Lecție pentru ”capitalismul românesc”: Cum să faci să dispară 15 miliarde de dolari…

Că România a pierdut o întreagă flotă care rivaliza cu cele mai puternice din lume printr-un hocus-pocus petrecut pe timpul ministeriatului la Transporturi al viitorului președinte Traian Băsescu nu este chiar cea mai mare performanță universală a capitalismului, așa cum am fi înclinați să credem cu ”aroganță”.
Implicarea capitalului și corporațiilor occidentale, adică a jafului legal și generalizat, corupția politicienilor locali și instituția legală sau mai puțin legală a comisionului, au dus, mai ales în Africa, la performanțe mult mai notabile.
Fostul preşedinte al Zimbabwe Robert Mugabe, care a condus țara din 1980, anul obținerii independenței, până în 2017, ajuns la peste 90 de ani, a declarat că din țara sa au dispărut 15 miliarde de dolari rezultați din exploatarea diamantelor de către corporațiile străine. Dar când a fost pus să dea explicații a spus că… a cam glumit. Toată povestea se va pierde, bineînțeles, sub un val de dispute și de controverse, de confuzie, la care media controlată de corporații sau publicitate este chemată, ca de fiecare dată, să-și dea concursul spre propriul beneficiu. Sunt practici capitaliste și „democratice” clasice care funcționează peste tot cu același succes.
Spre sfârșitul lui 2018, Mugabe a fost anunțat că nu va mai fi audiat în Parlament în legătură cu dispatiția celor 15 miliarde din exploatarea diamantelor, dispariție despre care spusese că a fost facilitată de corupția din țara sa.

După mai multe audieri la care fostul președinte nu s-a prezentat, Parlamentul a renunțat dintr-o dată să-l mai citeze, semn că mâna lungă a celor care au furat a ajuns unde trebuia. Ancheta a fost inițiată pe marginea declaraţiilor făcute de Mugabe în 2016 în care își arăta regretul că ţara sa a pierdut venituri de 15 miliarde de dolari din diamante din cauza corupţiei şi a evaziunii de capital practicate de companiile miniere străine.
Mugabe a declarat apoi pentru «Zimbabwe Independent» că cei 15 miliarde de dolari dispăruţi reprezintă o legendă urbană care nu are nicio bază factuală. „A fost doar o cifră, unii oficiali mi-au spus că această cifră a circulat, dar în realitate nu a fost confirmată, a fost doar o poveste şi a fost vehiculată această cifră”.
Comisia parlamentară care s-a ocupat de dosar a audiat mai mulți foşti miniştri, şefi de poliţie şi responsabili de rang înalt, renunțând în cele din urmă la obținerea unei declarații din partea lui Mugabe după ce acesta, ajuns la 94 de ani, nu s-a prezentat la niciunul din termenele fixate pentru audiere.
Regimul Mugabe a fost arătat mult timp cu degetul pentru gestionarea defectuoasă a sectorului minier din Zimbabwe. În septembrie 2017, organizația Global Witness l-a acuzat că foloseşte bani din diamante pentru a-şi finanţa serviciile de informaţii acuzate de încălcări ale drepturilor omului şi de opresiune. Raportul publicat de Global Witness i-a acuzat pe lideri din Zimbabwe că au deturnat ani de zile profiturile din exploatarea diamantelor pentru a finanţa acţiuni de reprimare a adversarilor politici.

Robert Mugabe este la putere încă de la indepedenţa ţării sale, 1980, și a fost liderul gherilei anti-britanice, atunci a devenit prim-ministru. Instalat la putere a început încă din primele zile înlăturarea rivalilor politici. În 1982, l-a acuzat pe fostul său tovarăş de luptă Joshua Nkomo de complot şi l-a demis din postul de ministru de Interne. Apoi l-a declarat rebel şi a trimis o brigadă în fieful său din Matabeleland (sud-vestul țării) pentru a-l reprima. Operaţiunea s-a soldat cu 20.000 de morţi. Occidentul nu a crâcnit, se simțea apariția unui „mediu investițional” favorabil. Și așa a fost. Și așa a fost, zăcămintele și bogățiile țării au fost puse la dispoziția companiilor străine, iar Mugabe a putut conduce despotic, după bunul plac. Ca de atâtea ori în istoria recentă și în atâtea alte părți ale lumii, cu ochii pe bani, Occidentul „umanist” a închis ochii la „drepturile omului”, sub un embargo aproape deplin al marii media, care se sensibilizează la comandă. Așa au fost sacrificați peste 4.500 de fermieri albi, care dețineau în contiuare cea mai mare parte a terenurilor din țară. Povestea este reeditată astăzi în Africa de Sud, o țară la fel de paradoxală: bogată în resurse, săracă economic, în care companiile străine se instalează tot mai bine, cu profituri uriașe.
„Reforma agrară” a lui Mugabe, cu înlocuirea fermierilor albi cu alții negri a distrus agricultura și a dus în final la o criză alimentară fără precedent. În 2016 vicepreședintele țării îi chema înapoi pe albi…
Istoria va avea grijă să rețină acest regim ca fiind unul dictatorial, faptul că Zimbabwe a fost o țară bogată în resurse, va reține sărăcia care a domnit, va aminti corupția care a domnit, dar nu va indica niciodată corect sursa reală a acesteia, capitalismul occidental, ci doar contribuția autohtonă. La fel în Irak, în Libia, în Afganistan și poate vă sună și dumneavoastră cunoscut…

Clasamentul anual al celor mai sărace țări din lume, bazat pe datele raportului CIA World Factbook, arată că în 2012 au existat țări în care populația a trăit la limita supraviețuirii. Indicele sărăciei este un instrument de măsurare creat de economistul Arthur Orkum care evaluează condițiile de trai dintr-o aumită zona prin însumarea ratei șomajului și a ratei inflației. Zimbabwe se afla pe primul loc cu o rată a inflației de 8,3% și o rată a șomajului de 95%.
În 2016, al treilea Annual Africa Wealth Report, arăta că cei mai săraci oameni din Africa erau cei care locuiau în Zimbabwe; cu un venit de 200 de dolari, în contradicție flagrantă, cum o recunoștea raportul, cu bogăția pe cap de locuitor.
Mineritul este principala sursă de venit în Zimbabwe. Minele din Marange şi Jwaneng, ambele în Zimbabwe, sunt cele mai mari depozite de diamante din lume, din punctul de vedere al cantităţii de diamante extrase…

Citește și:
Zimbabwe, comerț și agricultură cu maceta și kalașhnikovul
Vânarea marxistă a fermierilor albi. „Culacii” din Zimbabwe 
care nu au fugit la timp au primit vizita membrilor 
Frontului Patriotic Uniunea Națională Africană. Au fost 
arși de vii în fermele lor, sau au fost spintecați cu
macetele. Ei - cei care susțineau economia națională. 
Rezervele de grâne, majoritatea stocului de semințe și 
utilajele agricole, au fost furate, consumate, distruse. Din cei 4.000 de 
fermieri albi existenți în 1980, cândZimbabwe și-a obținut independența, 
au mai rămas mai puțin de o sută. Mugabe a vrut să demonstreze că, dacă li 
se oferă ocazia, negrii din țara sa pot fi nu numai foarte buni comercianți 
sau vânători, dar și niște excelenți agricultori. A reușit, iar! În Zimbabwe 
s-a instalat foamea! (Citește mai departe...)