„Înțepeniți în confort, am uitat să ne aruncăm privirile cu curaj spre viitor. Cel apropiat, de nivelul lunilor și anilor, precum și în cel care capătă forma incertă a deceniilor, a secolelor. Câți dintre noi privesc cu insistență cerul, stelele în noapte, când ies la o țigară lângă casă? Puțini, dacă e să fim cinstiți. Ne-am pierdut curiozitatea, dorința devoratoare a descoperirii, a explorării, ne mulțumim cu informațiile primite în școală- și la revedere!
Am învățat să jucăm numai într-un anumit cadru, după reguli clare, dacă respectivul cadru oferă premizele unei anumite prosperități. Pe terenul de joc e însă o problemă, nesesizată de mulțimi sau ignorată din comoditate și dorință de securitate- ca la societățile comerciale, dacă nu se aplică mereu lucruri noi în fluxurile de producție și în cele financiare, regresul, ba și falimentul sunt undeva după ușă.
Contestatarii ordinii existente sunt priviți ca niște ciudați, duși cu pluta, periculoși, mai abitir acum decât în secolele anterioare, fiindcă omenirea are o existență mai bună decât oricând. Și are impresia că starea este eternizabilă. Și nu se încumetă să riște. Se împlinește ceea ce spunea Heidegger, și anume: „Răul și, prin urmare, cel mai acut pericol este gândirea însăși, în măsura în care ea trebuie să gândească împotriva ei înseși, dar rareori poate s-o facă”(Anmerkungen II, Schwarze Hefte 1944- 1948). E considerat „rău” orice iese din normele globale, cele majoritar acceptate, convenționale.
Cuvintele filozofului german au o combustie mai sălbatică în arealul politicii, al sistematizării societății.
Imaginând societatea dignitistă și teoretizând dignitismul, sunt conștient de riscurile la care mă expun. Structurarea și propunerea unei alternative la capitalismul actual este un prilej copios de persiflări, injurii, de denigrări și discuții cu și fără rost.
Da, cu riscul asumat, sunt ‘rău’, vreau să fiu al naibii de ‘rău’!”
