Despre firesc

5
Din filmul «Nuntă mută» regizat de Horațiu Mălăele

A vorbi despre societatea românească actuală și despre neajunsurile ei poate fi ușor catalogat drept un clișeu. S-au scris zeci de articole despre schimbările survenite la nivelul generațiilor și despre cum ușor-ușor luminița românească de la capătul tunelului începe să se stingă, sărbătorind poate și ea „ora pământului”. Ucigașii? Comunismul, globalizarea, deznaționalizarea, dezrădăcinarea, uniformizarea, corectitudinea politică, nondiscriminarea. Victima? Românismul, religia, familia și toate celelalte valori tradiționale. Totuși, presiunea dezintegratoare nu mai are brutalitatea stalinistă care și-a lăsat puternic amprenta tristă în istorie. Astăzi se preferă metoda „mănușilor de catifea”, cinică și totodată inteligentă, care acționează indirect și concomitent pe mai multe căi, asupra tuturor celor amintite mai sus. Ca rezultat, atacă punctul de temelie al tradiționalismului: firescul.

Un demers legitim ar fi definirea firescului, însă acest lucru este imposibil fără a pierde ceva din însemnătatea sa. Firescul nu se traduce, nu își așteaptă o explicație, o transpunere în normele rigide ale rațiunii. Firescul se simte, se trăiește și, cel mai important, se asumă. Cu toate consecințele sale.
În filmul «Nuntă mută» al Horațiu Mălăele, o cununie religioasă la sat este întreruptă de doliul forțat născut din moartea lui Stalin. Întreg alaiul se reunește seara și trăiește o sărbătoare fără zgomot, de teama interdicției dictată de armata sovietică. Cu toate acestea, mireasa simte că ritualul este incomplet, ieșit din norme, iar ca răspuns, tatăl ei bate cu pumnul în masă și strigă începutul petrecerii după datinile vechi, cu muzică, chiuituri si voie bună. Urmările sunt tragice, dar acea reacție a bărbatului, acel strigăt este, în acel context, strigătul firescului în fata istoriei.

În România, de 70 de ani, tinta principală este firescul societătii, în măsura în care mai este astăzi, deoarece firescul apare rupt de societate și societatea de firesc. Firescul interbelic nu a fost lăsat să dăinuie acolo unde era el – în facultăți, în biserică, în armată, în școli, la sat -, ci a fost exterminat la Sighet, la Aiud, la Pitești. Această secționare a unui fir continuu ce străbătea secolele de civilizație românească nu a rămas fără repercusiuni. Astfel, firescul post-decembrist livrat de regimurile neocomuniste este un hibrid de o paternitate îndoielnică și-o coinduită asemenea, lipsit de vlagă și distras spre aspecte obscure ale cotidianului. Firescul de azi, în măsura în care este valabilă această etichetă, se rotește în cerc, fără un scop anume, dovedindu-se incapabil să-și recunoască propria memorie și, mult mai important, să și-o asume.
Pentru membrii aceluiași popor, aceleiași națiuni, firescul ar curprinde și un sentiment de legătură reciprocă, de atașament față de valori comune și față de memoria care îi leagă. Realitatea postmodernă dinamitează firescul colectivității, impunând un individualism globalizat presărat cu superficialitate și indiferență. Nu este nevoie de studii pentru a demonstra această lichidare a firescului din punct de vedere al patriotismului românesc. Pe când în Basarabia se murea în beciurile regimului comunist, pe cealaltă parte a Prutului se murea în fața televizoarelor, de curiozitate pentru soarta unui latifundiar. Iar criza firescului nu se oprește aici. Ca-ntr-o schiță caragialiană relația români – basarabeni – comunism iese din canoanele normalului și intră în bizara sferă a paradoxurilor istoriei. Românii care îi sprijină pe basarabeni sunt împotriva comuniștilor feseniști pe care aceiași basarabeni îi adoră necondiționat. Căci numai în societatea românească postdecembristă firescul este batjocorit până la situatia în care nici crimele din Piața Universității din 1990 nu au un autor, dar au dovada mormintelor.

Cu toate că satul a reprezentat de-a lungul veacurilor nucleul dur al ființei românești, astăzi firescul este atacat și în acel mediu. Țăranul român, trăitor în istorie și în eternitate, a fost suprimat de țăranul manelizat, vulgarizat și desacralizat. Comunismul nu a avut timp să intre cu blocuri și asfalt în satul românesc, dar post-comunismul a răvășit firescul de la țară prin termopane, automobile și manele. Astăzi Moromete nu mai citește ziarul în poiana lui Iocan, ci doar se uită la pozele din tabloide.
Firescul în relația societate – politică este rara avis, problemele fiind prezente atât în ingratele bazine electorale, cât și la nivelul candidaților. Este împotriva firescului ceea ce se petrece astăzi la nivelul enoriașilor, care se închină la biserică și se roagă la sfinții care au avut „norocul” să fie torturați de Nero sau Dioclețian, nu de Țurcanu sau Nicolski, iar mai apoi aceiași enoriași sunt alegătorii care votează cu urmașii torționarilor din închisorile comuniste, cei care i-au ucis pe mărturisitorii lui Hristos. La nivelul politicienilor, firescul este faultat grosolan, atâta vreme cât (pseudo)conservatorii de azi candidează ca socialiști, conservând practic numai doctrina falimentară care a brutalizat un neam timp de câteva decenii.

În cartea «A treia forță – România Profundă», la întrebarea „ce mai avem de apărat?”, Mircea Platon reitera necesitatea apărării acelor aspecte cotidiene tradiționale, poate neadaptate unui pat procustian occidental, dar cu siguranță numai bune pentru o rogojină autohtonă. Toate acele lucruri amintite de domnia sa sunt ramuri ale aceluiași trunchi. Iar dacă avem ceva de conservat, acela ar trebui să fie firescul.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

5 COMENTARII

  1. Frumos spus! Promovarea egalitatii a dus la stimularea exacerbata a mandriei, iar omul simplu nu este deloc pregatit sa reziste acesteia, ajungand sa se creada egalul oricui. Consecintele se vad peste tot in lume, nu numai la noi. Firescul nu mai poate exista intr-o societate ai carei membrii se cred toti egali si nu complementari asa cum suntem lasati. Dupa 89 am acceptat cu mult prea mare usurinta ce a venit din Vest, neexistand nici o impotrivire, dovedindu-se, inca o data, ca prin escrocherie se schimba o societate mult mai usor si mai temeinic, decat prin forta. S-a uitat total ca ni s-a poruncit de Hristos sa fim si intelepti precum sarpele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.