„În zilele noastre, Crăciunul este la fel de prigonit ca în perioada comunismului, dar cu alte metode. Perioada de post a fost practic desființată, prin zecile de târguri la care se consumă carne. În mass-media, nu am mai întâlnit nimic despre Nașterea Domnului, ci numai adevărate poeme închinate sarmalelor, ca și cum această mâncare turcească a devenit stema României”
„Dintre toate sărbătorile care marchează existența umană, cele dedicate Anului Nou cunosc cea mai impresionantă extindere în timp și în spațiu. Cercetările arheologice, îmbinate cu studiul populațiilor contemporane care se află pe primele trepte ale dezvoltării, demonstrează vechimea acestor sărbători, iar întreg globul pământesc până în cele mai izolate zone, peste tot a fost întâlnită bucuria primirii Anului Nou. Aceasta deoarece omul, la începuturile existenței sale, s-a simțit integrat direct în univers, în tot ceea ce exprimă acesta, în toată evoluția sa. Omul se simțea alături nu numai de animale, dar și de plante, de minerale, de stele. Aceste credințe le purtăm și noi în profunzimea psihicului nostru, deoarece gândirea rațională are rădăcini în subconștient și în inconștient, unde am testat moduri ancestrale de gândire.
Obiceiurile care însoțesc Anul Nou au evoluat sau au involuat, de-a lungul timpurilor, în funcție de condițiile istorice sau sociale. Oricum, aproape întreaga omenire a trecut de la viziunea magică a universului la cea religioasă, dar credința în magie s-a păstrat, s-a ascuns undeva în lumea obiceiurilor. Noi, românii, suntem poate cei mai bogați europeni în privința conservării vechilor cutume, deși nu suntem întotdeauna conștienti de asta.
Sărbătorile Anului Nou sunt repartizate actualmente pe parcursul celor 12 zile sacre, care încep de la Crăciun, 25 decembrie, până la Bobotează, 6 ianuarie. Creștinismul deschide triumfal perioada de sărbătoare prin cele trei zile ale Crăciunului în care se exprimă bucuria nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Zilele acestea sunt precedate de perioada de post, de purificarea care ne face vrednici de a percepe misterul divinității. Relatările evanghelice și legendele populare se armonizează atunci când este evocat acest moment.
Din nefericire, această sărbătoare reprezentativă a creștinătății a fost cea mai prigonită. În timpul ocupației sovietice și a primului comunism, cel sălbatic, din perioada 1948-1964, Crăciunul a fost interzis și înlocuit cu “Dedi moroz”, respectiv Moș Gerilă, venit din friguroasele sfere rusești. Membrii de partid se duceau totuși pe ascuns la biserică, dar când erau mustrați spuneau că s-au dus să-și pândească colegii.
În zilele noastre, Crăciunul este la fel de prigonit, dar cu alte metode. Perioada de post este practic desființată, prin zecile de târguri la care se consumă carne. În mass-media, nu am mai întâlnit nimic despre Nașterea Domnului, ci numai adevărate poeme închinate sarmalelor, ca și cum această mâncare turcească a devenit stema României.
În legăturã cu asta, îmi amintesc un interviu luat scriitorului evreu Teșu Solomovici, care, fiind în Israel, este întrebat ce-și mai amintește din România, reportera respectivă întrebându-l iarăși dacă-și amintește de veșnicele sarmale. Evreul răspunde ca un bun român:
„Festivalurile de datini și obiceiuri trebuie să aibă în vedere autenticul și mai puțin spectaculosul”
Credința însă în Hristos și celebrarea nașterii sale s-au păstrat în popor, cu toate interzicerile rusești sau falsificările contemporane ale esenței creștine a sărbătorii. Să mai amintim că data precisă de 25 decembrie a fost stabilită în anul 1231 d. Hr. de Iulius Sextus Africanus și a fost pusă în practică la Roma în anul 331. Colindele care însoțesc sărbătoarea au fost inițial respinse de bisericã, care pe parcurs însă și-a adaptat spiritul popular și a îmbrățișat gândurile cu un nou conținut și o formă artistică superioară.
Adevărata izbucnire a valorilor folclorice este legată însă de sărbătorirea propriu-zisă a trecerii dintre ani, în special în Moldova. Dacă în Transilvania Crăciunul cumulează majoritatea obiceiurilor, în Moldova, țara dacilor liberi și a carpilor, vechile trăiri își spun cuvântul cu toată forța lor artistică și cu imensă bogăție de tradiții. De cele mai multe ori, sub un aspect de voioșie, de amuzament, vechile credințe ies la iveală mai ales pentru cine are capacitatea să le discearnă în noianul amuzamentelor. Când ascultăm un colind străvechi, cum ar fi “Leroilea” de la Pogonești, și suntem atenți la text, ne dăm seama că povestea tânărului vânător din colind înseamnă un proces de inițiere, de trecere a acestuia din rândul tinerilor necăsătoriți în cel al bărbaților. De asemenea, în câteva versuri aflăm că pereții casei viitorului gospodar vor fi făcuți din oasele animalelor vânate, ceea ce arheologii au descoperit în așezări vechi de zeci de mii de ani. Să mai amintim că jocul caprei poate fi detectat în peșterile din sudul Franței în urmă cu 30.000 de ani. În spațiul românesc, un călător străin povestește că la 1700, fiind de Anul Nou la Iași, au venit câțiva tineri, au jucat capra, iar la un moment dat unul dintre ei a tras cu arcul în cel costumat în capră, acesta s-a prăbușit și a “înviat” mai târziu. Deci, o demonstrație perfectă că prin acest joc se pregătea vânătoarea, iar ceea ce ne distrează acum prin aparența morții era ideea vânătorii reușite. Gama obiceiurilor se desfășoară pe o scară enormă.
Să amintim doar vălăretul specific județului Vaslui, care întrunește mai multe obiceiuri într-unul singur. Deosebit de spectaculos și plugușorul, care este, de fapt, un descântec rostit pentru a se asigura rodnicia pământului.
Ca o ultimă observație, anul nou roman s-a sărbătorit inițial primăvara, la fel și cel al dacilor, de aceea elemente ale primăverii le întâlnim la plugușor.
După 1965, s-a trecut la revigorarea obiceiurilor, în cea mai mare parte interzisă de varianta comunismului internaționalist de până atunci. Ele s-au refăcut după toate prigoanele, când erau permise numai plugușoarele închinate partidului și eliberatorilor sovietici.
Să veghem însă, pentru c practicile comericiale să nu ne distrugă, din nou, deoarece nimic nu este mai periculos pentru spiritualitatea unui popor decât comerțul, care pătrunde între valorile sufletești, așa cum sunt obiceiurile. Festivalurile de datini și obiceiuri, așa cum a fost cel de la Vaslui, reușesc, cu unele mici erori, să păstreze obiceiurile, ele trebuind să aibă în vedere autenticul, în primul rând, și mai puțin spectaculosul”
- Dan Ravaru, etnolog, consilier în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui
