Români în Silicon Valley

În publicaţiile româneşti întâlneşti la tot pasul articole despre românii din Canada, românii din Australia, Italia sau Madagascar. În general, reportajele şi interviurile de acest gen respectă acelaşi protocol. În locurile unde s-au stabilit, românii s-au „integrat” temeinic, o duc bine, unii sunt chiar prosperi. În ciuda certurilor, scandalurilor, dezbinărilor specifice neamului, comunităţile respective rămân închegate, şi-au construit biserici, ba chiar şi „centre culturale”; oamenii se întâlnesc cu anumite prilejuri festive, petrec, bârfesc, mănâncă împreună bucate tradiţionale.
Cei în vârstă, plecaţi demult, sunt încă obsedaţi de trecutul comunist al ţării, puţini dintre ei acceptă noile realităţi de acasă. Nou-veniţii – mă refer la cei stabiliţi în străinătate după ’89 – n-au timp nici să răsufle, îi preocupă un singur gând: cum să-şi facă un rost în societăţile care i-au primit. Adesea, România nu-i interesează decât în măsura în care acolo locuiesc prietenii, părinţii sau rudele. Există şi categoria „bursierilor”, tineri veniţi să studieze la diferite universităţi occidentale. Cei mai mulţi vor „să rămână”. În general au o viziune superficială, turistică asupra realităţilor din ţările respective, fapt care nu-i împiedică să dea lecţii de „occidentalism” celor de acasă. În sfârşit, există şi categoria „experţilor”, români din diasporă, „realizaţi” într-un anumit domeniu, gata să ajute România în mod (dez)interesat. În vizitele lor prin ţară, sunt înconjuraţi cu respect, li se cere mereu părerea, apar în compania personalităţilor locale, massmedia îi caută pentru interviuri, seminarii şi mese rotunde.

Din păcate sau din fericire, cum vreţi s-o luaţi, comunitatea românilor din Silicon Valley nu se depărtează de această imagine şablon. Biserici româneşti, un „centru cultural” la Hayward, un restaurant românesc în orăşelul Los Gatos. Tineri bursieri români la universitatea Stanford, situată în inima „Văii”. Specialişti români din Silicon Valley, oferind expertiză tehnică celor din ţară. În general, o comunitate românească prosperă, ai cărei membri sunt în majoritate „ingineri” ce-şi desfăşoară activitatea în high-tech-ul american.
Oricât de curios ar părea, renumele lui Silicon Valley nu este dat nici de tehnologiile înalte, nici de inginerii ei. „Valea” s-a făcut remarcată în lumea întreagă prin celebra sa entrepreneurial culture. În momentul în care ai o idee, ai făcut o invenţie, eşti perseverent, „Valea” îţi oferă toate şansele să-ţi transformi ideea într-un produs real, pe baza căruia să construieşti o afacere profitabilă. „Cultura Silicon Valley” încurajează creearea de start-up-uri (întreprinderi noi/inovatoare), în timp ce o reţea densă de instituţii private îi ajută pe întreprinzători să depăşească greutăţile inerente oricărui început. Spiritul întreprinzător alimentează progresul tehnic; la rândul lor, noile tehnologii, aducând profit, sunt un magnet pentru întreprinzătorii din lumea întreagă.

Românul „tipic” aciuat în „Vale” este Inginerul din Corporate America. Spre deosebire de entrepreneurial culture, Corporate America desemnează cultura giganţilor transnaţionali. Un mare trust posedă un sistem de operare (cultură) diferit de cel al start-up-ului.
Gigantul transnaţional este în primul rând o mare organizaţie cu reguli (policies) şi ierarhii clar structurate. Iată, de exemplu, valorile fundamentale ale companiei HewlettPackard: 1) respectul pentru ceilalţi, 2) simţul comunităţii (sense of community), 3) munca tenace. Printre aceste valori fundamentale nu se regăsesc „spiritul de iniţiativă”, „capacitatea de a lua decizii riscante (risk-taking)”, „iniţiativa individuală”, principii şi valori indispensabile oricărui start-up. Inginerul român, cinstit, conştiincios, ascultător, cu solide cunoştiinţe teoretice – highly educated cum ar spune americanii – se simte „mai acasă” în cultura corporatistă decât în entrepreneurial culture. Marile trusturi asigură românilor din Silicon Valley slujbe bine remunerate, viaţă într-o (relativă) securitate şi posibilitatea de a progresa în plan profesional. Nu sunt puţini românii din Silicon Valley care au pătruns în upper management, eşaloanele superioare ale marilor corporaţii. În general, şi-au început cariera pornind „de jos”, de la simplu inginer, uneori chiar tehnician. Datorită profesionalismului lor, dar şi a capacităţii de a conduce, au devenit manageri, directori, uneori chiar vicepreşedinţi.

Citește și:
Anti-americanismul „corectitudinii politice”
În SUA, abuzând de toleranţa şi libertatea instituţiilor 
democratice, ideologiile „corectitudinii politice” au 
erodat încet dar sigur fundamentele valorice ale 
societăţii americane: libertatea cuvântului, respectul 
faţă de conştiinţa individuală, responsabilitatea şi 
răspunderea personală a fiecărui individ în faţa unor legi 
care se aplică tuturor. „Corectitudinea politică” nu numai că subminează 
valorile americane, considerate sacre, dar îşi propune ce este de neconceput 
în societatea americană: crearea unui „om nou”, acel homo oeconomicus al 
tehno-globalismului (Citește mai departe...)

Ar fi greşit să credem că marile corporaţii au nevoie doar de executanţi obedienţi. „Cultura” fiecărui mare trust este flexibilă, se schimbă mereu în funcţie de necesităţi. Să nu uităm că giganţii transnaţionali funcţionează în sistemul hipercompetitiv al pieţii mondializate. În fond, atât pentru marea corporaţie, cât şi pentru orice start-up, obiectivul major este acelaşi: profitul.
Românii sînt receptivi la schimbare atunci când ea este dictată de „sus”. Cu greu însă îşi asumă răspunderea de a opera modificări din proprie iniţiativă. Iată de ce nu-şi prea schimbă slujbele. Preferă să înţepenească într-un job, fie el şi prost plătit, decât să caute altceva mai bun. Pentru mulţi români, a-ţi schimba serviciul înseamnă să-ţi asumi un risc inutil. Atitudinea este contrară spiritului „Văii”, care privilegiază permanenta circulaţie a forţei de muncă. Pentru cei puţini care nu au urmat „şablonul”, schimbându-şi mereu compania, chiar domeniul de activitate, fiecare mutare a marcat o nouă treaptă urcată în ierarhia corporatistă, aşa numita corporate ladder (scara corporaţiei). Ar fi fost greu, aproape imposibil, să avanseze până la funcţia de director şi vicepreşedinte în trusturile transnaţionale dacă ar fi urmat sfatul rudelor şi prietenilor: să fie „precauţi”, să stea cuminţi în „în banca lor”.

În 2005, Silicon Valley nu mai oferă românilor „paradisul” de acum 15 – 20 de ani. Cei care sosesc astăzi în Bay Area se lovesc de puţinătatea locurilor de muncă, preţul exorbitant al caselor (peste $300,000 un apartament cu două camere), şosele sufocate de trafic, mase de emigranţi (unele părţi din Silicon Valley, precum orăşelul Cupertino, au devenit adevărate „zone asiatice”). Devenită neîncăpătoare, „Valea” a debordat; în ultimii ani se înregistrează un exod masiv din Silicon Valley spre zona Sacramento (150 de mile distanţă), chiar spre alte state, Nevada, de pildă. Graţie noilor tehnologii, „telecommute”-ul a devenit o practică larg raspândită, iar locul de muncă un spaţiu „virtual”. Silicon Valley s-a transformat dintr-o regiune geografică concretă (Bay Area, zona cuprinsă între San Francisco şi oraşul San Jose – California) într-o reţea planetară. Bay Area este doar un „nod” într-un păienjeniş care include, printre altele, Singapore, Malayezia, China şi… Internetul.
„Par rapport à Silicon Valley, Paris est provincial” (Raportat la Silicon Valley, Parisul est provincial) – afirmaţia îi aparţine Jean-Marie Apostolidès, profesor de literatură şi artă dramatică la universitatea Stanford. Cuvintele lui Jean-Marie Apostolidès – francez şi parizian get beget! – pun în evidenţă un adevăr de care nu suntem încă pe deplin conştienţi: rolul imens al tehnologiei în lumea de astăzi.

Ceea ce se vede clar din Silicon Valley, şi doar se întrezăreşte de la Paris, este tirania tehnologiei. Parisul ne amorţeşte încă simţurile prin decorurile unei Franţe şi Europe culturale în prag de faliment, ne izolează de marea realitate: mondializarea tehnologică. Iată de ce, astăzi, Parisul este provincial! Silicon Valley, capitala (virtuală) a lumii, ne face să căscăm ochii, obligându-ne să interiorizăm tehnologia, să ne adaptăm la logica şi limbajul ei, să ne supunem codajelor şi decodajelor cibernetice.
Omenirea se confruntă cu un totalitarism agresiv în faţa căruia suntem complet dezarmaţi. Orbiţi de mitul prometeic al tehnologiei triumfătoare, nu schiţăm niciun gest de împotrivire. Din Silicon Valley vedem însă realitatea cu ochiul ciclopului. Ne dăm seama că fenomene aparent disparate ale lumii contemporane – victimismul, relativizarea valorilor, disciplinarea comportamentului uman prin ideologia „corectitudinii politice”, terorismul islamic – sunt manifestări ale totalitarismului tehnologic.
Îi cunosc bine pe românii din Silicon Valley. Îmi pun totuşi întrebarea: sunt ei, oare, sclavii fericiţi ai tehnologiei mondializate? Sau conştiinţe lucide capabile să prevadă viitoare orori şi catastrofe?

Capitolul «Români în Silicon Valley» din cartea «Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley», de Ovidiu Hurduzeu – Iaşi: Timpul, 2005

• Sindromul vulnerabilității 
• Paradigma mediocrității 
• Totalitarismul orizontalei 
• Gândirea pozitivă 
• Habitatul creștin 
• România la ora consumismului 
• Larva și evenimentul 
• Războinicii „baby-boomer” 
• Noua identitate a omului occidental
• Vremurile conformismului generalizat
• Multiculturalism și uniformizare