Am terminat de citit week-end-ul acesta cartea jurnalistului britanic Douglas Murray, «Strania moarte a Europei». V-o recomand în cele mai puternice cuvinte posibile. Cartea descrie migrația în masă și, totodată, sinuciderea civilizației europene.
Vă voi scrie mai multe pe această temă în cele ce urmează, dar mai întâi permiteți-mi să vă dau niște știri proaspete pe acest subiect. Ele se găsesc pe blogul jurnalistului italian Sandro Magister, acreditat la Vatican. Articolul n-a fost încă tradus în engleză, așa că vi-l voi trece prin Google Translate ca să vă faceți o idee. Extrase (în traducere automată):
„Într-o țară de 60,5 milioane de locuitori s-au născut anul trecut doar 458.151 de copii și chiar mai puțin – aproximativ 440 de mii – sunt noii născuți estimați pentru 2018, puțin peste 7 la 1000 de locuitori, 30% sub media Uniunii Europene, care este deja regiunea lumii ce deține recordul natalității negative.
Dacă știați că rata fertilității – sau „rata totală a fertilității” – care asigură o creștere zero, adică schimbul egal al populației, este de 2,1 copii pe femeie, cifra italiană a rămas dramatic sub medie de mai multe decenii, iar în 2017 s-a prăbușit la 1,32, cu multe regiuni chiar mai puțin predispuse la nașteri și cu Sardinia atingând chiar un nivel de 1,06.
Acestea sunt deja cifre care atestă un mers inexorabil spre dispariția unui popor”.
Magister spune că veștile privind mariajele sunt cu atât mai îngrijorătoare. Numărul de „căsătorii pentru prima dată” și de „căsătorii religioase” (cununii în Biserică) se află în cădere liberă. Prim-mariajele s-au redus cu 7,3 la sută de-a lungul unui singur an (2016–2017), iar numărul cununiilor religioase a căzut cu 10,5 la sută pentru aceeași perioadă.
Informația e relevantă pentru rata fertilității. Magister citează din demograful (laic) Roberto Volpi, care explică semnificația faptelor respective:
„Motivul pentru care declinul căsătoriei religioase este mai îngrijorător decât toate celelate e ușor de sesizat. Chiar și astăzi, 70 la sută dintre nașterile din Italia au loc în cadrul căsătoriei, dar căsătoria religioasă asigură mai multe nașteri decât căsătoria civilă. Ultima este mai ales căsătoria pe care o aleg divorțații, văduvii și cuplurile mixte italieni – străini, în vreme ce căsătoria religioasă rămâne de departe preferata celor singuri și necăsătoriți, a celor mai tineri și mai predispuși să aibă copii”.
Să clarificăm până la capăt: credincioșii fac mai mulți copii. Străinii și italienii care se căsătoresc a doua oară se căsătoresc, de regulă, doar în cadrul unei ceremonii civile. Italienii aflați la vârsta fertilă, care vor să aibă copii, se duc de regulă în biserică pentru a se căsători. Constatarea declinului precipitat al căsătoriilor în biserică este semnul intensificării unui coșmar demografic pentru întreaga Italie.
Volpi continuă: „Cununiile ne sugerează cât de sănătoși sau de bolnavi suntem. Astăzi suntem într-o fază cvasi-terminală. N-ar fi rău dacă Biserica ar observa ce se întâmplă și ar face și ea ceva în privința asta”.
Magister afirmă că recentul Sinod asupra familiei și-a consumat eforturile în dispute asupra Împărtășaniei pentru cei divorțați și recăsătoriți sau asupra definiției mariajului. Magister comentează:
„Disputa a deschis larg câmpul unui atac din partea adversarilor adevăratei căsătorii. Precum în faimosul dicton al lui Titus Livius: „Dum Romae consulitur, Saguntum expugnatur”. În timp ce Roma discută, dușmanii ne iau orașul”.
Un alt semn al suicidului civilizațional, de data aceasta din Regatul Unit: MORF, o instituție caritabilă LGBT, finanțată din fonduri guvernamentale, le trimite tinerelor fete corsete toracice, în colete poștale nemarcate, pentru ca părinții să nu le poată depista. Mai departe:
„Însă atunci când reportera noastră i s-a recomandat consultantului telefonic ca fiind o fată cu vârsta de doar 13 ani, acesta nu a avut reticențe în a aborda subiectul mărimii sânilor ei, și chiar i-a sugerat să reducă efortul fizic în timpul orelor de sport, cât timp poartă corsetul. MORF își are sediul în cartierul general din Manchester al Fundației LGBT – aceeași care a fost sponsorizată de Ministerul Sănătății cu aproape 1,2 milioane de lire și a primit o bursă în valoare de 500.000 de lire din partea Fondului Mare al Loteriei. Mama a cărei fată de 14 ani primise corsetul toracic de la MORF le-a declarat reporterilor de la Mail on Sunday că: „S-a întâmplat să descopăr că-i trimiseseră corsetul doar pentru că am deschis un colet cu numele ei. L-am ascuns de ea, în speranța că nu-l va mai găsi. Dar ea mai primise unul, fără ca eu să știu, și începuse deja să-l poarte. După care mi-am dat seama că tocmai corsetul o făcuse să se oprească din a mai face exerciții fizice și îi cauzase problemele respiratorii”.
Persoanele implicate în campanie, îngrijorate de creșterea numărului fetelor care se declară transgender, menționează că un procent alarmant dintre acestea poartă acum corsete toracice.
Tinere vulnerabile au acces la instrucțiuni privind utilizarea corsetelor prin intermediul vedetelor transgender de pe YouTube, care montează clipuri demonstrative – câteodată prezentate alături de reclame pentru bandaje de aplatizare a sânilor, unele dintre ele costând numai 4 dolari”.
În caz că urmăriți contul de Twitter al 4thWaveNow (și vă sugerez s-o faceți), veți fi puși la curent cu oripilantul marș al ideologiei transgender de-a lungul și de-a latul Regatului Unit. Elitele britanice – guvern, mediu academic, BBC, șamd – par dedicate trup și suflet distrugerii șansei unui viitor, prin orice mijloace le stau la dispoziție. Chiar și prin exterminarea fertilității și demolarea mediului social în care să poată fi formate noile generații.
Mă întorc acum la cartea lui Douglas Murray. Ca american, am urmărit în general dezbaterea asupra imigrației în Europa, astfel că observațiile lui Murray nu sunt tocmai noi pentru mine. Să le văd pe toate expuse la un loc are, totuși, efectul unei palme primite peste obraz. Nou pentru mine este lungul istoric al minciunilor asupra imigrației pe care elitele europene, de stânga sau de dreapta, le spun popoarelor lor, deseori pretinzând că au de gând să-i pună cu adevărat capăt. Ceva ce n-au făcut niciodată. Singurul factor care a putut ridica vălul care ascundea problema este internetul, care a subminat puterea mass-media tradiționale de gardian al mesajului.
În cartea sa, Murray – autodeclarat ateu homosexual, descriindu-se drept „creștin din punct de vedere cultural” – e intens preocupat să înțeleagă motivul pentru care Europa își dorește să moară. Oare de ce se urăsc atât de mult pe sine popoarele – dar mai ales elitele – Europei? Murray observă: „Arătăm ca o populație care și-a pierdut dorința de a însufleți, pentru că nu mai avem nimic care i-ar mai putea inspira pe alții”.
Mai departe: „De ceva ani încoace, mă surprinde mai ales multitudinea de relatări, auzite la prima mână sau citite, despre oamenii care aleg să se convertească la Islam. În parte, aceste povești sunt bulversante, pentru că sunt foarte asemănătoare. Mai mereu, ele sunt variațiuni ale aceleeași povești pe care ai putea-o auzi de la oricare tânăr. Se prezintă mai ales așa: „Ajunsesem la o vârstă [de regulă pe la 20 – 30 de ani] și mă aflam într-un club de noapte, când mi-a venit în minte gândul că ‘O viață n-ar trebui să se reducă doar la atât’”. Aproape nimic din toată cultura noastră actuală nu le vine acestor tineri în întâmpinare să le spună: ‘Păi da, desigur’. Lipsiți de o asemenea voce, tinerii se pun pe căutat, și ajung să descopere Islamul.
Alegerea lor în favoarea Islamului ne spune o întreagă istorie. Cum se face că acești tineri și tinere (foarte adesea tinere) nu se deschid către creștinism? În parte, fiindcă majoritatea ramurilor creștinismului european și-au pierdut încrederea de a mai face prozelitism sau chiar de mai crede în mesajul propriu. Pentru bisericile suedeză, anglicană și luterană germană, ca și pentru multe alte ramuri ale creștinismului european, mesajul religios a devenit o varietate de politici stângiste, de acțiune în favoarea diversității, sau de proiecte în domeniul asistenței sociale”.
Săptămâna trecută, la o conferință a Vaticanului convocată pentru a decide cum să gestioneze bisericile și clădirile religioase abandonate ca urmare a colapsului credinței în toată Europa, Papa Francisc a rostit un: „Nu vă îngrijorați, fiți fericiți” (Don’t worry, be happy)”. Mai departe:
„Căutarea sensului nu-i ceva nou. Ce e nou e că mai nimic din cultura europeană modernă nu se mai pretează la a oferi vreun astfel de sens. Nimic nu mai transmite: ‘Iată o moștenire de gândire, de cultură, de filosofie și de religie, o moștenire din care și-au tras seva oamenii timp de milenii, o moștenire care ți-ar putea fi de folos și ție’. În schimb, în cel mai bun caz, o voce îți spune: ‘Găsește-ți rostul unde nimerești’. În cel mai rău, se face auzită credința nihilistului: ‘Existența ta e fără de sens, într-un univers și el fără de rost’. Oricine împărtășește o astfel de credință va ajunge, cel mai probabil, să nu realizeze absolut nimic. Societățile în care se întâmplă asta sunt, de asemenea, predispuse la a nu realiza ceva. Dacă nihilismul mai poate fi înțeles pentru anumiți indivizi, el devine fatal când se transformă în credința unei societăți în ansamblul ei”.
Este fatal și pentru că nu ar mai exista vreun motiv pentru care să aduci copii într-o lume golită de sens. Corect: rata fertilității coboară la nivel mondial, inclusiv în acele țări unde religia e încă puternică. Dar Europa e prima în această cursă – și s-a asigurat că nu mai există căi de întoarcere. Iubesc Europa până la disperare, și sufăr să văd ce i se întâmplă.
Dacă trăiți cu ideea că America ar fi imună la această boală letală, vă păcăliți singuri. Ben Shapiro scrie că:
„America trece printr-o criză a sensului. Și ne mascăm nevoia de sens cu tot ce ne stă la îndemână: droguri, solidaritate etnică, agitație politică. Problema nu e capitalismul cu așa-zisele sale excese, nu e nici liberalismul clasic cu a sa atomizare a indivizilor. Problema e că, în timp ce asupra noastră acționează un noian de forțe centrifuge, mai avem prea puține forțe centripete care să ne și adune la un loc.
Cândva erau evidente aceste forțe: biserica, familia, comunitatea locală. Împărtășeam unii cu alții anumite valori iudeo-creștine: credința în decizii responsabile asumate individual, grija pentru bunăstarea vecinului într-un spațiu al socialului, respectul față de moștenirea drepturilor individuale și totodată îndeplinirea datoriilor individuale, în numele virtuții.
Lucrurile astea toate ne confereau înțeles și scop. De-a lungul deceniilor, oamenii stângii politice au contestat acele structuri sociale care ne legau unii de alții. Biserica nu mai era o forță unificatoare, ci un opresor teocratic; familia nu mai era nici protector al copiilor, nici bastion pentru femeie, ci o instituție patriarhală, tiranică; comunitățile locale nu mai reprezentau o sursă a inovației și a sprijinului social, ci camere parohiale de tortură. Instituțiile au fost făcute una cu pământul; ne-am eliberat de ele proclamându-ne victimele lor. Tot ce-a mai rămas sunt ruinele”.
Nu că observația n-ar fi corectă, dar cum se face că părți atât de vaste ale Americii conservatoare, Roșii (culoarea Partidului Republican – n.), sunt prinse – poate chiar mai mult decât unele zone ale Americii fără Dumnezeu, ale Americii „Albastre” (culoarea Partidului Democrat – n.) – în spirala autodistrugerii? Unde am putea găsi la Shapiro o critică a capitalismului globalizat, cel pe care Dreapta ni l-a promovat de-a lungul ultimelor decenii ca fiind o forță salvatoare auto-suficientă? Unde examinează Shapiro instituțiile religioase ale Dreptei și Stângii, cu a lor măsluită evanghelie redusă la succesul păturii de mijloc sau la sanctificarea muncii pe teren social? Da, corect, Stânga are o imensă vină, dar mâinile Dreptei nu-s nici ele cu totul curate.
Stânga și Dreapta se vor lua la harță reciproc pentru a stabili cine-i de vină pentru catastrofa în care ne scufundăm. Dum Romae consulitur, Saguntum expugnatur.
Mai devreme sau mai târziu, creștinii devotați își vor găsi calea către o formă de Opțiune Benedict (scriere a lui Rod Dreher în care se opinează că în timpurile prezente creștinilor le mai rămâne la dispoziție doar retragerea din lume pentru a se salva – n.) sau, dacă nu, se vor scufunda odată cu barca. Vin vremuri foarte grele – și vin repede.
Traducere după Rod Dreher, «Europe Is Dying), The American Conservative:
Europe Is Dying
Over the weekend, I finished reading the British journalist Douglas Murray’s book The Strange Death Of Europe. I cannot recommend it strongly enough. It’s a book about mass immigration, but more than that, it’s about the suicide of European civilization.
I’ll write more about it below, but first, let me share some fresh news about this terrible subject. It comes from the blog of the Italian Vatican journalist Sandro Magister. The article has not yet been translated into English, so I’ve run it through Google Translate to give the gist. Excerpts (in machine-translated English):
The fall in the Italian birth rate has reached its lowest level ever in 2017. In a country of 60.5 million inhabitants, just 458,151 children were born last year, and even less, about 440 thousand, are the new births predicted for 2018 – just over 7 per 1,000 inhabitants, 30 per cent under the median of the European Union, which is already the region of the world with the lowest birth rate.
If you consider the fertility rate – or “total fertility rate” – which ensures zero growth, that is, the equal exchange of the population, is 2.1 children per woman, then observe that the Italian figure has been dramatically under that for decades. In 2017 it sank to 1.32, with several regions even more prone to births, and with Sardinia even settled at 1.06.
These are already numbers that attest an inexorable march towards the extinction of a people.
Magister said the news about marriage is even more concerning. The number of first marriages and “religious marriages” (marriages conducted under the auspices of the Church) is in freefall. First marriages declined 7.3 percent in a single year (from 2016 to 2017), and the number of church marriages plunged by 10.5 percent in that same time period.
This matters because of the fertility rate. Magister quotes the (secularist) demographer Roberto Volpi explaining the significance of these facts:
“The reason why this retreat of religious marriage is even more worrying than all the rest, is easy to see. Even today, 70 percent of births take place in Italy within marriage, but it is marriage with a religious rite that ensures much more births than marriage with a civil ceremony. The latter is in fact above all the marriage to which divorcees, widowers and mixed couples of Italians and foreigners resort, unlike the religious marriage which remains by far the favorite of single and unmarried, of a younger age and with a higher inclination towards children. “
To make it crystal clear: religious people have more babies. Foreigners and Italians seeking second marriages usually only marry in a civil ceremony. Those Italians who are in their fertile years, and who want to have children, usually marry in the Church. The fact that Church weddings are dropping off so precipitously signals an intensification of the demographic nightmare for Italy.
Volpi goes on to say: “Weddings tell us how healthy of sick we are. Currently we are at a nearly terminal stage. It would not be bad if the Church understood this and made a move.”
Magister says that the recent Synod On The Family busied itself by arguing over communion for the divorced and remarried, and the definition of marriage. Comments Magister:
This dispute has left the field wide open for an attack by the adversaries of true marriage. As in the famous saying of Livy: “Dum Romae consulitur, Saguntum expugnatur”. While they busy themselves talking in Rome, the enemy takes the city.
Another sign of civilizational suicide, this one from the UK: a government-funded LGBT charity called MORF is sending out breast binders to teenage girls in unmarked packages, so their parents won’t know. More:
But when our reporter told a helpline adviser she was just 13 he had no qualms about discussing her chest size and even suggested that while wearing the binder she should avoid too much exertion during PE lessons.
MORF is based at the Manchester headquarters of the LGBT Foundation which has received close to £1.2 million from the Department of Health and a £500,000 grant from The Big Lottery Fund.
The mother whose 14-year-old daughter received the chest binder from MORF, told The Mail on Sunday: ‘I only found out they had sent her the binder because I opened a package that was addressed to her.
‘I hid it so she wouldn’t find it. But she had previously been sent one without me knowing and had already started wearing it. Then I realised that it was because of the binder that she had stopped exercising and was having trouble breathing.’
Campaigners concerned about the increase in girls claiming they are transgender say an alarming number are wearing chest binders.
Vulnerable youngsters can get instructions on how to use binders from transgender YouTube stars who make demonstration videos, which are often accompanied by adverts for breast-flattening devices costing as little as £4.
If you follow the Twitter account of 4thWaveNow – and you should – you will be kept up with the horrifying march of transgender ideology through the UK. British elites – government, academia, BBC, et al. – are bound and determined to destroy the possibility of a future, any way they can. Even by exterminating fertility by demolishing the social environment within which the next generations can be formed.
Back to Douglas Murray’s book. As an American, I have generally followed the immigration debate in Europe, so much of what Murray reports is not news to me. But to see it all brought together in one place has the effect of a hard slap across the face. What was news to me was learning how long European elites of both left and right have been lying to their peoples about immigration, often pretending that they were about to get serious about stopping it. They never have. The only thing that has brought the truth out has been the Internet, which undermines the power of the traditional media gatekeepers.
In his book, Murray – an openly gay atheist who describes himself as a “cultural Christian” – puzzles at length over why Europe has a suicide wish. Why do European peoples – especially the elites – hate themselves so much? Murray writes: “We look like a people who have lost the desire to inspire because we have nothing to inspire anyone with.”
More:
For some years now I have been especially struck by numerous accounts I have heard first hand and also read from people who have chosen to convert to Islam. Partly these stories are striking because they are so similar. They are almost always some variant of a story nearly any young person could tell. They generally go something like this: “I had reached a certain age [usually their twenties or early thirties] and I was in a nightclub and I was drunk and I just thought, ‘Life must be about more than this.’” Almost nothing else in our culture says, “But of course there is.” In the absence of such a voice young people search, and they discover Islam.
The fact that they choose Islam is a story in itself. Why do these young men and women (very often women) not reach out and find Christianity? Partly it is because most branches of European Christianity have lost the confidence to proselytise or even believe in their own message. For the Church of Sweden, the Church of England the German Lutheran Church and many other branches of European Christianity, the message of the religion has become a form of left-wing politics, diversity action and social welfare projects.
Pope Francis last week told a Vatican conference called to decide how to handle churches and religious buildings abandoned because of Europe’s collapse of faith, “Don’t worry, be happy.”
More:
The search for meaning is not new. What is new is that almost nothing in modern European culture applies itself to offering an answer. Nothing says, “Here is an inheritance of thought and culture and philosophy and religions which has nurtured people for thousands of years and may well fulfill you too.” Instead, a voice at best says, “Find your meaning where you will.” At worst the nihilist’s creed can be heard: “Yours is a meaningless existence in a meaningless universe.” Any person who believes such a creed is liable to achieve literally nothing. Societies in which that is the case are likewise liable to achieve nothing. While nihilism may be understandable in some individuals, as a societal creed it is fatal.
It is fatal in part because there is no reason to bring children into a meaningless world. It is true that fertility rates are declining worldwide, even in countries that are more religious. But Europe got there first, and has cast off the possibility of recovery. I love Europe desperately, and grieve to see this happening.
If you think America is immune to this sickness unto death, you’re fooling yourself. Ben Shapiro writes:
America is experiencing a crisis of meaning. And we are filling our need for meaning with whatever we have at our disposal: drugs, ethnic solidarity, political mobbing. The problem here isn’t capitalism and its supposed excesses, or classical liberalism and its atomization of individuals. The problem here is that while we have a bevy of centrifugal forces operating on us, we have very few centripetal forces bringing us together.
Those forces used to be obvious: church, family, local community. We shared certain basic Judeo-Christian values: a belief in responsible individual decision-making, caring for our neighbor on a social level, cherishing our heritage of individual rights while also performing individual duties in the name of virtue.
All of this gave us meaning and purpose. But now those values have been torn asunder. For decades, those on the political Left have critiqued the social structures that used to bind us. Church, rather than acting as a unifying force, was portrayed as a theocratic oppressor; family, rather than acting as a protector of children and a bulwark for women, was treated as a patriarchally tyrannical institution; local communities, rather than being seen as a source of innovation and social support, were seen as torture chambers of parochialism. The institutions were razed; we were freed of them by proclaiming our victimhood at their hands.
All that was left was rubble.
He’s correct about that, but why is it that so much of supposedly conservative Red America – even more than parts of godless Blue America – is caught up in the spiral of self-destruction? Where is Shapiro’s critique of globalized capitalism, which has been championed for decades by the political Right as a savior? Where is Shapiro’s judgment on religious institutions of the Right and the Left who have preached a sham gospel of middle-class success and sanctified social work? Yes, the Left is greatly at fault here, but the Right’s hands are far from clean.
The Left and the Right will fight over who’s to blame for the calamity that is overtaking us. Dum Romae consulitur, Saguntum expugnatur.
Sooner or later, faithful Christians will find their way to some form of the Benedict Option, or they will go down with the ship. Very hard times are coming, and coming fast.
