
Și iată că astăzi, nici arta, în cele mai frumoase exprimări ale sale, nu mai poate scapa de corectitudinea politică neomarxistă. În spiritul celui mai întunecat Ev Mediu, o operă de artă minunată în care un personaj masculin mitologic este sedus de un grup de nimfe (conform poveștilor antice) a ajuns să devină ținta politicii de tip sexist, pictura fiind eliminată din muzeu! Vă puteți imagina așa ceva?!
Care este povestea acestui fapt? Ei bine, după valul de dezvăluiri despre abuzurile de la Hollywood și crearea platformei #Mee Too, curatoarea secțiunii de Artă Contemporană a muzeului din Manchester, Marea Britanie, Clare Gannaway, a profitat de acest context și a eliminat din muzeu tabloul «Hilas și Nimfele» (se zice că provizoriu), pictură realizată în anul 1896 de J. W. Waterhouse, motivând că picturile din epoca victoriană prezintă trupul femeii ca pe un obiect decorativ, „o formă pasivă de decor”, sau ca pe cel al unei femei fatale, ceea ce trebuie contestat, din perspectiva feministă.
Și astfel niște descreierați ajung să șteargă din istorie mentalitatea și viziunea unei întregi epoci și asta pentru că aceasta nu ar fi în acord cu mofturile lor „progresiste”.
„Pentru mine, personal, există o anumită formă de jenă de care nu ne-am ocupat până acum. Atenția noastră s-a întreptat spre alte zone. Cu toții, în mod colectiv, am uitat să privim către acest spațiu și să ne gândim bine. Nu a fost despre a nega existența unor anumite opere de artă”, explică, laconic, Clare Gannaway, îndepărtarea operei din muzeu.
Un simplu utilizator al rețelei de socializare Twitter pune la colț delirul frustratei directoare cu pretenții de vârf de lance al feminismului și arată că nu poate fi vorba despre sexism  distribuind o imagine cu un tablou similar bazat pe mitul lui Hilas, de această dată fiind vorba însă despre o artistă, o femeie, Henrietta Rae, sugerând că „poate artiștii își găsesc inspirația în frumusețe, senzualitate și formele corpului uman indiferent de sexualitatea lor”.
Desigur, îndepărtarea tabloului a fost făcută sub masca unui experiment artistic, sub pretextul provocării publicului la discuții pe această temă. În realitate, cel mai probabil vorbim despre un test social în care se verifică reacția publicului la un asemenea gest, la o asemenea restricție și cenzură, pentru a se verifica și stabili până unde se poate merge. Simplul fapt că pe pagina de internet a muzeului comentariile sunt aprig „moderate” (după cum reclamă unii internauți), spune totul despre onestitatea gestului.
Imbecilitatea acțiunii este cu atât mai evidentă cu cât pictura le prezintă pe nimfe într-o ipostază de forță, de dominare, ele fiind cele care îl seduc pe Hilas, un apropiat al lui Hercules, răpindu-l și ducându-l în lumea lor. Cu alte cuvinte, ele nu sunt simple obiecte decorative, ci eroinele principale din tablou. Doar că madam Clare Gannaway se pare că nu agreează imaginea nudă a unor femei frumoase? Oare de ce?
Frustrările și patologiile unor dezaxați, a unor „idioți utili”, sunt mereu folosite pentru a lărgi cadrul cenzurii, sub pretextul apărării dreptului la opinie al acestora, a dreptului de a se manifesta, totul sfârșind însă prin impunerea și împingerea mai departe a unor pretenții cel puțin extravagande la început, dar care apoi capătă valoare de lege.
Această infecție de tip neomarxist a pătruns și în România și, dacă nu reacționăm foarte puternic și la timp, va veni o vreme când ni se va închide gura penal, pentru orice adevăr care nu convine.