Am 16 ani de exil și, deși am de toate, sentimentul risipirii printre străini, al risipirii neamului nostru românesc nu îmi dă pace!
Săraci sunt peste tot în lume: să fii cel mai sărac într-o țară săracă e cel mai groaznic lucru, vor spune unii… Se prea poate. Însă am văzut și auzit de bogați peste închipuirea noastră care nu se îndestulează, oricât ar mânca și ar aduna în cămări, ce nu sunt fericiți și nu se simt iubiți, oricât de multe desfătări ar cumpăra cu bani, ce nu se simt puternici, oricât de mulți ar tremura la umbra lor…
Ei au parte de neodihna alegării după himera îndestulării și niciodată nu gustă tihna fericirii alături de cei dragi. Lăcomia lor răspândește sărăcia și deznădejdea. Abia acești ”săraci” bogați sunt săracii săracilor!
Dragilor, în viața noastră pământească suntem drumeți în calea lupilor, iar lupii nu sunt pe drum, ci în mintea noastră. Lăcomia fără sfârșit este cauza tuturor nenorocirilor. De cât ai nevoie să fii fericit? Cum se face că am ajuns un neam de pribegi? Cât de patologică a ajuns lăcomia ”săracilor” bogați din România? Doamne, ce spaime trebuie să fie în mintea acestor rătăciți dacă au ajuns să genereze asemenea prăpăd, asemenea pribegie. Și asta printre semenii lor.
Dragilor, am 16 ani de exil și, deși am de toate, sentimentul risipirii printre străini, a propriei risipiri, a neamului nostru românesc… Nu îmi dă pace! Aș vrea să opresc acest prăpăd, să ne adunăm acasă și să facem din România o țară ca soarele de pe cer!
Asta e crucea mea, și am să o duc până la capăt. Fericit voi fi abia când voi toți veți fi fericiți în România, când nu veți mai pleca din ea decât în concediu și poate nici atunci, căci prea binecuvântată este țara ce ne-a fost hărăzită de Dumnezeu. Singur… nu voi izbândi, însă altă făină s-ar măcina la moară dacă în căutarea fericirii am porni cu toții.
Autor: Marcelo Leuștean
