În urmă cu câțiva ani, Partidul de Centru din Suedia, unul dintre cele patru partide care formau atunci coaliția guvernamentală, a propus să se legalizeze poligamia. Ideea a provocat indignare și propunerea a fost retrasă. Secțiunea tânără a partidului, însă a insistat: „Credem că este important ca fiecare să decidă cu câte persoane dorește să se căsătorească”, a spus Hanna Wagenius, lideră a Tineretului de Centru, prognozând că poligamia va fi legalizată peste zece ani, când generația sa va intra în Parlament și se va asigura să fie așa.
Suedia nu este unica țară din Scandinavia în care tinerii „idealiști” au apărat poligamia. În 2012, secția tânără a partidului danez Radikale Venstre (Stânga Radicală), care pe atunci făcea parte din coaliția de guvernare din Danemarca, a propus să fie legalizată poligamia în Danemarca. Inițiativa a venit la 4 ani după ce un solicitant de azil irakian, care lucrase pentru armata daneză în Irak ca traducător și apoi a fugit în Danemarca, a venit cu două soții. Cum Danemarca nu recunoaște bigamia și el a refuzat să divorțeze de a doua soție, s-a întors în Irak. „Este inacceptabil să fim atât de înguști la minte în Danemarca și să nu ajutăm un bărbat care ne-a ajutat pe noi. Vrem să facem ceva pentru el”, a spus atunci Ditte Søndergaard, liderul Radikale Venstre (Stânga Radicală). Propunerea n-a fost sprijinită de niciun partid politic.
Oricât de deplasate ar părea aceste propuneri, ele reprezintă schimbările care au loc în Occident în legătură cu probleme etice fundamentale cum ar fi egalitatea de gen și voința de a se adapta la legea islamică a shariei. De asemenea, sunt o probă a unei orbiri voluntare în fața efectelor nocive ale practicii poligamiei, nu numai în materie de cheltuieli pentru stat, ci și pentru femeile și fetele musulmane, ale căror drepturi acești tineri politicieni pretind că le apără.
Poligamia musulmană se dezbate foarte rar, dacă nu deloc în mass-media. Această practică, cu toată răspândirea ei pe continentul european – în special în țări ca Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Franța, Olanda -, continuă să treacă neobservată în rândul opiniei publice. Cum ea este ilegală pe întregul continentul, se presupune că nu există, nu există statistici oficiale ale musulmanilor poligami. Diferite țări, precum Marea Britanie, Olanda, Suedia și Franța, recunosc căsătoriile poligame musulmane contractate în străinătate, dacă poligamia este legală în țara în care s-a efectuat.
Se estimează că în Marea Britanie există 20.000 mariaje poligame. În Franța, cum poligamia a fost legală până în 1993, numărul minim de căsătorii poligame musulmane calculat în 2006 era în jur de 20.000. În Germania s-a calculat în 2012 că numai în Berlin 30% dintre arabi erau căsătoriți cu mai mult de o femeie. În aprilie, profesorul suedez Göran Lind a spus ca este timpul să „fim fermi” cu privire la poligamie în Suedia, după ce revelat că Suedia a recunoscut „sute” de căsătorii contractate în străinătate. Profesorul Lind a semnalat că poligamia nu este compatibilă cu legea suedeză, în special cu principiul egalității între soți, egalitatea între toate ființele umane și interzicerea discriminări pe motiv de gen, cum este specificat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cât de mult timp au cheltuit politicienii europeni pentru a convinge electoratul de dedicația lor pentru drepturile omului, consacrate în convenția menționată mai sus, acceptarea tacită a acestor încălcări flagrante ale drepturilor umane ale femeilor, cum este poligamia, este destul de ciudată.
Numărul mare de căsătorii poligame stau mărturie pentru faptul că asemenea căsătorii au fost înfăptuite în Europa în secret, prin intermediul nunților islamice oficiate de imami. În majoritatea țărilor europene nu li se cere imamilor să informeze autoritățile despre aceste căsătorii și, cu toate că probabil autoritățile știu, se fac că nu văd. Crește natalitatea prin această practică ilegală. Cum căsătoria islamică nu este valabilă juridic în Europa, soția poligamului este legal supusă, vulnerabilă și tăcută, fără alte mijloace și posibilitatea de a ieși din căsătorie, decât prin imamul local sau consiliul sharia. Chiar dacă femeile musulmane ar putea, în teorie, să meargă la poliție sau să facă un denunț, ele riscă să fie bătute și abandonate. Refugiile pentru femei sunt pline de femei musulmane, cum marturisește Ayaan Hirsi Ali, care a lucrat cu ele.
Căsătoriile poligame musulmane sunt predestinate să devină o problemă majoră, după criza imigranților.
Daham Al Hasán a fost pe prima pagină a ziarelor din Danemarca. Are 20 de copii cu 3 soții. A fugit din Siria singur în Danemarca și a lăsat în țară soțiile și copiii. Prin regruparea familiei, a venit una dintre soții cu cei 8 copii ai săi. Dar Hasan vroia toți copiii și soțiile cu el în Danemarca. I-au permis să-și aducă 9 copii, dar cum poligamia este ilegală în Danemarca, nu i s-a permis să-și aducă și soțiile. Dar avocații au spus că pot veni independent, după ce copiii se află în Danemarca. Cazul a stârnit indignare nu numai din cauza familiei numeroase, ci și din cauza cheltuielilor pe care statul le suportă cu ei, mai ales că Al Hasan a mărturist că nu poate lucra, fiind foarte bolnav, și nici nu poate învăța limba daneză. „Nu numai că am probleme psihologice, am și fizice. Mă doare spatele și mă dor picioarele”. A admis că problema psihologică se datorează faptului că îi este dor de copiii pe care i-a lăsat în Siria. Asta înseamnă că el și familia, 24 de persoane, vor trăi exclusiv din banii contribuabililor danezi. Ceea ce trebuie remarcat asupra actualei dezbateri, nu se dezbate: în concret, că Al Hasán este un poligam. Chiar dacă este normal ca politicienii și cetățenii să se simtă invadați și supuși la cheltuieli imense, ar trebui să se ocupe și de practicarea poligamiei. Nu există vreo feministă daneză sau din altă țară UE care să protesteze.
Într-un documentar «Sharia în Danemarca», diverși imami sunt filmați cu camera ascunsă răspunzând afirmativ la întrebarea dacă soțul unei femei are permisiunea să ia o altă soție împotriva dorinței primei soții. Cert este că pentru ei, cu toate că trăiesc în țări civilizate, în care poligamia și bigamia sunt interzise, nu contează nici legea țării și nici ce vrea soția musulmanului. Ei trăiesc după legea lor, fiindcă li se permite. Un studiu din Danemarca din 2009 documenta practica poligamiei între musulmanii danezi. O femeie turcă le-a spus: „Există tot mai multe femei care se căsătoresc cu un bărbat care este deja căsătorit. Se căsătoresc în fața imamului pentru că așa cred că sunt mai acceptate. Se pare că n-au altă alternativă. Dacă divorțează sau trăiesc singure sunt stigmatizate. Multe preferă să trăiască o viață în care au o identitate, aparțin unui loc și sunt acceptate. Și este trist că asta se întâmplă în Danemarca. Dacă am avea cifrele căsătoriilor poligame, ceea ce este foarte dificil, sunt mult mai mari decât credem”.
Într-un documentar german din 2013 ziariștii au descoperit că bărbații musulmani foloseau poligamia pemtru a obține prestații sociale. Poligamul declara o soție, iar celelalte se înregistrau ca mame singure cu copii. Trucul funcționa fiindcă Germania, ca și alte țări europene, nu poate comtrola existența căsătoriilor poligame, dar mai ales pentru că Germania nu obligă femeile să-și declare starea civilă. În documentar, ziariștii o întreabă pe purtătoarea de cuvânt a Agenției Federale de Muncă dacă este conștientă de fraudă. Ea răspunde că era conștientă de poligamie și de fraudă, chiar citează zonele în care poligamie este extinsă, de exemplu în Berlin, Köln și Frankfurt. Ziaristul o întreaba de ce nu se face nimic. Ea răspunde: „Cred că aceste diferențe culturale sunt foarte delicate și noi suntem o țară foarte tolerantă”. Apoi spune că ar fi bine să existe un registru central al căsătoriilor islamice fiindcă ar permite să se investigheze denunțurile de fraudă, dar asta e treaba politicienilor.
Traducere după taringa.net
