„De fapt, ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine este să clădim tocmai acest imperiu global. Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci. Asemenea echivalenţilor noştri din Mafie, şi noi, asasinii economici, facem tot felul de favoruri. Acestea iau forma împrumuturilor pentru dezvoltarea infrastructurilor – centrale electrice, autostrăzi, porturi, aeroporturi sau parcuri industriale. O condiţie a acordării acestor împrumuturi este ca numai companiile de construcţie şi inginerie tehnologică din ţara noastră să se ocupe de respectivele proiecte. În esenţă, cea mai mare parte din bani nu părăseşte niciodată Statele Unite, fiind pur şi simplu transferaţi din conturile de la Washington către firmele prestatoare din New York, Houston sau San Francisco.
În ciuda faptului că banii sunt returnaţi aproape imediat corporaţiilor membre ale corporatocraţiei (creditorul), ţara care le primeşte e obligată să returneze întreaga sumă, plus dobânda. Dacă un asasin economic dobândeşte un succes deplin, atunci împrumuturile sunt atât de mari încât, după câţiva ani, debitorul ajunge în imposibilitatea de a le mai plăti. În astfel de cazuri, după modelul Mafiei, ne revendicăm partea care ni se datorează, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, una sau mai multe dintre următoarele pretenţii: controlul asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse preţioase, cum ar fi petrolul sau accesul la canalul Panama. Desigur, debitorul continuă să ne datoreze bani şi, uite aşa, o altă ţară se mai adaugă imperiului nostru global.” – John Perkins, «Confesiunile unui asasin economic».
Studiu de caz – România
Episodul 1:
În 2004 România semnează cu Bechtel un contract pentru construcţia Autostrăzii Transilvania (Braşov-Borş) în valoare de 4.5 mld. $. În sine, lucrarea era un bir impus statului român, respectiva autostradă nefiind inclusă pe niciun coridor european, dar respectând cutumele europene de dezvoltare strict a infrastructurii din Transilvania. În 2005-2006, ministrul Dobre, coada de topor a lui băsescu, a stopat lucrările pentru construcţia autostrăzii, motivând că acel contract trebuie renegociat. După un an de negocieri s-a ajuns la un preţ de 14 mld. $, dar s-au introdus şi clauze care permiteau firmei Bechtel să nu facă nimic, dar să taxeze statul român. Contractul cu Bechtel a fost reziliat de statul român în perioada în care şef la Ministerul Transporturilor era Dan Şova. Ministrul a propus ca firmei Bechtel să i se dea o despăgubire de doar 37.5 milioane $, în condiţiile în care preţul negociat cu un an în urmă cu băsescu fusese de 100 milioane $. În prezent Şova se află în puşcărie.
Episodul 2:
În
2009 băsescu şi Isărescu au contractat de la FMI (cu o componentă
de la Comisia Europeană) un credit gigantic de 20 mld. EUR. Partea
acordată de către FMI nu a ajuns niciodată în România, ci a fost
utilizată pentru achiziţia de bonduri americane de trezorerie
într-o perioadă în care economia SUA era devastată de criza
economică. Prin această mişcare România îşi plătea tributul
faţă de licurici luând credit cu o dobândă mare pentru a
achiziţiona titluri de stat americane la o dobândă mult mai mică.
În ceea ce priveşte „componenta europeană” a împrumutului,
aceasta a fost folosită pentru business-ul băncilor europene care
controlează într-o proporţie covârşitoare piaţa bancară
autohtonă. Respectivii bani au intrat în rezerva BNR pentru a
împrumuta cu o dobândă anemică băncile comerciale străine de pe
piaţa noastră şi care, le rândul lor, au finanţat statul român
la dobânzi babane. Diferenţialul de dobândă a „componentei FMI”
a creditului a fost plătit de noi. În ceea ce priveşte „componenta
europeană”, statul a garantat creditul prin intermediul căruia a
asigurat banii necesari băncilor comerciale să împrumute statul cu
dobânzi babane percepute de băncile comerciale. Cu alte cuvinte
fiecare dintre părţile interesate şi-a făcut treaba, iar
consumaţia am plătit-o noi, proştii.
După finalizarea
acordului cadru cu FMI şi Comisia Europeană, ministrul de finanţe
de atunci, Darius Vâlcov, s-a împotrivit unui nou acord cu FMI. În
prezent este cercetat penal de către DNA într-un dosar halucinant,
făcut pe bază de denunţuri. În comunicatul dat la momentul
respectiv de către DNA se vorbea de mite încasate prin cimitire, de
tablouri ascunse în cavouri şi alte aberaţii. Nu doar că s-a
dovedit că nu există niciun denunţ la dosar în care să se
vorbească despre cimitire sau cavouri, ci, mai mult, un băiat vesel
îmi spunea că acel comunicat n-a fost altceva decât un mesaj clar:
„acolo urmează să ajungi dacă n-o ştergi din Minister”.
Epilog:
–
Voturile României la ONU sunt controlate strict de către SUA.
–
Ţara s-a umplut de baze militare americane, transformându-ne în
ţinte justificate ale Rusiei din cauza componentelor ofensive
instalate de SUA aici. Scutul de la Deveselu e doar un exemplu al
agresiunii inutile faţă de Rusia, dar care, în cazul unui război,
ne transformă în ţinte nucleare.
– Resursele naturale cele
mai bogate ale ţării (gazul din Marea Neagră, dar şi câmpurile
din Moldova susceptibile a conţine cantităţi impresionante de
petrol şi gaze de şist) au fost cedate companiilor americane.
Recitiţi penultima frază din citatul pe care l-am dat din cartea lui John Perkins ca să înţelegeţi ce aţi ajuns.
Autor: Dan Diaconu
