Unde mai poți vedea/auzi un mesaj patriotic în zilele noastre pe toate posturile de televiziune? În reclame… Reclama, publicitatea e singurul loc/moment în care te poți apropia de patrie, de noțiunea de patrie, pentru că în restul timpului și al spațiului nu mai trăiești decât într-o țară surogat de America.
Dacă nu sunteți cumva de acord, să rememorăm. Ce v-a adus aminte de pe ecran cel mai adesea în 2018, anul Centenarului, că trăiți în anul 2018, anul Centenarului, în România. Reclamele „100 de ani de România” ale lanțului Penny Market. E sigur! Nimic altceva, decât poate vreo declarație ocazională de politician ”responsabilizat” la maxim. În timpul unei întregi zile, când mai poți vedea tricolorul pe ecranul televizorului? În reclamele la ciocolata „românească” Rom, în care mai primești și o mică învățătură de istorie națională din perspectiva… ciocolatei, pentru că tot e atât de „românească”, deci își permite. De unde mai poți primi o frântură de ce s-ar putea numi „educație națională”, dacă nu de la Cosmote, dacă vă amintiți de spotul „Veteranul”, gândit să trezească emoții în legătură cu respectul datorat vârstei și veteranilor de război.
Aceasta e realitatea în care trăim în țara numită România. Luați-vă o zi, oricare, în afară de cele numite „Naționale”, și vedeți dacă cineva din televizor va reuși să vă facă să vă aduceți aminte că trăiți într-o țară anume. Într-adevăr, trebuie să excludeți posturile de televiziune de știri ale ”eroicilor” gorniști contemporani, cu un puternic specific național de acum, care, toți, se luptă pentru România, și nu pentru conturile lor bancare, dar locale, și ele, ce-i drept. Într-adevăr, trebuie să faceți abstracție de bălăcăreala provincială de după-amiaza din marile spălătorii de rufe familiale Pro TV și Antena 1, care sunt originale, cum ar fi pentru oricare alt popor.
Publicitatea e singura care mai aduce aminte de România, în afară de cele câteva filme, libere de drepturi de autor, pe care le mai difuzează unele posturi. În rest, trăim în SUA …Nu, în USA. Pe tot timpul de emisie al acestor posturi de televiziune, care, în final, trebuie să recunoaștem, educă publicul, îi furzizează gusturi, tendințe, deprinderi, dar și păreri și chiar credințe. Pentru că, dacă nu ar fi așa, nici publicitatea nu ar mai avea vreun sens…
O fi bine? O fi rău? Nu poate fi bine. În afara demagogiei politice, adică a publicității politice pe care și-o fac de unii singuri politicienii, patriotismul a mai rămas doar o idee de promovare comercială a unor produse și, foarte sigur, una „de nișă”, neexploatată, pentru specialiștii publicității. Nu e bine! E ridicol, e ironic! E coca-colonizarea…
Publicitatea e locul care a mai rămas pentru patriotism, în care patriotismul s-a refugiat, s-ar zice. Iar asta din dorințele unora, strict interesate, de a-și promova produsele, pentru profit, dorințe atavice care uneori, de multe ori, sunt aproape lipsite de orice scrupule, de dată permițându-și să facă abstracție chiar de imperativele ideologice ale momentului, ale globalismului.
Patriotismul era doar o idee speculată politicianist. Cu asta eram obișnuiți. Acum e și o idee speculată comercial. Această evoluție pare oarecum firească, dacă stai să te gândești… A dat randament în poltică ajutând mari cariere de demagogi clasici, precum Băsescu, așa că niște buni specialiști ai publicității comerciale nu o puteau ignora pentru prea mult timp. Încă mai este profitabilă. Iar cei din urmă pot fi la fel de bine suspectați de lipsa sincerității și specularea utilitară a emoțiilor, precum cei din reclama la First Bank, prima bancă a Americii, niște „părinți fondatori”, care au înființat cămătăria legală (ceea ce este orice bancă) numai și numai pentru a-i ajuta pe americani …în „căutarea fericirii” (the pursuit of happiness)…
