„Suntem un popor nevrozat și foarte mulți sunt decerebrați de pe vremea comunismului ceaușist. Cei rămași la butoane sunt foarte șmecheri, în primul rând, eu cred că este o damblageală la nivelul societății, nu doar la cei care sunt nostalgici ai comunismului.
Cunosc o specie de oameni – și chiar cunosc din familie, din anturajul nostru imediat – care toată viața au fost împotriva comunismului, au detestat regimul comunist, dar sunt ei înșiși niște produse ale regimului, sunt marcați de epoca Ceaușescu. De exemplu: e vorba de un negativism total, totul este sumbru, totul este oribil, detestă lumea în care trăiesc, nimic nu se poate, ca la noi la nimeni – genul ăsta de retorică negativistă a fost amplificată de cocoșismul delirant din vremea lui Ceaușescu. Au dezvoltat o reacție inversă la patriotismul mincinos al lui Ceaușescu.
Dup-aia mai există la oameni de o anumită vârstă, peste 60-70, o incapacitate de a mai face ceva. Au lucrat numai la stat și nu au inițiativă, chiar consideră dubios dacă câștigi propriii bani, consideră că nu poți face nimic în viață dacă nu ești securist, ticălos (…)
Se tot vorbește despre educație. Educația și sănătatea. Toți vorbesc, dar habar n-au ce e aceea să educi. Eu știu, asta fac de 20 de ani, predau de 20 de ani. Cred că racilele sistemului educativ românesc nu se vor schimba de sus în jos, printr-o reformă decisă de un ministru și gândită de un președinte. Schimbările nu pot veni decât de jos în sus: să fim lăsați să ne practicăm meseria. Legea educației nu lasă școlile private să-și dezvolte în libertate curicula proprie. Adică tot ministerul, care este vinovat pentru dezastrul din educație, ne impune curicula. Mi se pare monstruos. Toate universitățile private sunt de fapt niște clone ale sistemului de stat.
Eu nu cred că toate relele vin de la comunism. Sunt trăsături ale mentalității românești care sunt mult mai vechi decât comunismul. Comunismul le-a agravat, le-a amplificat, dar unele lucruri sunt mai vechi. De exemplu: nu vedeți că țara asta e plină de mici Ceaușești la toate nivelurile? Patologia puterii de jos până sus.
În urmă cu câțiva ani am vizitat niște licee din București. Mă uitam fascinat la unii dintre directori. Erau niște mici Ceaușești. Se credeau genii universale, că au patentat nu știu ce lucruri formidabile… La politicieni e patologia puterii la nivel mare. Când ești ministru, ai foarte multă putere, foarte multă lume o ia razna. Eu cred că aproape oricine o ia razna când ai foarte multă putere. Dar e interesant să vezi fenomenul patologiei puterii la oameni care nu au foarte multă putere. Au și ei mica lor putere. Au o ștampilă. Ei, puterea ștampilei îi face pe unii să delireze efectiv”
Theodor Paleologu,
eseist, profesor, diplomat şi om politic. A fost deputat de Bucureşti în legislatura 2008-2012, ales din partea PDL şi în 2012 din partea Alianţei România Dreaptă. Între 22 decembrie 2008 şi 23 decembrie 2009, a fost ministru al Culturii în primul guvern Emil Boc. În 2014, a părăsit PDL, alăturându-se PMP
