„Rușii nu vor război cu noi, ci mai degrabă bunăstare și să facă afaceri”

9

„Există informații clare despre faptul că România primește directive de la Bruxelles prin care se dictează că producătorii români să nu participe la expozițiile de profil din Federația Rusă, în numele așa-ziselor sancțiuni, în acest fel vor să lichideze de pe câmpurile comerciale internaționale ultimele fabric românești care au rezistat politicii UE.
Însă țările din Uniunea Europeană în frunte cu Germania, Italia, Spania, Franța, Austria, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Finlanda, Anglia etc. fac afaceri cu rușii de bubuie.

În momentul de față, toate țările din UE în afară de România au relații comerciale, industrial, culturale, științifice și turism cu Federația Rusă. Spre exemplu, vecinii noștri din Ungaria exportă de mama focului în Rusia, de unde cumpără gaze la jumătate de preț față de români.
Rusia trimite în România constant invitații pentru producătorii români la expozitii, simpozioane economice și propuneri de afaceri concrete. Am aflat cu stupoare din surse oficiale că aceste invitații nu ajung niciodată la producătorul român deoarece sunt blocate în București, în mare parte la Ministerul Economiei.

Sub diferite pretexte, la comanda precisă UE, prin slugile de la București, ni se interzice la treilea an consecutiv să participăm la expozițiile de mobilă în Rusia, unde avem o piață mare și bună. Firmele din UE care au fost obligate să renunțe la piața rusă din cauza sancțiunilor, știu tot din surse oficiale că locul acestora a fost imediat ocupat de companii din SUA, care lucrează și exportă în Rusia fără probleme.

Fiecare al treile copil sovietic a fost conceput într-un pat pe care scria ‘Fabricat in Romania’

În fiecare delegație pe care o fac în Rusia văd că în spatele dialogului picant, americanii fac afaceri cu rușii la loc comanda. În prezent SUA are 50 de parteneriate cu Rusia care reprezintă relații comerciale la cel mai înalt nivel, cercetarea spațială etc. La Moscova există 300 de companii mari americane care lucrează la capacitate maximă. De asemenea, la Washington și alte orașe americane există peste 300 de companii mari rusești care funcționează fără să fie încurcate de retorica politicului.

Rusia nu are obsolut deloc intenții negative față de România. Rușii nu vor război cu noi, ci mai degrabă bunăstare și să facă afaceri. Vă asigur că, în momentul în care noi românii am avea probleme cu rușii… ‘partenerii noștri americani’ vor repeta istoria. Ei se vor înțelege și vor bate palma cu rușii, iar noi vom rămâne cu pagubele.

Tocmai de asta noi, românii, în loc de declarații belicoase și tot felul de rachete Patriot, trebuie să facem comerț și afaceri cu rușii și să trăim în armonie, pentru că suntem vecini. Nicăieri pe fața pământului produsele și mărfurile românești nu sunt atăt de apreciate, dorite și asociate întodeauna cu calitate așa cum sunt în Rusia și în fostele republici sovietice! Aici este loc pentru toti producatorii din Romania. În acest spațiu ‘Made in Romania’ (încă) reprezintă pentru România o carte de vizită serioasă care garantează calitatea. Să nu uităm că în perioada Uniunii Sovietice erau cozi imense la mărfurile fabricate în România și nu degeaba se spune că fiecare al treile copil sovietic a fost conceput într-un pat pe care scria ‘Fabricat in Romania’”

  • Gabriel Antoniu Lavrincik, directorul comercial al companiei SIMEX din Șimleu Silvaniei

9 COMENTARII

  1. Porcăriile astea nu contează! Tot ce contează este ce ne spun americanii sa facem ca nu degeaba securitatea din spatele lui Ceaușescu (serviciile de acum) au vindut toată tara! Asa ca Pregătiți-vă de război cu Rusia!

  2. Citim prost și înțelegem strâmb!!! Valabil atât la nivel înalt cât și în preajma votului…. Interesul național pălește în fata celui propriu.

  3. Din această cauză și nu numai ue este un mare kkt ei fac afaceri de bubuie cu rușii iar dacă vrem și noi suntem comuniști, duceți va dracului cu uniunea europeana de kkt !

  4. Aici este vorba de tampenia romaneasca in stare pura. Ceausescu chiar nu-i agrea pe rusi, dar facea afaceri la greu cu ei. Ce le mai place unora sa-l faca cismar ! Ma boilor , ala era mai destept ca voi si nu era nici sluga altora. Sictir !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.