Tinerii de azi sunt foarte reticenți când vine vorba să afirme că există ceva sigur, iar această reticență le este trădată de limbaj. În orice discuție unde ar putea apărea controverse, vor plasa un semn de întrebare la sfârșit. Și pentru a da și mai multă forță poziției de neutralitate vor introduce în propoziție cuvinte care au rolul de negare, printre acestea cel mai îndrăgit fiind „ca”. Tu poți fi sigur că pământul este sferic, dar ei vor sugera în schimb că pământul este „ca o sferă?”
De unde a apărut această omniprezentă nesiguranță? După cum înțeleg eu lucrurile, această situație a apărut din noua ideologie a non-discriminării. Educația modernă tine să fie „incluzivă” și asta înseamnă să nu pari a fi cumva prea sigur pe ceva pentru a nu-i face să se simtă inconfortabil pe cei care nu-ți susțin convingerile.
Într-adevăr, chiar și a le numi „convingeri” este cumva suspect. Cuvântul corect este „opinii”. Dacă vei încerca să-ți expui certitudinile astăzi într-o sală de curs, vei fi privit chiorâș, nu pentru că ai convingeri greșite, ci pentru ciudățenia de a fi sigur de ceva și, mai mult, pentru dorința de a-ți impune convingerile asupra celorlalți. Cel care are certitudini este cel care exclude, care nu respectă dreptul celorlalți de a-și forma propriile „opinii” asupra a ceea ce contează.
Cu toate acestea, imediat ce este pusă sub semnul întrebării incluziunea, libertatea dispare. Studenții par mai pregătiți ca niciodată să nu le ofere nicio „tribună” celor care vorbesc sau gândesc greșit. A vorbi și a gândi greșit nu înseamnă a nu fi de acord cu convingerile studenților – deoarece ei nu au nicio convingere. Înseamnă a gândi ca și cum ar exista ceva la care să te gândești – ca și cum ar exista un adevăr pe care încercăm să îl atingem, și despre care, odată ce l-am atins, este firesc să vorbim cu certitudine. Ceea ce am luat drept deschidere a minții se arată a fi fără minte: absența credințelor și o reacție negativă față de toți cei care au așa ceva. Cel mai mare păcat este refuzul de a încheia orice propoziție cu un semn de întrebare.
La fel cum s-a întâmplat cu toate schimbările din limbajul și cultura noastră din ultimii 25 de ani, scopul este să se descopere, dar și să se interzică, formele ascunse de discriminare. Aproape toate sistemele de credințe care în trecut păreau obiective și importate sunt discreditate astăzi ca „isme” și „fobii”, așa încât cei care le susțin sunt făcuți să arate ca niște ideologi fanatici.
Când feminismul a început să-ți facă simțită prezența în cultura publică, prin anii ‘70, a apărut problema dacă nu există până la urmă o distincție radicală între sexe, ceea ce ar explica de ce bărbații au mai mult succes în anumite domenii, iar femeile în altele. Feministele s-au revoltat. Drept rezultat, au inventat „genul”, care nu este o categorie biologică, ci un mod de a descrie trăsăturile culturale supuse schimbării. Poate nu îți poți alege sexul, dar îți poți alege genul. Și asta este ceea ce femeile făceau: redefineau feminitatea pentru a avea o pretenție asupra unui teritoriu monopolizat înainte de bărbați. În consecință, biologia a dispărut din peisaj, iar genul i-a luat locul.
Strategia a avut un succes atât de mare, încât „genul” a înlocuit „sexul” în toate documentele oficiale iar ideea că diferențele sexuale sunt date a fost retrogradată în divizia gândurilor interzise. Din moment ce genul este un construct social, oamenii trebuie să fie liberi să și-l aleagă după cum vor, iar cine susține contrariul este un tiran și un fanatic. Până și o feministă pionieră ca Germaine Greeer este interzisă în campusuri dacă vorbește despre diferențele sexuale reale și obiective, pentru a nu-i afecta pe studenții vulnerabili, care încă nu s-au decis ce gen au. Diferențele sexuale au fost semnalizate cu indicatorul de pericol, ceea ce înseamnă că în această zonă, convingerile nu sunt permise. Nici măcar cele ale lui Germaine Greer.
Unde se va sfârși toată această nebunie este greu de spus. Una câte una, toate vechile certitudini sunt denunțate ca „isme” și „fobii”. Credeai că oamenii sunt diferiți de animale? Atunci ești vinovat de „specism”. Credeai că există o diferență reală și obiectivă între bărbați și femei? Suferi de „transfobie”. Credeai că ideologiile care duc la terorism sunt suspecte? „Islamofob”. Singurul lucru sigur despre lumea în care trăim este că orice credință în distincții reale și obiective între oameni trebuie să fie trecută sub tăcere, mai ales dacă este adevărată.
Universities’ war against truth
by Roger Scruton
Having beliefs and expressing them is no longer tolerated and the contagion is spreading
Young people today are very reluctant to assume that anything is certain, and this reluctance is revealed in their language. In any matter where there might be disagreement, they will put a question mark at the end of the sentence. And to reinforce the posture of neutrality they will insert words that function as disclaimers, among which the favourite is ‘like’. You might be adamant that the Earth is spherical, but they will suggest instead that the Earth is, ‘like, spherical?’
Whence came this ubiquitous hesitation? As I understand the matter, it has much to do with the new ideology of non-discrimination. Modern education aims to be ‘inclusive’, and that means not sounding too certain about anything in case you make people who don’t share your beliefs feel uncomfortable. Indeed, even calling them ‘beliefs’ is slightly suspect. The correct word is ‘opinions’. If you try to express your certainties in a classroom today you are apt to be looked at askance, not because you are wrong, but because of the strangeness of being certain about anything and the even greater strangeness of wanting to impart your certainties to others. The person with certainties is the excluder, the one who disrespects the right we all have to form our own ‘opinions’ about what matters.
However, as soon as inclusiveness itself is questioned, freedom is cast aside. Students seem to be as prepared as they ever were to demand that ‘no platform’ be given to people who speak or think in the wrong way. Speaking or thinking in the wrong way does not mean disagreeing with the beliefs of the students – for they have no beliefs. It means thinking as though there really is something to think – as though there really is a truth that we are trying to reach, and that it is right, having reached it, to speak with certainty. What we might have taken to be open-mindedness turns out to be no-mindedness: the absence of beliefs, and a negative reaction to all those who have them. The greatest sin is a refusal to end each sentence with a question mark.
As with so many changes in our language and culture in the past 25 years, the aim is to discover, and also to forbid, the hidden forms of discrimination. Almost every belief system that in the past seemed objective and important is now dismissed as an ‘ism’ or a ‘phobia’ so that those who stand by it are made to look like ideological fanatics.
In the 1970s, when feminism began to make inroads into the public culture, the question arose whether there were not, after all, radical distinctions between the sexes, which explained why men were successful in some spheres and women in others. Feminists rebelled against that idea. As a result, they invented ‘gender’, which is not a biological category but a way of describing malleable and culturally changeable characteristics. You cannot choose your sex, perhaps. But you can choose your gender. And that was what women were doing – redefining femininity so as to lay claim to the territory formerly monopolised by men. Thereafter, biology was removed from the picture and gender put in its place.
So successful was this strategy that ‘gender’ has now replaced ‘sex’ in all official documents and the suggestion that sexual differences are fixed has been relegated to the class of forbidden thoughts. Since gender is a social construct, people must be free to choose their own and anyone who implies the opposite is a bully and a fanatic. Even a pioneering feminist like Germaine Greer is forbidden to speak on campus lest her belief in real and objective sexual differences should threaten vulnerable students who have yet to decide which gender they are. Sexual difference has been marked as a danger area, about which beliefs, even those of Germaine Greer, are unsafe.
Just where this will end is anyone’s guess. One by one, all the old certainties are being denounced as ‘isms’ and ‘phobias’. You thought that humans are distinct from other animals? Then you are guilty of ‘speciesism’. You thought that there is a real and objective distinction between men and women? ‘Transphobia’. You thought that attitudes which lead to mass murder are suspect? ‘Islamophobia’. The one sure thing about the world in which we live is that if you believe that there are real and objective distinctions between people, you had better keep quiet about it, especially if it is true.
