Desfrunzit
și prea bătrân,
Tremură
de frig gorunul.
Au
căzut și-ntâii fulgi
Și
l-am prins din zbor pe unul.
Migălos
lucrată-n fir,
Floarea
mică și rotundă
S-a
topit și a murit –
O
minune de-o secundă.
M-am
întors înduioșat
Să
scriu trista ei poveste;
Despre-un
fulg care-a venit
Timpuriu
și nu mai este.
-„Pentru
ce n-ai mai rămas
În
înaltul bolții tale,
De-ai
venit atât de pur
Spre
noroaiele din vale?
Care
vânt neliniștit,
Răsucindu-te
cu ură,
Ți-a
mânat către pământ
Prea
gingașa ta făptură?
Și
de vreme ce sosiși,
Pentru
ce-ai dat morții vamă?
Nu
puteai să fii de-argint,
Ori
de sticlă, ori de scamă?”
Dar
în vreme ce scriam
Întrebarea
mea nebună,
N-am
văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna
și întruna.
Iar
când ochii mi-am-nălțat,
Am
văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă
lumina
Minunat
scăpărătoare.
