Revolta „vestelor galbene” din Franța este o luptă împotriva globalizării și mecanismelor acesteia, care îi fac pe cei bogați tot mai bogați, în vreme ce distrug clasa de mijloc. Cristian Mureșan, un român care locuiește la Paris, explică, într-un interviu pentru G4Media, că cei care protestează sunt cei direct afectați, „cei de la periferia marilor orașe, oamenii care au nevoie de mașini ca să ajungă la serviciu, care au acces slab la sistemele publice de transport (…) Oamenii cărora mondializarea economiei, concurența la nivel global le-a zdruncinat la propriu viețile”.
„Ei văd cum marile companii multinaționale evită impozitarea prin optimizările fiscale – legale, dar imorale. Or, pentru un om simplu, membru al clasei de mijloc, acest comportament e inacceptabil: el e cocoșat de taxe, în timp ce elita câștigătoare a globalizării reușește să le evite. Aici se rupe contractul social și democrația. Elita politică și economică e direct responsabilă de aceste erezii ale capitalismului care nu mai e de ceva vreme în slujba societății și a democrației”.
Rep: – Cine sunt francezii care au ieșit în stradă, nemulțumiții care au declanșat conflictul?
Cristian Mureșan: – Dreapta va spune ca sunt anarhiștii de extrema stângă care vor să doboare burghezia. Stânga va spune că la mijloc e extrema dreaptă, care vrea să “curețe” Franța. Or fi câțiva din ambele tabere, însa în stradă au ieșit masiv perdanții globalizării. Membrii clasei de mijloc, pe cale de dispariție, oamenii cărora globalizarea le-a periclitat slujbele, nivelul de trai și confortul comunității în care trăiesc. Sunt francezii din orașele mici și mijlocii de provincie și cei de la periferia marilor orașe, oamenii care au nevoie de mașini ca să ajungă la serviciu, care au acces slab la sistemele publice de transport. Ei sunt cei care au declanșat și Brexit-ul în Marea Britanie și au contribuit la victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA. Oamenii cărora mondializarea economiei, concurența la nivel global le-a zdruncinat la propriu viețile.
Sunt oamenii pe care Hillary Clinton îi numea în campania electorală din 2016 „deplorables” (Declarația lui Clinton: „Trump supporter are a basket of deplorables: racist, sexist, homophobic, xenophobic, Islamophobic – you name it” – n.). Parizienii strâmbă din nas pentru că „les ploucs” le murdăresc bulevardele.
– Care sunt cauzele acestui conflict?
– Există două cauze principale. În primul rând, motivul economic: pentru acești oameni, deja împovărați de taxe, creșterea prețurilor la carburanți înseamnă la propriu o pierdere însemnată. Ei au nevoie de mașini, și o cheltuială în plus i-a enervat la maximum. Mai ales că ei văd cum marile companii multinaționale evită impozitarea prin optimizările fiscale – legale, dar imorale. Or, pentru un om simplu, membru al clasei de mijloc, acest comportament e inacceptabil: el e cocoșat de taxe, în timp ce elita câștigătoare a globalizării reușește să le evite. Aici se rupe contractul social și democrația. Elita politică și economică e direct responsabilă de aceste erezii ale capitalismului care nu mai e de ceva vreme în slujba societății și a democrației. Este evident că dacă mecanismele economice nu se schimbă din interior, perdanții mondializării vor răsturna masa în capul „deconectaților”. Vestul Europei și SUA produc încă bogății uriașe care nu mai ajung însă la clasă de mijloc care dispare statistic. Or, fără clasă de mijloc nu prea am văzut democrație și capitalism clasic.
A doua cauză ține de schimbarea culturală, societală, căreia i-au căzut victime. Pe lângă faptul că sunt victimele globalizării, acești oameni sunt tratați permanent cu aroganța insuportabilă a corectitudinii politice. Zilnic, li se spune că ceea ce fac și ce gândesc e greșit, că nu e bine să fii anti-migrație, că e incorect politic să mergi la biserică sau să poluezi cu automobilul, că viața lor în general nu mai e la modă. De aceea au aruncat în foc la proteste biciclete. Bicicleta e simbolul noii generații de câștigători ai globalizării care stau în centrul metropolelor.
– Înțelege președintele Emmanuel Macron falia dintre cele două Franțe?
– Da, o înțelege și o articulează, dar nu poate face prea multe la nivel național. Apariția lui Emmanuel Macron în politica franceză e un accident istoric, un mic stop în radicalizarea celor numiți de Hillary Clinton „deplorables”. Nu doar Franța, ci tot Vestul e rupt in două: pe de o parte, mica elită a câștigătorilor din globalizare, celebrii 1% din populație, și pe de altă parte, masa perdanților, nemulțumiților care da în clocot.
-Poate face ceva Emmanuel Macron pentru a restrânge această falie?
– Soluțiile nu pot fi găsite doar de Franța, ele țin de Uniunea Europeană. La nivelul UE trebuie găsite soluții pentru ca clasa de mijloc occidentală să redevină o forță. Globalizarea are doi câștigători: elitele occidentale și clasa de mijloc din țările emergente, mai ales China, India și dacă vreți state est-europene. Marele perdant e clasa de mijloc occidentală, care vede cum fabricile se relocalizează în statele emergente.
O altă soluție e cea aleasă de Donald Trump: războiul dus cu mijloace ne-ortodoxe împotriva Chinei. Pot UE și SUA să facă acest lucru, pot ele îmblânzi globalizarea? Pot cadra competiția la nivel global? Dacă nu găsim soluții, Vestul va exploda.
Citește și: Rezultate ale capitalismului neoliberalRegulile „jocului” economic și social nu sunt corecte. Discrepanța uriașă dintre cei puțini și bogați și cei mulți și săraci nu se datorează diferenței de valoare dintre aceste categorii, ci este rezultatul acestor reguli. „Scara valorilor” a fost distorsionată de cei care doresc menținerea statu-quo-ului, pentru a justifica această situație: banul a devenit măsura valorii omului. Cei care sunt dezavantajați de aceste reguli nu pot sa le schimbe, deci sunt condamnați la sărăcie. Este evident că trebuie schimbate regulile „jocului” economic și nu trebuie admis ca piața să decidă soarta oamenilor. Clasa de mijloc este afectată (nu ajutată) de aceste reguli de „joc” (neoliberalism, autoreglementarea pieței) (Citește mai departe...)
Moment de cotitură în istorie !
Poporul roman nu si -a dorit acest tip de capitalulism . De fapt nu ne -a intrebat nimeni ce sistem politic vrem . Acum vedem ca am fost atrsi intr-un capitalism fara ratiune , intr -un capitalism al coruptiei , al jafului si al incompetentilor. Intrebarea este cum facem sa scapam din aceasta orinduire salbatica !
Multinationalele din Ro se sustrag si ele de la taxe. Sunt exemple.
OLIGARHIA GLOBALĂ (PROPRIETARII MULTINAȚIONALELOR) UCIDE MINȚILE LUCIDE.
banii cumpara pe toti si toate !! cum crezi tu ca se face politica?? cu bani prietene cu bani !! de aceea tie prietene ti se pare ceva odios sau iesit din comun anumite miscari politice din statele lumii !!! goimii nu trebuie sa cunoasca planul !!! pricepi ??
Concluzia:CAPITALISMUL ESTE MALEFIC SI RAUL NU POATE FI REGLEMENTAT.
Unu cu bani nu este afectat majoritatea este clasa de mijloc căruia i se cere multe indatoriri si obligații.Au mare dreptate BRAVO.
Oare, printre protestatari se afla si un oarecare dr. Joseph Ignace Guillotin si sustinatorul sau parizian Henri Sanson ?
Succes baieti !
Aceeasi proboema ca și la noi ! Numai ca la noi e grav . Noi suntem la limita de jos a subzistentei ! In occident deși îi jupoaie cu taxe si impozite inca pot trai decent. Noi cum traim ? Sa ai prețul la carburanti 1,3 € pe litru cand salariile medii sunt sub 500 € ? Românul obisnuit traieste de pe o zi pe alta ! ! !
Capitalismul este o societate bună dacă este aplicat şi condus de oameni normali şi de bună credinţă. Altfel devine o societate generatoare de conflicte.
NICAIERI SI NICIODATA CAPITALISTII SI CAPITALISMUL NU AU MURIT DE MOARTE BUNA PENTRU CA NU LE AJUNGE CIT ADUNA DACA SINT LASATI LA CONDUCEREA STATELOR. INTRUN FINAL LI SE CONFISCA TOT PIERD TOT SE NATIONALIZEAZA TOT..
Da. A scris bine. Numai ca miscarea s-a….rasuflat, aseara. Macron, pe care toti il credeau incapabil, a manipulat si condus cu mana de maestru revolta populara. Daca te uiti la filmarile de ieri, parisul era sub “ocupatie militara”. Enorm enorm de multe forte de ordine, masini blindate etc. Toti, absolut toti manifestantii au fost controlati la corp, adica pipaiti din cap pana-n picioare, li s-a confiscat absolut tot ce ar semana cu o eventuala arma. S-au confiscat afise, bannere. cand mai urlau si ei, una alta, erau lasati, dar dupa un timp li se spunea “gata, ati urlat destul. Faceti prea multa galagie si ii deranjati pe parizienii care locuiesc aici”. La ora 18,30 s-a dat stingerea si toata lumea a plecat cuminte acasa. organizarea fortelor de ordine a fost ADMIRABILA. Miscarea s-a …..stins…