Triumful țoapelor

Există în limba română un cuvânt, foarte expresiv, folosit pentru a desemna o vastă categorie de persoane: ţoape. Niciunul dintre posibilele sinonime (mârlan, mojic, necivilizat, grobian etc.) nu are savoarea lui ţoapă.
Neagu Djuvara povesteşte în memoriile sale că, întorcându-se în ţară după mai bine de patru decenii, a fost frapat de transformările pe care le suferise fizionomia compatrioţilor săi: „Oamenii de pe stradă arătau altfel, erau alţii. (…) Feţele îmi păreau mai umflate, mai întunecate, de oameni băuţi. (…) În exil, când vedeam prin ziare sau la televizor capul lui Ceauşescu, (…) îmi aducea aminte de geambaşul de cai din Cornăţelu. (…) Crezusem, în naivitatea mea, că Ceauşescu reprezenta un tip rar, rarissim, şi că el, odată dispărut, asemenea specimene vor dispărea. Acum îmi apăreau ceauşeşti la fiecare colţ de stradă…”.

Neagu Djuvara a avut şi alte amare revelaţii, atunci dar şi ulterior, la alegerile din 20 mai 1990, la venirea minerilor etc. Sigur că, aflat în străinătate, chipul lui Ceauşescu îi era în primul rând cunoscut. Presupunând că întreaga faună nomenklaturistă din PCR i-ar fi fost familiară, sunt convins că i-ar fi apărut la fiecare colţ de stradă, şi emilbobi, şi tudorpostelnici, şi marii ghiţulici, şi anetespornice etc., etc. Feţele acestor personaje rudimentare se reproduseseră, de-a lungul anilor, prin mimetism, activiştii mai mici îi imitau pe activiştii mai mari, mai multe generaţii de indivizi recognoscibili imediat prin grosolănie şi agresivitate ocupaseră mai toate poziţiile sociale cât de cât importante. Există în limba română un cuvânt, foarte expresiv, folosit pentru a desemna o vastă categorie de persoane: ţoape. Nici unul dintre posibilele sinonime (mârlan, mojic, necivilizat, grobian etc.) nu are savoarea lui ţoapă. Despre ţoape a scris admirabil, în mai multe rânduri, Andrei Pleşu, schiţând chiar şi o „fiziologie” a ţoapei, în genul fiziologiilor pe care le făceau prozatorii din secolul al XIX-lea, Balzac sau, la noi, Negruzzi. Notaţiile mele sumare îşi propun doar să aducă unele nuanţări, pornind de la constatarea că, în ultima vreme, ţoapele au declanşat o puternică, irepresibilă ofensivă.

Din capul locului trebuie spus că ţoapele sunt mândre că sunt ţoape. Idealul lor este prostul gust – în îmbrăcăminte, în mobilier, în preferinţele muzicale etc., etc. Ele ţin foarte mult ca nu cumva să treacă neobservate şi de aceea sunt agresive şi îţi invadează spaţiul intim. Vrei să stai liniştit, la o terasă, să citeşti o carte sau pur şi simplu să contempli peisajul (fie el şi urban)? N-ai cum: ţoapele pun muzica la maximum (în restaurante, cafenele, taxi etc.) pentru că ştiu că asta place altor ţoape. Pe deasupra, ţoapa vorbeşte tare, în aşa fel încât toată lumea din jur să ştie ce confidenţe îi face la telefon amicului sau amicei. Inutil să adaug că vorbirea ţoapei e eminamente vulgară, practic fiecare propoziţie e ritmată de cuvinte desemnând organele genitale (aspect pe care îl remarca, în 1990, şi Neagu Djuvara). Zgomotul e mediul sonor în care ţoapa se simte cel mai bine, probabil fiindcă el compensează într-un fel vidul gândirii.

Ţoapelor le plac carele alegorice, defilarea în ritmul muzicii de fanfară, ele au de fapt nostalgia spectacolelor de pe stadioane cu ocazia zilei de 23 august. Iată de ce ţoapele se bucură şi aplaudă când o fetiţă de trei ani e pusă să stea în cap pe asfalt.
Ţoapele cu bani fac nunta în Italia, botezul copiilor în Spania, mai stau pe la Nisa şi Monaco, dar apreciază la superlativ şi ţările exotice: Madagascar, Brazilia, Costa Rica.
Nu poţi purta o conversaţie normală cu ţoapele. Ele practică insulta, injuria sau, la un nivel mai elevat, insinuarea perfidă. Ţoapele din politică sunt reprezentantele exemplare ale acestui comportament mârlănesc. Fiindcă şi-au propus să acapareze toată puterea sunt gata să calce pe cadavre. Uitaţi-vă cum îl apostrofează şi îl jignesc pe preşedintele ţării. Un minim respect datorat funcţiei? Nici măcar o elementară decenţă.

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru ţoape ca să-şi satisfacă impulsurile exhibiţioniste: ţoapele cu ştaif merg la Mamaia, îşi aliniază „bolidurile” de zeci, sute de mii de euro, se duc la petrecere cu elicopterul, şampania e cărată la mese cu roaba. Ţoapele de condiţie modestă de la oraşe şi sate se mulţumesc cu mici şi bere, mai ales dacă partidul le oferă gratis micii şi berea, împreună cu şăpcuţe roşii având inscripţionate iniţialele partidului. Şi, bineînţeles, cu muzică populară, căci petrecăreţii se prind în horă oriunde s-ar afla, la Suceviţa, la Braşov sau – în regim all inclusive, când mănânci şi bei cât te ţin baierele, fiindcă e „gratis” – în Bulgaria sau în Turcia.

Sfârâiala grătarelor a devenit un fel de carte de identitate a ţoapelor. Alaltăieri, am văzut la televizor o reclamă însoţită de următorul text: „Cum serbăm noi Centenaru’/ Dacă nu-încingând grătaru’”.
Aceste „versuri”, de o dezolantă, jalnică stupiditate, confirmă, o dată în plus, triumful ţoapelor.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, critic literar şi scriitor

Preluare: Ziarul de Iași / Autor: Alexandru Călinescu