Pentru cei care idealizează tot ce vine din vest și bagatelizeaza tot ce este autohton m-am decis (deși nu o fac frecvent) să relatez o amintire.
Prin 1995 – 1996, nu rețin exact data, am fost invitat la o sesiune de dezbateri cu tema „Bioetică și genetică” în Luxemburg. Organizatorii, (un centru catolic afiliat Universității din Luxembourg), asigurau taxa de congres și masa. Bineînțeles, fiind la începutul carierei mele în Bioetică, m-a onorat invitația și am făcut toate eforturile pentru a participa. La acea conferință, au fost prezenți 60 de participanți din Uniunea Europeană, noi românii, fiind singurii din afara „spațiului european”. În prima zi, printre vorbitori a fost și un genetician francez (nu un nume recunoscut, de aceea pentru a-l identifica ar trebui să caut în arhivă și chiar nu merită acest efort), care, cu aroganța caracteristică francezilor, și-a început expunerea în felul următor: „Deși sentimentele mele de ateu sunt jignite de faptul că în această sală este afișat un crucifix și sunt persoane îmbrăcate în preoți, totuși am să vă spun câteva lucruri”.
Expunerea sa era plină de platitudini și, în același timp, dovedea că nu are nici cele mai elementare cunoștințe de etică și bioetică. Am așteptat o reacție a sălii. Liniște. Nimeni nu a luat cuvântul. Nici măcar pe marginea prezentării. Atunci, am cerut cuvântul și am spus că: „Sentimentele mele de creștin sunt jignite de afirmațiile vorbitorului și mă aștept ca în spiritul politeței franceze să-și ceară scuze. Cu atât mai mult cu cât într-o sală, aparținând unui centru catolic, vorbitorul știa că va găsi un crucifix și nu portretul lui Marx”.
Am mai făcut câteva comentarii cu privire la conținutul științific al prezentării, (pentru cei care nu știu, începutul carierei mele universitare a fost la Genetică), după care m-am așezat. Aceeași liniște în sală. A urmat pauza de masă. Nu cunoșteam pe niciunul dintre participanți și de aceea am fost uimit când absolut toți s-au înghesuit în jurul meu și m-au invitat să stau cu ei la masă. A făcut ordine decanul Facultății de Teologie din Luxembourg, care a spus că voi sta cu staff-ul la masă. În timpul mesei, toți m-au felicitat pentru intervenție, dar m-au întrebat un lucru, care atunci m-a siderat: „Nu vă este frică de repercusiunile din universitate pentru intervenția dumneavoastră? Oricare dintre noi, dacă am fi avut o asemenea intervenție, am fi fost raportați și a doua zi am fi fost excluși din universitate, chiar si dintr-o universitate catolică”. Am rămas uimit. Am răspuns: „aceasta a fost opinia mea și nu văd de ce universitatea trebuie să mă cenzureze”. Și am primit următoarea replică: „Ce fericiți sunteți că puteți să vă susțineți deschis opiniile. Asta deoarece încă nu știți ce înseamnă corectitudinea politică”.
Acest episod m-a marcat mai mult decât am conștientizat și de aceea peste tot unde am fost am militat pentru libertatea de opinie și împotriva așa-zisei corectitudini politice.
P.S.1: Celor dezamăgiți de rezultatul referendumului le transmit că ar trebui să fie mândri. O inițiativă civică a adunat în jurul ei peste 3 milioane jumătate de aderenți. Niciun partid politic, în ultimul timp, nu a avut un număr de simpatizanți atât de mare.
P.S..2: Săptămâna aceasta, având în vedere că sunt în așteptare peste 400 de cereri, voi face curățenie în lista de prieteni de pe Facebook pentru a face loc celor cu care împărtășesc aceleași valori.
Publicată de Vasile Astărăstoae pe Luni, 8 Octombrie 2018
Vasile Astărăstoae (n. 1 august 1949, Fălticeni) în perioada 1990-1996 a fost prodecan al Facultăţii de Medicină Iaşi, iar din 2008 rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» Iaşi. În 1996-1999 a fost membru în Consiliul Colegiului Medicilor Iaşi, iar din 1999 preşedinte al Colegiului Medicilor Iaşi. În perioada 2003–2007 a fost secretar general al Colegiului Medicilor din România, iar din 2007 preşedinte al Colegiului Medicilor din România. În perioada 1997-1998 a fost director al Direcţiei Sanitare Judeţene Iaşi, iar din 2001 director al Institutului de Medicină Legală Iaşi.
