Strigătul Țăranului Moș Ion Roată, la fel de actual

Așa cum se știe, în războiul Crimeii (1853 – 1856), Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. În 1857, în contextul discuțiilor despre unirea celor două principate românești, Moldova și Țara Românească, Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) pe tema Unirii. În acest scop, s-au constituit acele adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.
Reamintim că, în Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova situația a fost mai controversată. Aici, caimacanul (locțiitor la conducerea Moldovei) Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc. Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată de soția sa, Cocuța Vogoride (fostă Conachi) și publicată în presa europeană, la Bruxelles.
Acesta era contextul istoric în care și-a făcut apariția, în conștiința publică, celebrul Moș Ion Roată, cunoscut din povestirile lui Ion Creangă. Cât de real și de realist era personajul Moș Ion Roată, putem deduce din jalba adresată de țăranii moldoveni în Divanul Ad-hoc, la 26 octombrie 1857. Rezoluția era semnată de cei 15 deputați țărani în frunte cu Moș Ion Roată.

„În puterea legăturii încheiete de catră cele şapte Puteri la scaunul Marelui Împarat al Francezilor la Paris, noi trimișii, deputații săteni a locuitorilor pontaşi a patru-spre-zece ţinuturi ale Moldovei, întrunindu-ne pentru a rosti dorinţile treptei noastre în privirea noului aşazamânt şi a nouei rândueli ce are a se pune în ţară şi chibzuindu-ne noi între noi despre nevoile si durerile a două-spre-zece sute de mii de suflete, cari ne-au trimis să fim răsunetul geamătului lor la marea Adunare alcătuită din toate treptele ţării, în numele acelora glasul nostru cel slab rădicându-l, adevărul ca înaintea lui Dumnezeu mărturisim:
Că pâna în ziua de azi toate sarcinile cele mai grele numai asupra noastră au fost puse, și noi mai de nici unele bunuri ale ţării nu ne-am îndulcit, iară alţii fără să fie supuşi la nici o povară, de toată mana ţării s’au bucurat; că noi biruri grele pe cap am plătit, oameni de oaste numai noi am dat; ispravnici, judecatori, privighitori şi jandarmi numai noi am ţinut; drumuri, poduri si şosele, numai noi am lucrat; beilicuri, podvezi si havalele numai noi am făcut; boierescuri, zile de meremet numai noi am îndeplinit; clacă de voie și fără de voie numai noi am dat; la Jidanul orândariu ca să ne sugă toată vlaga numai noi am fost orânduiţi; băutura scumpă şi otrăvită numai noi am băut; pîne neagră şi amară şi udată cu lacrimi numai noi am mâncat; bătălii şi resmeriţe când au fost, tot greul numai noi l’am dus; oşti când au venit noi le-am hrănit, noi le-am slujit, noi le-am’ purtat; că cel cu putere ţara îşi părăsia, peste hotare trecea; şi când dela Dumnezeu se făcea pace și linişte şi ţara se îmbielşuga, cu toţii se întorceau de se desfătau, de nevoe nu ştiau; nevoia şi greutatea o făceau cei ce rămâneau la vatra lor; iarna era grea, oşti multe, cărături multe și la loc depărtat, căram la Dunăre şi peste Dunare, boii degerau şi cădeau, alăturea cădea şi omul cu dânşii, acasă copiii flămânziau, căci ceea ce nu lua ostaşul la nevoia sa, luau zapciii cei din ţară de se îmbogăţiau.

Iară dacă puhoiul oştirilor se scurgeau şi furtuna se calma, holdele se semăna, grânele înverzia, câmpurile înfloria, că sudoarea noastră le uda. Țara asta nici băi, nici măestrii nu are, nici meşteşuguri multe ca alte ţări nu are; toată bogăţia, toată îmbielşugarea, brațele şi sapele noastre le aduc. Câtu-i Dunărea de mare şi de largă curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări şi peste hotare, acolo se prefac în rîuri de aur şi de argint şi curg iarăş înapoi de se revarsă în ţara noastră; iar noi nici randuială, nici dreptate nu am avut. Când ne-am jăluit, când ne-am tânguit păsurile, când ne-am spus nevoile: ispravnicul ne-a bătut, privighitorul ne-a bătut, jandarmul ne-a bătut, zapciul ne-a bătut, vătăşelul ne-a bătut, vechilul ne-a bătut, posesorul ne-a bătut, boierul ne-a bătut; cine s’a sculat mai de dimineaţa, cine a fost mai tare, acela a fost mai mare. Boul şi vaca, munca ostenelilor noastre, nu ştiam de sunt ale noastre; puiul şi găina, laptele dela gura copiilor noştri de multe ori cu nedreptul ni-au fost luat. Boierescul era odinioară şase şi apoi douăsprezece zile de la răsăritul şi până la asfinţitul soarelui. Apoi au făcut lege ca să tălmăcească ziua lăsată de Dumnezeu câtu-i de mare, şi boierescul s’a mărit:
În urmă iar s’a mai tălmacit, şi boierescul s’a tot îngreuiat. Acuma sunt douăsprezece zile de pont, ziua cât luna: lucrăm din primavara până în toamnă, lucrăm de când să ià omătul până ce dă înghețul tot la boieresc. Lucrăm cât zice legea şi mai des şi peste lege, lucrăm şi nu mai mântuim, nu-i nici sărbătoare, nici lucrătoare.

Holdele cele mari şi întinse se fac frumoase şi mănoase, iar când treci pe lîngă pamânturile noastre se rupe inima; ogoarele ni rămân în paragină, popuşoii ni se îneacă în buruiană şi rămân necopţi de-i bate bruma; cei boiereşti așazaţi de noi în coşere şăd ca aurul de frumoși. Când dă frigul, când bate crivăţul, când ne bate nevoia, ne ducem de ne răscumpărăm însuşi munca noastră ca să ne hrănim copiii cu dânsa, şi de multe ori pe lîngă nacazul nevoiei, unii tari de inimă ne ţineau de leneşi, că nu am putut a ni lucra ogoarele.
Înainte de Reglement, săteanul avea zece, cinci-spre-zece și peste două-zeci de fălci; rădicam vite, ne prindeam nevoia și era ţara folosită, cirezile cele multe cari ieșiau din ţară noi le creşteam. Cu Reglementul munca ni s’a împovărat, iar pământurile ni s’au micşorat. Ni s’au dat numai patru fălci celor cu doi boi, celor fără de boi li s’au dat şi mai puţin. Tot Reglementul zice, că unde boierul de moşie nu va avea pământ de ajuns de dat locuitorilor, acolo să aibă a li da două treimi din întregul moşiei; unii dau, alții nu dau, care cum vroiau. Noi nici la facerea legii aceștia, nici la celelalte nu am fost chemaţi, nici întrebaţi, nici la o învoială nu am stătut. Domnia lor boierii de moşii singuri le-au făcut, noi le-am urmat, și de greu și amar ni-au picat. Dar fiind-că Dumnezeu și-a adus aminte și a dat în minte celor şapte puteri de s’au îndurat ca de astă-dată ca să fim şi noi întrebaţi despre păsurile și durerile ce le avem, uitat fie și șters din inimile noastre tot trecutul cu chinurile sale, departe fie toată ura, toată vrajba și toată împărăcherea de pe sufletul nostru; o seamă şi din boieri au fost cu frica lui Dumnezeu; şi mai din vechi, pe când toți de-a valma ne luptam și ne vărsam sângele pentru apărarea credinţii şi a moşiei stramoşești, ei ne erau ca părinţi şi noi ca fii lor. Noi încă ştim, de când cu Domniile greceşti, de atunci ni s’au stricat și dresele ţării şi ale noastre. De aceea noi nu facem nici imputare, nici înfruntare nimănui, şi să avem iertare dacă spuind adevărul, vom fi scăpat o vorba care să vie greu la auzul cuiva. Noi dorim ca tot poporul român să se înfrăţească şi să trăiască în pace şi în liniște pe pământul strămoşesc al României, pentru mărirea şi fericirea neamului, căci precum e scris la carte, toată cetatea împărechiată va pieri.

Însă pentru ca în viitor să lipsească orice prilej de neînţelegere şi de nemulţămire între treapta sătenilor și între boierii de moşii, în numele Prea Puternicului Dumnezeu și a sfintei dreptăţi, cerem şi cu umilinţă ne rugăm ca să ni se audă. Pe lângă cele mari dorinţi, care d’impreună cu celelalte le-am arătat în Adunarea obştească a ţării, treapta locuitorilor pontaşi cere ca pe viitorime săteanul să fie și el pus în rândul oamenilor, să nu fie ca până acum asămăluit cu dobitoacele necuvântătoare; bătaia, care atîta amar de timp ne-a umilit și ovilit, biciul şi varga, care de multe ori au batjocurit părul cel alb al părinţilor noştri, şi câte o dată au făcut pe femeile noastre să-şi peardă pruncii din pântecele lor, să se rădice pentru totdeauna deasupra noastra. Pentru orice vină să ni se pue pedepsi, ca la cealaltă lume, și să nu mai fim osândiţi fără judecată.
De asemene, ne rugăm ca pe viitorime toate beilicurile, scrise și nescrise în lege, toate havalele precum și birul pe cap să fie pentru totdeauna oborîte. În locul acestora să se puie un singur bir pe averea fiecui, fără osebire în ţară, iar nu ca până acum; căci cei ce nu aveau de unde, dau mult, iar cei ce aveau mult, dau puţin sau nimic.

Ne rugăm iarăș ca satele să-şi aibă de acum înainte dregătorii alese chiar din sânul lor însuşi, dregătoriile acele să aibă a căuta sub privigherea cîrmuirii de toate nevoile satului, precum ţinerea rânduelii în sat, la câmp și la drumuri, privigherea, hotărîrea şi apărarea asupra avutului, venitului dărilor, cheltuielilor lucrărilor, alcătuirilor și a tuturor drepturilor săteşti. Să nu mai fie ca pînă acum, că noi vornicii și paznicii aleşi de sat i-am avut, dar nici într’o samă nu au fost; că cutii săteşti încă am avut, bani am tot dat, ar fi să fie mii şi mii de lei, dar cutiile au fost ca și sparte, cum punea se şi strica, munca noastră Dumnezeu ştie pe a cui mână intra; pentru sate nici şcoală nici vre-o altă îmbunătăţire nu s’a făcut. Apoi suspinul, durerea noastră de toate zilele, dorinţa cea mai mare pentru care ne rugăm zi şi noapte lui Dumnezeu ca să se îndure, este căderea boierescului; de aceea vrem să răscumpărăm boierescul şi toate acelea cu cari suntem împovăraţi de către boierii de moşii. Vroim să scăpăm, să ne răscumpărăm de robia în care sîntem, vroim să ne răscumpărăm. să nu mai fim a nimănui, să fim numai ai ţării, şi să avem şi noi o ţară; am îngenunchiat, am îmbrâncit cu toții, cum suntem nu o mai putem duce îndelung. Nu voim să jignim drepturile nimănui, dar nici al nostru să nu se întunece.

Din buni şi străbuni noi am avut dreptul de a ni lucra pământul trebuitor pentru hrana noastră şi a vitelor noastre, fară să ne poată alunga nimenea de pe dînsul. Toate uricile ţării, toate aşezămintele vechi şi noi, ni sfinţesc acest drept precum acela de a se da copiilor noştri pământuri pînă la acoperirea a două treimi din moşie; iar pînă la Regulament aveam dreptul de a lucra cît vom putea. De asemenea, boierii de moşie au avut dreptul de a ne cere boieresc. Să fie deci o adunare obştească, unde să avem şi noi oamenii noştri, să se cearnă şi să se desbată drepturile boierilor și drepturile noastre, și ceea ce o ţară va găsi că suntem datori, cu sudorile noastre vom plăti; că omul ca să scape din robie şi să fie stăpân la casa, vatra şi ogorul său, cu tragere de inimă va lucra și se va răscumpăra.
Iată plecatele noastre rugăminţi şi cereri. Noi rugăm ca marea Adunare a ţării să ia aminte la durerile noastre şi la sfânta dreptate, să desbată întru înțelepciunea sa ce este şi ce nu este cu cale, şi socotinţa să o trimeată, pe lîngă cererile noastre, la cei şapte trimişi adunaţi în Bucureşti, cari înfăţoșează chipul celor şapte puteri.

Iară pe aceste prea înalte feţe le rugăm, ca ajungînd glasul nostru la auzul lor, să nu-şi întoarcă urechea dela plângerile şi cererile noastre, a două-spre-zece sute de mii de suflete, ci să le pue la picioarele împărăteştilor lor măriri, căci mântuirea noastră, după Dumnezeu, dela sfatul Puterilor o aşteptăm. Ele au luat şi ţin sorții României în puternica lor mînă, numai ei pot împlini măreaţa faptă de a scoate un popor din mormântul în care a zăcut pînă acum. Biruinţile mari, cele cîştigate, se vor şterge de pe stâlpii cei înalţi pe cari sunt scrise, pietrile se vor preface iarăş în nisip; dar unirea României, săpată în inimile tuturor Românilor, trecând din strănepoţi în strănepoţi, vor binecuvînta timpurile viitoare numele întemeietorilor unui popor”.

Iaşi, 26 Octombrie 1857.

Subscrişi: loan Roată, Simion Stanciu, Răducanu Saca, Danilă Balan, Constantin Ostahi, Toader sin Pavel, Ion a Babei, Dumitru Savin, Pandelachi Croitoriu, Timoteiu Sacalov, Ioniţă Olariu, Vasile Balaiş, Ion Levărdă, Ioan Roşca, Vasile Stan

Extras din cartea «Pentru ce s-au răsculat ţăranii», de Radu Rosetti, Atelierele Socec, București, 1907