„Dacă nu-ți plac manelele ești rasist”

2

„Dacă îndrăznești să spui că nu-ți plac, ești rasist. „Scandalul” cu manelele de la Premiile Gopo (OK, justificat, într-un context, însă oare dacă filmul era unul cu comuniști trebuia să se cânte pe scenă, la mișto, «Mulțumim din inimă Partidului»?) a degenerat în cu totul altceva, iar articole precum cel din Elle – „Manele la Național. Despre cultură înaltă, rasism și ipocrizie”: „Maneaua divizează pentru că e asociată atât de puternic unei etnii. Maneaua antagonizează pentru că suntem încă rasiști” – mă înspăimântă de-a dreptul. Până unde s-a ajuns?

Și ce va urma – liste negre cu cei cărora nu le plac manelele, o poliție a corectitudinii politice? Da, recunosc, nu-mi plac manelele, dintr-un singur motiv (n-am nimic cu muzica, asta chiar ține de gusturi muzicale): versurile ilustrează, per ansamblu, toată mitocănia și tarele poporului român. De la șmenuri, mici învârteli, șmecherie și apartenență de clan la promiscuitate, invidie și dușmănie. Exact acele lucruri pe care încerc să le uit atunci când plec în străinătate, de pildă, ca să-mi fac viața de aici mai suportabilă. Exact acele lucruri pe care încerc să le ignor atunci când îmi închipui că din acest popor mai fac parte și oameni decenți și civilizați.

Însă discursul e altul acum – dacă nu-ți plac manelele ești rasist, dacă strâmbi din nas la un eveniment cultural cu manele ești retrograd, te opui progresului. Păi, unde ați fost, fraților, în ultimii 25 de ani, când au fost manele pe toate drumurile? De ce nimeni nu invita pe atunci maneliști pe scene culturale? De ce nu-i băga nimeni în seamă, din mediul fin și intelectual? E simplu – pentru că pe atunci discursul „diversității”, al corectitudinii politice încă nu era coagulat în România. Cine vorbește de ipocrizie? Haideți, mai bine, să vorbim despre ideologie”

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.