Silviu Brucan, gazda lui George Soros la Grupul pentru Dialog Social, ianuarie 1990

3

Fotografiile publicate de Ziariști Online și realizate de fotograful Emanuel Pârvu (ex-Reuters) în ianuarie 1990, vineri, 5, nu ar necesita prea multe comentarii. Să consemnăm ce se vede: Silviu Brucan, „eminența cenușie” a „revoluției” și a Frontului Salvării Naționale (FSN) și agent demonstrat al KGB, agent de influență al altor „agenturi”, era gazdă, la sediul Grupului de Dialog Social (GDS), pentru George Soros, miliardarul emigrat din ghetto-ul evreiesc al Budapestei la Londra și apoi la New York, cel care a nenorocit țări întregi prin speculațiile sale financiare, dar are, pentru unii, căderea de a preda democrația la nivel global…

În impozantul sediu oferit de FSN pentru GDS în Calea Victoriei, 120, fost loc de întâlniri UTC-iste al lui Nicu Ceaușescu, Brucan îl primea acum ca la el acasă pe Soros, sponsorul Grupului pentru Dialog Social începând de atunci, ne demonstrează fără putință de tăgadă că Brucan era fondator al grupului neokominternist, internaționalism, neomarxist, din care fac parte Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu sau Monica Macovei.

Primul președinte al GDS, sociologul Alin Teodorescu, informator al DSS și agent AVO, a fost simultan și președinte al Fundației Soros, organizație cu activități speciale care și-a început activitatea antiromânească în România cu un buget de 1 milion de dolari. Direcțiile acestui grup de interese antiromânești cu multiple ramificații, specializat în trafic de influență la nivel înalt, au rămas cele imprimate de „părinții lui fondatori”: Silviu Brucan și George Soros.

PS: Primul număr al organului de luptă al GDS, revista “22”, apare cu fondatorul cu patru clase în capul publicației, gavarind despre… „Socialismul mondial la rascruce o perspectivă din interior”. QED

Citește și:

Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tănase, luând notițe de la Silviu Brucan

O imagine cât un document istoric: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tănase, Alin Teodorescu sau Gabriel Andreescu, luând notițe de la Silviu Brucan, la începutul anilor 90. Imaginea a fost publicată pentru prima oară de ActiveNews.ro: „Ca să știi și tu cine sunt formatorii de opinie de astăzi, “marii” deontologi și intelectuali băgați în față de presa centrală…”. Silviu Brucan a fost „formatorul” celor care, la rândul lor, au devenit apoi „formatorii opiniei publice”. Dar cine a fost acest personaj și ce îl recomanda pentru o asemenea misiune? (Citește mai departe…)

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.